La multi ani, copilul curcubeu!

Trece luna septembrie ca un nou roller coaster si nu am scris nimic. Ba da, am scris zeci de retete si rapoarte medicale. E miros de toamna in casa, ma doare capul, firesc la cati muci colcaie in jurul meu. Am tras o noua noapte alba cu febra la Vladut si job dupa, asa ca in jurul meu e o vajaiala. Stau cu niste foi in brate de pe care ar trebui sa citesc cate ceva si aud dintr-o data, pentru a 30 oara in ultimele doar doua ore de stat cu el…”mami!”

“-Mami, cum se scrie iubire, te iert si te iubesc? Dar ce-am facut mami sa ma ierti? Cum nu stii? Ai plecat si azi! Si nici macar nu m-a dus tati la gradinita, azi era teatru, nu stii? Am pierdut teatru!”

….alte cinci maxim minute (uite asa vorbeste inca Vladut, cu topica mai mereu rasucita, doar sa-mi rasuceasca si mie creierii)

“-Mami, cum desenez o imina? O imina mare ca a mea, cu iubire? O imina perfecta!”

“-Mami, vreau sa desenez cea mai frumoasa casa pentru tine, dar nu stiu sa fac gard! Sa ma ajuti la gard!”

Au trecut cinci ani ca cinci nopti. Cum au trecut 10 ani si ceva de la primul meu an cu primul copil. E greu al naibii sa fii si mama si doctor. E greu sa fii doctorul copiilor tai, e greu sa nu vii stors acasa si sa te picuri putin cate putin si lor.

Nu e ca nu stiu ce vreau de ziua mea. E ca nu am curajul sa o spun cu voce tare si nici nu stiu sa o fac. Nu, nu vreau nimic material. Nu, nici nu vreau tort  sau sa mi se cante la multi ani. Nu, nu vreau niciun parfum, nici bomboane, nici macar cercei nu vreau de data asta. Vreau sa opriti planeta asta si sa ma lasati sa cobor. Sa cobor cu ei 3 si sa fie liniste.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Textul de mai sus are un alt text in josul lui, aici in jurnalul online din wordpress: ultima editare de Irina Costache, 29 septembrie, la 20:18. …cam cand era ziua mea, cea mai …..necum zi a mea.

(Thassos, 2019 )

Azi, cand scriu e deja 13 octombrie. Si maine, cand (sper) ca veti citi este ziua inimii mele pline, copilul curcubeu, Vladut. Si in ciuda enterocolitei care ne-a pus capac si ne-a tintuit la pat (chiar, ce enterocolita e asta de bantuie toamna tarziu???) stiti ce oameni buni, EU am OPRIT planeta. Si am si coborat. Nu zic ca e usor, nu zic ca mereu voi gandi asa, nu zic nimic despre ce SIMT, pentru ca ce simt e un uragan pe dinauntru, dar zic ca era timpul.

La multi ani Vladut! Mama te-a/v-a auzit…..pe toti trei.


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of