Ziua în care nimeni nu a câștigat

Odată cu decizia TAS de ieri toate gimnastele implicate în finala de la sol și implicate în controversa legată de notele primite au pierdut. Singura care poate a câștigat la masa verde o medalie, care se va contabiliza pe Wikipedia este România.

Ana Barbosu primește virtual o medalie de care nu se poate bucura pe deplin. In primul rând pentru că la un moment dat s a întristat pe deplin . În al doilea rând pentru că nu există un moment festiv în fața publicului, în timpul olimpiadei în care ea să primească această medalie. În al treilea rând pentru că știe că fericirea ei de acum este nefericirea colegei din Statele Unite. Ce s a judecat ieri la TAS nu a fost despre care dintre cele trei exerciții a fost mai bun și merita medalia de bronz. A fost o judecată exclusiv pe bază de proceduri și pentru o chichiță de patru secunde a apărut acest deznodământ, recunosc pentru mine neașteptat. Sunt un om care urmărește gimnastica de foarte foarte mulți ani, încă de la olimpiada de la Los Angeles din 1984. Gimnastica de astăzi este foarte diferită față de momentul 1984 și chiar și față de momentul 2004 când Mariana Bitang și Octavian Bellu au avut ultimul succes la olimpiadă cu echipa de gimnastică. Imi permit să spun că și dacă ar fi fost în floarea vârstei si ar fi condus echipa de gimnastică a României în acest moment cel mai probabil aceasta nu ar fi putut depăși locul doi în finala pe echipe cu exerciții perfect executate. Notele de azi au la bază o nota D dificultate și o nota E executie. Doar nota D este contestabilă. Gimnastica din 2024 este gimnastică lui Simone Biles, gimnastica în forță, gimnastică matematica în care fiecare element fiecare răsucire fiecare centigrad contează în alcătuirea notei de plecare. Publicul ocazional de gimnastică nu are cum să înțeleagă de ce o sportivă care a ieșit de două ori din covor cu doi pași uriași cu adevărat merită o notă care să o ducă la o medalie de argint. Suntem norocoși pentru că există o altă sportivă, care din punct de vedere fizic seamănă cu Simone Biles și care s a putut apropia de ea, astfel încât să nu existe o medalie de aur cu greșelile uriașe pe care această le a făcut în finala de la sol. Sa vii și să spui declarativ și emoțional că pe vremea mea eram cele mai bune și uite așa nu aveau ce sa ne faca…se referă strict la acele vremuri. Astăzi o medalie de bronz este că și când ajungi la primul vârf de pe Everest, deși nu l ai atins pe ultimul.

Exercițiul Anei Barbosu a fost cel mai bun exercițiu din viața ei și a primit cea mai bună notă de la olimpiadă pentru un exercițiu la sol. Nota primită este una corectă și reflectă calitățile ei artistice, dar și dificultatea care nu este de nivelul contracandidatelor ei.

Pentru sportiva din Statele Unite controversa este creată în jurul unei sărituri pe care aceasta nu a primit o inițial ca fiind completă, iar după contestație aceeași arbitrii au considerat că totuși îndeplinea cerința de a fi întoarsă aproape complet. Oricât de mult zoom faci pe mișcarea sportivei americance este foarte greu să te decizi dacă este într adevăr sau nu complet întoarsă. In ambele zile anterioare de concurs alte brigăzi de arbitre nu au considerat că această săritură este întoarsă și nu a primit dificultatea pentru ea. Și eu cred că nu e întoarsă, dar sa zicem că eu sunt româncă și nu vad limpede. Presupunând totuși că de data asta săritura este întoarsă, nota lui Chiles devine corectă 13.766 mai mare decât 13 700 a Anei B. Juriul de la TAS nu a spus că sportiva americancă nu merita o notă mai mare, ci a spus că acea contestație depusă pt mărirea notei de plecare este depusa mai târziu cu 4 secunde decât regulamentul prevede. Se pare că această eroare a apărut pentru că în mod uzual antrenorul unui sportiv are la dispoziție două minute pentru a depune o contestație, dar dacă ești ultimul sportiv ai la dispoziție un singur minut și uite așa au trecut inca 4 secunde.

Nota Sabrinei Voinea a uimit asistenta din sala dar și comentatorii sportivi de la BBC. Mama Sabrinei a contestat nota de plecare pentru că într adevăr Sabrina s a confruntat cu o situație similară sportivei din America când o săritură i a fost downgradată și nu a primit puncte pentru valoarea completă. Arbitrele au primit contestația și diferit de cazul americancei au considerat că Sabrina nu a executat corect elementul și a lăsat nota de plecare inițiala. Acest aspect este greu de comentat, dar cu execuție similară (iar în era tehnologiei avem această posibilitate să vedem cadru cu cadru mișcare cu mișcare) Sabrina a primit întreaga dificultate pt același element cel puțin în ziua de concurs cu echipa. În plus față de acest aspect nota la execuție a avut o scădere de o sutime pt o presupusă ieșire din covor. Deși în mod normal nu ai voie să contesti și nota la execuție se pare că acea penalizare poate fi contestată separat, lucru pe care mama Sabrinei nu l a făcut, Corina Moroșan (antrenor lot și alte funcții…) nu i a spus să l facă. Sabrinei nu i a fost acceptată plângerea la TAS EXCLUSIV PENTRU PROCEDURA. Nu ai depus plângere când trebuia, ce contesti 3 zile mai târziu? Am văzut cu toții, mm cu mm faptul că Sabrina nu a ieșit din covor. Asta înseamnă că nota ei reală, chiar și în absența modificării notei la dificultate ar fi trebuit să fie 13.800. Pentru mine- un om care urmărește gimnastica atât de atent încât a reușit să citească și codul de punctaj (deși am cu totul altă meserie) convingerea este ca cea care merita să primească medalia de bronz este Sabrina Voinea. Fara niciun fel de îndoială. Sau, că sa mă exprim elegant, nota Sabrinei era cea mai mare dintre cele 3.

De ce nu s a întâmplat asta? De ce nu s a rejudecat dpdv tehnic finala? De ce s-a judecat exclusiv pe procedura și nu pe elementele de gimnastică?Nu știu, dar pot specula. Frica unui precedent este prea mare in fata dreptății. Cum ar fi că după toate finalele cineva să facă reclamație și să se rejudece tot arbitrajul? Am trăit în acest an evaluarea națională și nu înțelegem de ce nu poți să ți păstrezi nota de dinainte de contestatie. Tot de frica unui precedent. Asta ar însemna că la un moment dat toată lumea poate să și vadă lucrările și apoi toată lumea să facă contestație și la infinit sa recorectam.

Dreptatea nu învinge întotdeauna. TAS a închis gura României, sacrificând 3 sportive. Este o medalie tristă, data României, pentru a se închide un capitol. In urma ei rămân lacrimile Sabrinei, lacrimile lui Chiles, retorica despre discriminare rasială pe care familia ei a descris o, bucuria măsurată a Anei și imaginea ei iconica cu steagul scăpat din brațe.