Noii parinti din pandemie

Copiii s-au nascut si in pandemie. Si dincolo de problemele lor obisnuite: colici, nesomn, plans incosolabil care oricum schimba rutina familiei timpurile astea grele au adus in plus emotii nedorite si negandite. Parca nicicand cei proaspat deveniti parinti nu au fost mai nesiguri si mai …imi gasesc foarte greu cuvintele. In general ei vin la pediatru sa primeasca asigurari si incredere, iar consulturile din pandemie, cu masti, viziere si manusi abia te lasa sa respiri, daramite sa transmiti. Imi e greu sa-i revad pentru ca nu ii recunosc. Nici ei mascati nu sunt aceiasi care ar fi putut fi. Zambesc rar sau deloc, sunt destul de ingrijorati si angoasati… si cum nu i-as intelege. O chestie absolut negandita le-a furat prima primavara cu copilul lor, poate si prima vara, cu siguranta nasterea si primele luni….Se misca repede, merg la consulturi cu un singur parinte, in general tot mama, cea nedormita, obosita, stoarsa…

Mi-e dor si mie de consulturile obisnuite in care puneam inainte de informatie suflet. Nu tot timpul imi iesea, nu tot timpul ajungeam pe aceeasi lungime de unda, dar stiu ca asta era dorinta mea. Sa inteleg oamenii din fata mea, recunosc, de multe ori raportandu-ma la mine,  cea de acum 11 ani care am nascut in mijloc de ianuarie si care stiu cat de rutinant este sa cresti un copil. Cat de repede asteptam sa treaca orele sa se intoarca taica-su acasa, sa il mai ia si el si sa pot sa merg la baie ca un om linistit, cat de mult am asteptat primavara in acel 2009 doar sa ma pot plimba cu caruciorul mult si bine…Cat de frumos este sa alaptezi zi de zi, noapte de noapte dar si cat de obositor poate fi. Cat de frumos este sa prinzi primul zambet al puiului tau, dar cat de greu este sa nu poti sa faci mai nimic din ce faceai inainte.

Mi-e dor sa pot sa ascult mamele. Sa pot sa le spun ca nu exista niciuna mai buna pentru propriul copil. Sa le incurajez. Sa le arat ca le inteleg. Sa le explic pe indelete. Sa nu ne grabim niciunii. Sa ii am si pe tati langa ele. Sa ii pot intreba cum vad ei viata de dupa copil. Sa scot temeri negandite sau nerostite. Sa simt omul din fata mea. Asta, pe langa atatea altele, ne-a furat pandemia tuturor. Si nu stiu zau, cand si daca ne vom mai regasi.

Mi-e dor de munca mea obisnuita. Nu, nimeni nu ne-a pregatit pentru ce a venit. Amintiti-va ce scriam acum cateva luni: traim cea mai linistita perioada din istoria omenirii cu rata cea mai mare a depresiilor. Cu siguranta nu vom fi la fel dupa, depinde de noi sa vedem ce se va alege. Pandemia a scos cu certitudine tot ce avea omul de langa tine mai bun sau mai rau.  Cei care aveau de divortat cu certitudine o vor face. Cei care vor avea de plecat cu certitudine vor pleca. Cei care vor avea de inteles calea fericirii cu certitudine au inteles-o. Asa cum cei care nu aveau nimic a obtine, emotional vorbind, nu o vor obtine pentru ca nu-si dau voie sa evolueze. Cei care au mers cu fofarlica, merg si de-acum incolo, numai ca, se vede. Sa fie constienti ca se vede. .. Cei care aveau de furat au facut-o, doar ca  la vedere. Fiindca toate actiunile noastre din pandemie sunt ca niste rani care raman acolo, urme ale trecerii noastre prin.

Asa ca dumneavostra, parintii mei din pandemie va spun ca imi pare rau. Ca e greu, ca ma straduiesc, dar ca nu e la fel. Asa cum nu va e nici voua cum ar fi trebuit sa va fie. Un strop mai bine par a fi parintii la al doilea copil. E ca mersul pe bicicleta sau cum ar fi spus Paul Olteanu (@Mindarchitect-dati un search, merita si ascultati-l) merg doar cu creierul reptilian, instincul ii ajuta. Dar emotional toti ne resimtim. Daca nu acum, mai tarziu. Si asa cum pare ca merg lucrurile acum cand scriu (3/5/2020) va trebui sa ne obisnuim asa pentru multa vreme. Mascati si distantati social. Distantarea sociala tine la departare virusul ucigas. Ucide insa, incet si sigur emotionalul din noi. Si atunci ne ramane doar increderea. Increderea in omul, medicul, in noi, in copilul nostru. Increderea ca totul va fi bine. Candva.

S-ar putea sa te intereseze si:

Raman aici

Cad caramizile in jur. Se naruie universuri, se naruie sperante, planuri, vise. Pandemia a dat, [citeste mai mult]

Nu ratati prima zi de scoala. Azi e doar azi

Prima zi de scoala, 8 ani mai tarziu de cand am mers iar la scoala, [citeste mai mult]

Ce carti a mai citit Andrei (12-14 ani)

Andrei a citit in vara asta dupa recomandarile doamnei profesoare, dar a si terminat ce [citeste mai mult]