2020 ne -a dat si ne-a luat. Ne-a luat multe, desi tendinta e de a le pune sub pres, de a le “face uitate”. Cred ca nivelul de durere, de anxietate, de suparare, de tristete, de nefericire e al fiecaruia. Ca si de fericire. Ne-a aratat ieri in social media Oana Moraru o poza a fiicei ei cu gura pana la urechi. Asa cum am fost si eu urecheata in ultima vreme, ca ar trebui sa va arat, pentru ca noi, medicii, suntem datori sa va “aratam” optimism. In poza aceea mama copilului recunoastea ca sub zambet erau: frica, durerea, nesiguranta, inadecvarea, separarea, respingerea, neincrederea …..Cred ca toti am ales cum sa mergem inainte, cred ca mecanismele de protectie au functionat cat au putut pentru fiecare. Mai cred ca a fost intr-adevar anul mastilor care au PICAT. Dar ele au fost doar pentru aceia care au vrut sa le vada. Cred ca fericirea vinde mai bine decat nefericirea, aici sunt de acord si cred ca imaginea perfectiunii intotdeauna va atrage mai multe iubiri si inimioare. False.
Fericirea o ai acasa. Cat te-ai chinui sa o repovestesti n-o simte nimeni, in fapt. S-ar putea sa te creada insa juma de univers virtual si sa se simta inadecvate tot atatea mame. Imi pare rau sa spun, noua ne-a fost greu. N-am domne de unde sa adun atata fericire cat sa o pictez prin acest ecran, in aceasta dimineata in care am de mers la primarie, de dus acte, de cumparat paine, de dat cu aspirator, de intins rufe, de impachetat rufe, de pus masa copiilor. Mi-am gasit buletinul ieri, ori asta e un lucru mare, n-as fi vrut sa merg si la politie azi sau sa ma programez la vaccinare si sa nu-l am. Dorm copiii inca, Radu e la serviciu, pentru ca noi ne-am rulat sa poata cineva sta cat de mult se poate cu copilul de clasa pregatitoare la scoala online. Doua saptamani au stat singuri, 2 luni cu tatal lor care facea cam ce trebuie sa faca o femeie in casa in acelasi timp cu munca la domiciliu, iar noi doi impreuna in acelasi timp in concediu am stat zero zile. Dar poate vreti sa va vorbesc despre fericirea acelor zile, nu? Cum ziceam? Fericirea vinde.
Da, azi suntem fericiti. Dupa-masa cand va reveni si el vom aduna 3 zile la rand in 4 si vom fi fericiti pentru ca AZI SUNTEM TOTI. Am ajuns la 31 decembrie cu toti bunicii numarati, la casele lor dar numarati. Cu toate matusile si toti unchii la casele lor, dar numarati. Cu toti vecinii reveniti de prin spitale. Si cu toti pacientii, la casele lor, dar numarati. Lor vreau sa le multumesc. Lor celor care au plecat urechea, care si-au austerizat 2020 si care sunt intregi azi, la casele lor. Prietenilor mei buni, cu care m-am vazut in parcari de Craciun sa ne schimbam cadouri si carora NU a trebuit sa le spun niciodata sa poarte masca. Pentru ca stiau. Parintilor mei pentru ca au stat acasa cat de mult au putut, au evitat orice intalnire si nu au urcat in niciun autobuz din martie incoace. Pentru ca s-au tinut tari. Soacrei mele pentru ca nu ne-a vizitat. Lui Beatrice pentru toate rasariturile din 2020 pe care mi le-a aratat. Pacientilor mei pentru RESPECT. Daca as face un an al respectului, 2020 ar castiga. Oamenii care mi-au calcat in cabinet cu teama si neliniste le-as multumi. Au facut-o cu atata respect intr-o majoritate covarsitoare. Cu bun simt si caldura. Sunt parinti de 2020 carora nu le-am vazut niciodata chipul pe intregime, cu care ne-am inteles din priviri si din vorbe atenuate de masti. Carora le-am atins copiii doar cu manusi si cu precautie si tot au venit si luna urmatoare. Lor le-as multumi.
Am facut multe in 2020 pentru ca am avut pentru cine. Pe noi2, asa robotizati, munciti zi de zi de zi ne-au tinut copiii nostri. Am avut de sustinut un preadolescent anxios sa treaca prin despartirea on-line de invatatoare si prin corvoada unei clase a cincea asa cum a fost. Fratilor, nu stiu despre voi, dar pe noi a cincea ne-a sorbit bine de tot. Iar matematica am invatat pe paine toata familia. Dincolo, la mii de ani distanta a fost Vladut care a invatat literele desenate in aer printr-un ecran. Am printat tone de foi si foicele, am citit carti despre tehnici de invatare a cititului, am desenat si pictat, am citit, am adormit cu buletinul intr-o carte de povesti (acolo il pierdusem:)).
Am razbit si am invins. De ce sa mintim ca am fost fericiti? Ca se vinde bine? Da, am incercat. Am vazut multe apusuri, am trait in natura cat in ultimii 20 de ani. De maine asteptam impreuna o noua primavara si probabil vom reinvata sa respiram. Sper din toata inima ca aceasta pandemie sa se termine cumva, candva pentru a trai. Pentru a TRAI, nu a vietui. Fara glamour, fara cine stie ce petreceri, cu prietenii de care scriam alaltaieri, putini, de suflet. O sa va las si pozele vesele ale lui 2020, dar cine are ochi sa vada, va vedea dincolo de orice zambet. Pentru ca fericirea e doar in suflete si unii dintre noi avem nevoie de timp pentru a-l carpi. La multi ani prieteni in 2021! Sa fie cum TREBUIE! Atat.
ps: A fost ultimul post despre durerea, nefericirea si tristetea lui 2020.
ultima poza impreuna fara masti. 1 martie 2020
ultima zi de gradinita din viata lui Vlad. 10 martie 2020
ultima data cand l-am dus la scoala dimineata de 10 martie 2020
am fost la bunici de Paste. Sub balcon.
Leave a Reply
Be the First to Comment!