Aici

Stau in fata acestei pagini deschise si ma uit la ea de cateva luni de acuma. E noapte din aia foarte adanca, o noapte aproape de vara deja. Se aud greierii si in sfarsit, in sfarsit dorm toti. Dorm linistiti, unii fara branula si fara febra (in sfarsit), ceilalti fara grija zilei de maine (o zi in plus de vacanta pare bine primita acum pe final de clasa a treia)…probabil singurul care mai gandeste in timp ce doarme e Radu.

Au fost cateva saptamani lungi si grele.. oribil de grele. Insuccesul este uneori o piatra de moara pe care cumva singur ti-o agati de gat si inveti sa traiesti cu ea. Inveti sa il accepti si sa te ierti. Inveti sa crezi ca insuccesul te duce doar cu un metru mai aproape de victorie. Inveti sa simti ca da, contezi doar tu. Inveti din esec. Abia atunci cand ai curajul sa te uiti in profunzimea ta, sa te accepti si sa te ierti …inveti. Iar atunci cand apar probleme de santate insuccesul dispare, paleste in neant ca si cum nu ar fi existat niciodata. Si nici macar nu mai conteaza.

Am depasit cateva saptamani halucinante. De doar 36 ore. Roller coasterul de a fi si mama si pediatru. De a-ti fi mai teama decat unei mame obisnuite si de a exagera pe alocuri acest sentiment. De a sti mai multe decat ai vrea sa stii. De a te impovara cu griji pe care alte mame nu le au. Am depasit oare?

Ramane de vazut. Sunt din nou aici. Ca sa stiti. Ma puteti intreba iar, iar eu voi incerca sa raspund.

Mi-a fost dor.

……………………………….