Cea mai mare dragoste din Univers

Aseară am ajuns frântă. Zilele acestea pline până seara te storc, fix ca un elastic întins la maxim. Dimineața omul mic părea răgușit. Era clar ragusit, dar în 5 minute dacă nu ieșeam pe ușa nimeni nu mai ajungea nicăieri nici frati-su la scoala, nici eu la serviciu.

Azi-noapte, că seara era cand am plecat de unde mă dusesem, el mă aștepta pe canapea. I- am văzut ochii sticloși din prima clipă, sunt aproape 11 ani de când știu când un copil face febră. Sigur Murphy, trebuia sa răcească, doar era imposibil sa meargă totul bine în ultima săptămână înainte de vacanță.

Când sunt bolnavi copiii dormim cu ei. Adică dorm cu el :), ăla bolnavul. Le spun și pacienților și asa e: copiii se simt. Copiii sunt mai deștepți decât noi, dacă ceva e eminamente rău se trezesc, respira altfel, dau ei un semn. Nu mi-am pus ceasul niciodată lângă ei, am pus mâna pe ei și atât.

A venit fericit la mine în pat. Nu ne-am mai rugat de el. M-a luat în brațe și m-a întrebat: mai știi mama când dormeam noi doi împreună în dormitor? Mai știi când papam la tine în brațe? Mai știi? Io mai știu, dar oare el chiar își amintește!? E deja ceva vreme de când…

S-a culcat peste bratul meu stâng, încolăcit. Am intepenit asa, fara sa ma mai misc. Brațul drept mi l-a pus peste burtica lui. S-a ghemuit și s-a lipit tot de mine. Am uitat de telefonul aruncat lângă mine. Am uitat de griji. Am uitat ca are febră. Am uitat de rău și rele. M-am topit lângă el, mi-a înțepenit brațul și am adormit așa. Topită de cea mai mare dragoste care exista în acest Univers, dragostea pentru copilul tău.

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of