Copilul meu citeste greu: are sau nu DISLEXIE?

Au fost cateva ocazii in viata de pediatru in care parinti de copii scolari isi prezentau odraslele ca fiind “lenesi la invatatura, neatenti, distrati” pentru ca acestia au dificultati  fie de scris, fie de citit, fie la matematica, fie in general. Imi amintesc chiar de o colega de clasa din scoala generala care devenise tinta amuzamentului general pentru ca “nu stia sa citeasca”. O tin minte cum de fiecare data cand era rugata sa citeasca un enunt cat de scurt se poticnea aproape la fiecare cuvant, nu avea niciodata fluenta, isi freca mainile pe sub banca si se inrosea pana in varful urechilor. Si imi amintesc cum se radea de ea. Cum nimeni niciodata nu oprea clasa galagioasa de copii de la acel zumzet colorat. Cred ca ne-am potolit tarziu, prin clasa a opta, cand ne-am dat seama ca nu e vina ei. De altfel colega mea era un copil care se straduia, nu ramane in urma la invatatura in general si, cu exceptia cititului, facea fata cu brio oricaror cerinte scolare. Dar probabil nimeni niciodata nu a stabilit faptul ca sufera de DISLEXIE.

Ce imi place dar si ce incurca extrem de mult in diagnosticele din psihiatria pediatrica este faptul ca aproape niciodata o situatie nu e alba sau neagra in totalitate. Este o adevarata “batalie” sa stabilesti un diagnostic de certitudine (comparativ cu pneumonia de exemplu din pediatrie, care are criterii clare de diagnostic).  Si asta se intampla pentru ca intr-o anumita arie de patologie un copil poate sa aiba sau nu toate caracteristicile unui diagnostic. Dar ce e mai important este sa te GANDESTI LA EL. Sa intelegem ca de prea putine ori un copil cu dificultati scolare este un copil RAU SAU LENES sau CARE NU VREA. Sa intelegem ca putem schimba soarta unui copil daca intervenim. Daca nu punem sub pres o asemenea situatie si daca suntem deschisi si intelegem ca poate primi ajutor, poate fi sustinut si trauma va fi mult diminuata. Ca nimic nu e bine sau rau sau definitiv in asemenea diagnostice. Exista munca, psihologi, ajutor specializat si desi poate niciodata un asemenea copil nu va fi depasit toate caracteristicile unui diagnostic, va fi un adult functional, care si-a gasit la timp mecanisme compensatorii.

Pe site-ul dilexie.org gasiti cele mai frecvente 37 de caracteristici ale copiilor dislexici, dintre care voi aminti si eu cateva. Un copil cu dislexie nu trebuie sa aiba toate caracteristicile amintite pentru a fi diagnosticat:

• copiii dislexici sunt inteligenti, social bine integrati si totusi au dificultati mari in a citi si/sau a scrie la nivelul clasei
• de multe ori se spune despre ei ca sunt “lenesi” , ca “nu se straduiesc, ca “nu sunt atenti”
• isi mentin atentia cu dificultate, par visatori sau mereu distrasi
• sunt copii talentati in arta dramatica, muzica, vanzari, teatru, sunt descurcareti in viata de zi cu zi
• sunt copii cu IQ ridicat, testele orale nu sunt niciodata o problema pentru ei
• cel mai usor invata practic, din experimente
• confunda literele, cifrele, secventele verbale. De foarte multe ori scriu cuvintele legate, nu le “simt” intelesurile separat sau dimpotriva scindeaza cuvintele in bucati care nu au inteles separat. Nu recunosc cu usurinta diftongii si de aici dificultati mari de scriere a cuvintelor cu mai multe vocale. Citirea sau scrierea se face cu repetitii de litere, adaugiri nepotrivite, inversari sau substitutii de litere, cifre sau cuvinte.
• citesc si recitesc de multe ori fara a parea ca inteleg
• au o problema in general cu recunoasterea sunetelor si transcrierea fonetica
• un copil cu dislexie poate fi ambidextru si frecvent confunda dreapta cu stanga si stanga cu dreapta
• au o dicultate de exprimare, pot construi greu fraze pe care nu le termina, se poticnesc cand citesc sau povestesc,  le lipseste uneori finalul cuvintelor
• au dificultati la scriere, chiar si cand este vorba doar de copiere
• pot avea dificultati de intelegere a timpului (notiunile de ieri/azi/maine sau intelegerea orei)
• au o memorie excelentă pe termen lung pentru experiențe, locații și chipuri si o memorie slabă pentru secvențe, fapte și informații care nu au fost experimentate
• fie sunt foarte ordonati, fie foarte dezordonati
• pot fi bufonii claselor sau dimpotriva genul de elev foarte retras, tacut, linistit
• pot numara usor, dar frecvent au nevoie de degete sau alte modalitati practice pentru certitudine

