Un sfert de veac impreuna

Scriu ca sa ramana. Scriu pentru ca un sfert de secol merita scris. Scriu  pentru ca e un sfert de veac petrecut langa omul meu. Si nu e deloc de singuratate.  Scriu pentru ca dimineata, cand a sunat ceasul si am simtit sfarseala de vineri (luni, marti, miercuri…) l-am rugat sa ma ia in brate si am adormit. Cel mai bun somn, scurt de 30 minute, cat o alergatura stransnica in trafic dupa.  Scriu nu ca sa ma laud si de data asta, nu neaparat ca sa inspir, pentru ca nu sunt psiholog, nu am reteta “perfecta” si de fapt nici nu cred ca exista. Dar poate ca ceva din ce traim noi va fi un model pentru baieti si vor cauta dincolo de aparenta fizica sau dincolo de prima impresie atunci cand vor avea o relatie.

Radu e pentru toata lumea care il cunoaste cel mai rezervat si calm om din Univers. N-as zice si eu :)) intotdeauna asta, dar in mare parte asa il poti caracteriza. De prea multe ori ma intreb cum cineva cu o copilarie atat de incalcita poate sa viseze si sa creeze o maturitate atat de stabila si linistita. De multe ori adultul ajunge sa renege copilaria si trecutul, ambitionandu-se tacit sau dimpotriva vocal sa faca mai bine, sa fie mai bun si sa nu repete greselile parintilor. Incepe frecvent o inversunare si o lupta zilnica sa NU fim ca parintii nostri. Niciodata nu am simtit asta la el, ca si cand trecutul lui e o fila si tot restul din 20 noiembrie 1996 incoace e un alt roman.

Pe Radu l-am cunoscut la 4 ani de cand isi pierduse tatal, dupa o suferinta de cativa ani cu un cancer cerebral. Tatal foarte tanar si el foarte mic. In timp ce eu beneficiam de toata presiunea si ..sa-i zicem suportul familiei la inceput de clasa a VIII-a, el ramasese fara tata. Undeva la inceputul verii dinainte de ultima clasa de gimnaziu jurnalul lui in care nota meciurile de fotbal si cat de mult statea singur in casa a luat o pauza. De peste un an. Asa ca n-am stiut niciodata cum a trecut el peste acea perioada. Sau daca undeva adanc a trecut cu adevarat. Probabil ca nu. Si da, avea un jurnal.

Radu a plans de putine ori in viata noastra impreuna. Prima data s-a intamplat cand mi-a povestit de tata. De atunci nu a mai plans niciodata cand isi aminteste de el si il aminteste de putine ori. Amintirile sunt prea vechi si prea estompate, zice el. Dar are sentimentul ca nu m-ar fi placut :))) si asta niciodata nu-mi suna bine. Sub masca asta cunoscuta de toata lumea de om calm si linistit exista o mare sensibilitate. Si nici nu e de mirare de ce.

Maine dimineata vor fi 25 ani de cand am chiulit de la geografie. Eu, olimpica la romana, sefa clasei, premianta intai de 8 ori, pisata de parinti, fara iesiri pe maidan si numai cu cartea in brate si el, baiatul care el stie cum a reusit, fara meditatii, batand mingea ore in sir in spatele blocului, sa imi fie coleg de liceu, si nu oriunde, ci la Lazar, in buricul targului. Amandoi din Militari. Asta ne-a adus impreuna, pentru ca, am mai scris candva, prima data l-am vazut “spanzurat” de o bara in metrou, undeva intre Armata Poporului si Politehnica.

Am avut noroc. O sa o tot repet. Am avut un car de noroc. Omul acesta a fost sansa mea sa stiu ce e aia fericire. Ce inseamna iubire, ce inseamna intelegere, ce inseamna sa fii intr-o relatie de 25 de ani si sa fii LIBER.  Nu sunt o persoana comoda, sunt capricioasa si mai degraba colerica si el m-a invatat sa respir inainte sa vorbesc. Sa gandesc inainte sa vorbesc. Sa tac inainte sa vorbesc.. A fost un proces lung si nu pare terminat :)), dar sunt un om fericit. Nu mi-as fi putut dori sa traiesc pandemia asta mizerabila langa altcineva.

Nu stiu daca va tine asta o viata. Imi doresc, as fi mincinoasa sa spun ca nu. Nu spun ca zi de zi de 25 ani incoace au fost numai zile bune. Secretul unei relatii de 25 ani? Nu exista. Ce traim fiecare dintre noi e irepetabil si nu poate fi copiat. Si cea mai mare dragoste din lume are nevoie de compromisuri. De toleranta si acceptare. De intelegere. De inchis ochii. De lasat de la tine, cum zicea bunica mea. Dar nu tolereaza lipsa de respect. Nici lipsa de incredere, lipsa de libertate sau minciuna. Nu pot functiona intr-un parteneriat in care celalat e mereu pe urmele tale. E genul de relatie sufocanta si in care primul gand e fuga. Poate parea absurd sa fii impreuna cu un om de 25 de azi si sa simti ca esti mai liber ca niciodata.

Ultimi doi ani ne-au secatuit. Viata noastra, ca intr- cursa zilnica, se linisteste acasa, in casa cu ei. Intr-o lume plina de neliniste, de abuzuri, de frica, de boala si de moarte mie mi-a fost bine acasa, cu el si copiii nostri. Probabil ca dincolo de cuvinte, de flori, de cadouri, de surprize, de formalisme, iubirea e despre a fi acolo cand trebuie pentru celalat, indiferent cat de prezent sau absent este, cat de jos emotional, cat de gras sau slab e, cat de sanatos sau bolnav. E despre a fi langa. Cu toata fiinta.

PS: La multi ani noua. Sa fie buni. Sa fie sanatosi. Sa fie impreuna. Sa fie mai fericiti decat ne gaseste acest sfert de veac impreuna. Sa fie. Sa fie cat va trebui sa fie. Te iubesc, rar, pe litere. Si da, cum zicea cineva zilele trecute, dar am zis-o si eu de nenumarate ori, imi doresc ca existenta mea sa fie mai scurta ca a ta. Pentru ca eu nu sunt fara tine. 

 

 


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

6 Comments on "Un sfert de veac impreuna"

avatar
  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
Raceala G
Guest
Raceala G

La multi ani frumosi si binecuvântați, voua! O poveste frumoasa ,scrisa atat de frumos, raspandind iubire! ?

Cristina Serbanescu
Guest
Cristina Serbanescu

La multi ani fericiti impreuna! Ai scris atat de frumos Irina, esti minunata! <3

Adriana
Guest
Adriana

La mulți ani, împreună! Sa fie asa cum va doriți! Sănătate și numai bine!