Probabil ca acest articol trebuia scris demult, undeva in 2019, cand  am trimis chiar in ziua consultului o adolescenta de clasa a sasea la psihiatru pentru ca “era rea, lipsita de dorinta de a invata, nici pana in acest moment nu a fost in stare sa invete sa citeasca”. Am mai spus-o si o repet si aici: sub expresia  atotcitita in sfantul internet “fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare” se ascund diagnostice nestabilite, copii care nu primesc ajutor si situatii care sunt intarziate nejustificat.

“Paradoxul acestor copii este că, având toate calitățile necesare pentru a performa, sunt mereu în contratimp cu cerințele standardelor școlare.
De aceea sunt necesare adaptări care să pună elevul dislexic în cea mai bună poziție a sa, compensând prin măsuri adecvate diferențele între modul în care creierul lui procesează informația și norma pe care este construită activitatea de predare și evaluare.
Legea no.6/2016, respectiv OMEN 3124/2017 oferă un pachet de soluții practice pentru asigurarea egalității de șanse la educație pentru această categorie de elevi.
În situația în care diagnosticul rezultat din evaluarea clinică prezintă un profil cognitiv care corespunde categoriei TSI (tulburari specifice de invatare) și în prezența unui certificat de orientare școlară, copilul dislexic are dreptul la o serie de adaptări școlare, în funcție de nevoile sale specifice.
Adaptările nu înseamnă privilegii, nu este nici măcar o discriminare pozitivă, este vorba despre instrumente și soluții moderne care compensează dificultățile de care elevul dislexic nu se face vinovat și îi permit să aducă la lumină capacitățile lui foarte bune care de cele mai multe ori stau ascunse în spatele acestor dificultăți.Este extrem de important ca măsurile de adaptare școlară să fie prevăzute într-un Plan Educațional Personalizat, dar la fel de important este ca acest plan să fie transpus în realitate.
Măsurile de adaptare nu sunt greu de realizat, pot fi un challenge profesional extrem de interesant pentru profesori și, nu de putine ori, pot crea soluții de diversificare a predării care să ajute și alte categorii de elevi.De exemplu hărțile mentale, instrument extrem de eficient pentru dislexici, pot fi utilizate și ca metodă de structurare a informației profitabilă întregii clase.
Dacă un elev cu TSI are dificultăți în memorarea formulelor matematice, dar are o gândire corectă, capabilă să rezolve sarcinile complexe de calcul, atunci calculatorul de birou este instrumentul care compensează dificultatea și lasă teren liber afirmării capacităților reale ale copilului.
Cadrele didactice, colegii elevului cu TSI trebuie să înțeleagă bine rolul acestor instrumente de compensare, să le accepte nu doar pentru că legea obligă la acest lucru, ci ca pe un gest firesc de înțelegere a faptului că fiecare copil poartă în el o valoare care are dreptul să fie scoasă la lumină, pentru binele lui, dar și pentru al celor din jurul său.
Se spune că cel mai bun instrument de compensare pentru un dislexic este de fapt un profesor care să înțeleagă felul său aparte de a gândi și să-i ofere acea atitudine care poate determina întreaga lui dezvoltare ulterioară.” ii multumesc  doamnei Angela Ioan, președinta Asociației pentru Dislexici București pentru cuvintele de mai sus.

Copiii dislexici sunt extraordinari. Se stie despre ei ca sunt copii de emisfera “dreapta” care compenseaza extraordinar prin creativitate, rationamente briliante si gandire in afara zonei de confort. Majoritatea dislexicilor pot gandi in imagini, iar creierul lor este priceput in procesarea vizuală și poate lua în considerare obiectele dintr-un numar mai mare de unghiuri.  Roald Dahl (autorul), Picasso, Cher, Steven Spielber, Tom Cruise sau John Lennon sunt dislexici celebri. Dislexicii nu sunt la fel de atenti la detalii, dar vad usor imaginea de ansamblu, ceea ce ii ajuta la identificarea tiparelor si a tendintelor si ii face de fapt mai ADAPTATI si mai ADAPTABILI. Pot aduna informatii din mai multe domenii si pot gasi solutii “out of box”, de aceea multi dintre ei pot fi foarte buni administratori de afaceri, vizionari in bussines. Totul insa obtinut cu mai mult efort. Mai putina STIGMATIZARE. Si mai ales cu diagnostic corect si intelegerea nevoilor. Un astfel de copil inca se pierde in Romania pentru ca parintii aluneca in paradigma copilul “este lenes” si incerca sa gaseasca solutia in meditatii cu dascali care nu stiu/nu inteleg/ nu realizeaza ce problema are de fapt elevul lor. Copiii acestia au drepturi, pentru ei exprimarea orala este fara dificultati si ar trebui ca multe examene sa fie oral.

Daca aveti un copil care si dincolo de clasa intai scrie asa NU STATI SI IL CERTATI. Cautati ajutor! Dislexia si/sau disgrafia se intalnesc frecvent impreuna si copilul are nevoie de sustinere.

Daca aveti un copil care citeste asa dupa doi ani de scoala NU STATI SI ASTEPTATI. Nici nu il certati! Cautati ajutor, poate fi DISLEXIE.

Si dupa un doi ani de munca, rabdare, tenacitate, intelegere, parinti nemaipomeniti, invatatoare dornica…ajungeti aici:

Un copil cu dislexie care nu primeste ajutor specializat se va simti mereu in dezavantaj in timpul orelor la scoala. Cu varsta poate dezvolta anxietate, frustrare, nemultumire, este o situatie care poate conduce la abandon scolar, va deveni un tanar cu stima de sine scazuta si nu va reusi niciodata academic sa tina pasul cu colegii sau daca acest lucru se va intampla va fi cu un efort suplimentar important. Nu lasati un copil cu dificultati scolare neajutat. Nu aveti impresia ca after-schoolul trebuie sa rezolve toate problemele universului cu copilul dumneavoastra. Cautati sa vedeti ce teme au, cum scriu, cum scriu, cum isi fac temele, chiar daca doar in week-end sau doar uneori. Fiti acolo pentru a sesiza daca sunt dificultati si nu le neglijati. Nu le puneti sub pres pentru ca acolo nu trec niciodata. Nu neglijati “critica” unui dascal, chiar daca vine pe un ton nepotrivit sau agresiv (din pacate se mai intampla). Intrebati-va mereu daca exista un sambure de adevar in ceea ce un profesor spune despre copilul dumneavoastra. S-ar putea sa aiba ceva dreptate, dar modalitatea de exprimare sa fie nefericita. Nu va culcati pe ureche nici cand e prea laudat copilul. Ramaneti ancorati in realitate si verificati, simtiti, conectati-va emotional cu cel mic. Ramaneti in spatele lui pentru a sesiza ce se intampla. Spunea deunazi Oana Morar ca pana in clasa a sasea parintii trebuie sa STIE macar de temele copiilor. Iesiti din paradigma “platesc after acolo sa-si faca teme. Sau “platesc scoala privata, e pana la 18, sigur e facut tot la scoala”. Macar uneori, macar rareori. Dar sa FITI acolo.

PS: aceste articolul ii datorez medicului IS care a fost si ramane pentru mine un mentor (anonim, pentru ca asa isi doreste). Ii multumesc prietenei mele Patricia pentru ajutor si pentru filmele cu fetita ei minunata.

PS2: acest articol raspunde si la intrebarea ” de ce doar o zi la cabinetul propriu doamna doctor? Pentru ca luni, marti si miercuri “fac” teme/ sunt fizic langa Vladut si pentru ca joi are teme pentru luni ramane unica zi pe care o RUP de langa el.

S-ar putea sa te intereseze si:

Raman aici

Cad caramizile in jur. Se naruie universuri, se naruie sperante, planuri, vise. Pandemia a dat, [citeste mai mult]

Nu ratati prima zi de scoala. Azi e doar azi

Prima zi de scoala, 8 ani mai tarziu de cand am mers iar la scoala, [citeste mai mult]

Ce carti a mai citit Andrei (12-14 ani)

Andrei a citit in vara asta dupa recomandarile doamnei profesoare, dar a si terminat ce [citeste mai mult]