Sa vorbim in tihna despre noi, parintii imperfecti (P)

Ma uit direct in ochii oamenilor in fiecare zi si ma intreb cine a avut dreptate oare, cand sustineam sus si tare ca as vrea sa devin jurnalist sau psiholog sau om de media si mi se zicea, asa cum erau vremurile acelea: fa-te mama doctor, lasa psihologia, doctor esti si-n fundul pamantului? Ma uit la ei empatic, nu-mi vine sa cred cum ma indepartez incet si sigur de varsta lor si am mereu sentimentul ca doar ii las.. sa se bucure. Sunt atat de tineri si pozitivi multi dintre ei, emana energie si disponibilitate prin toti porii. Sunt la varsta de aur, atunci cand vor si cred ca pot totul pentru copiii lor. Vin impreuna de cele mai multe ori, tatii poate mai stangaci decat mamele, dar cu dorinta si aparenta de a fi acolo, la sustinere, la primire, gata de lupta oricand. Si atunci cum sa le explici ca lupta e abia la inceput? Ca primul an, acela in care descoperi copilul fara instructiuni si fara manuale care se pot downloada NU este de fapt cel mai greu, dar poate fi cel mai vulnerabil din intreaga ta viata de parinte?

Parintii din fata mea sunt frecvent oameni care vin la cabinet pentru confirmari. Au multi dintre ei liste intregi, pagini fata verso, cu zeci (nu exagerez) de intrebari, prea putine despre boli, patologie in general, multe despre simpla ingrijire a botului de om care le umple viata. Recunosc intrebarile de la un pacient la altul. Multe se repeta si am inceput sa stiu, fara sa fiu partasa grupurilor virtuale, care este tema saptamanii. Sau a lunii. O data este cantitatea de apa pe care o bea un sugar, alta data este opozitia la inceputul diversificarii pe motiv ca brusc, toata lumea stie ca un candidat ideal trebuie sa stea in sezut de unul singur si abia apoi sa manance doi morcovi si trei pastarnaci. In alta saptamana este alaptatul pe vecie sau formula de lapte cea mai apropiata de gustul laptelui matern, (de parca io si cu oricare dintre dumneavoastra am putea avea vreodata lapte cu gusturi IDENTICE????), apoi gradele din casa, timpul de somn, numarul de respiratii ….si toate, toate, toate trebuie confirmate, bifate si trecute pe lista.

Unde si cum s-a trecut granita intre a fi un parinte informat si a fi un parinte stresat de prea multele informatii care devin pietre de moara in “rolul” acesta atat de …natural, de ghid al copilului tau pentru totdeauna? Unde s-a pierdut notiunea de firesc si am ajuns sa bifam itemi indepliniti sau nu? Cand s-a trecut asa de usor granita asta si am ajuns sa dau/primim sfaturi cerute sau mai degraba necerute cu apelativul “mami, sa stii ca…,mami, ar fi bine sa….mami,nu e bine asa”?

Si apoi lupta mea cu mama din cabinet, cu tatal uneori obosit de la munca si de intrebari sau si mai grav, absent, sa fac omul sa inteleaga ca NU, nu exista mama rea, nu, nu esti o jumatate de mama daca ii dai sa bea apa plata si nu apa fiarta si racita, daca ai ales sa manance cereale din cutie si nu din plafar, daca copilul doarme oricum altfel decat ti s-a zis, daca nu poti gati zilnic, daca nu citesti in FIECARE SEARA cate o poveste sau ti-ai pierdut timp de maxim 30 de secunde ultima bruma din rabdarea aceea.. si ea perfecta.

Aseara am fost prezenta la un eveniment care s-a lipit in inima mea din prima clipa….Este vorba despre un proiect care va indeamna pe fiecare dintre dumneavoastra sa iesiti din tipare si sa va rescrieti propria poveste, fie ca ea e una fericita, fie ca dimpotriva e una cu hibe din care cu totii putem sa ne tragem invatamintele.  Napolact impreuna cu Readynation au lansat campania POVESTIOARE CU TIHNA pe platforma intihna.ro unde fiecare dintre noi toti (cred sincer ca trimit si io una anonima :D) putem sa scriem o “poveste” reala despre viata noastra de parinte. Ma simt onorata si fericita sa pot fi ambasadorul acestei idei, pentru ca eu, in fiecare zi la cabinet am parte de multe destainuri facute intre 4 sau 6 ochi, in care parintii isi exprima temerile, angoasele, frica de a fi judecati, neincrederea. Tendinta generala de a ne raporta intotdeauna la altii ne transforma in nefericiti si frustrati.  Dorinta de a tine pasul cu trendul general, de a indeplini toate “cerintele” actuale ale societatii, de a fi si noi ca si ceilalti: cu 1231 de activitati, cu zile de nastere fabuloase, cu cele mai noi gadgeturi in materie de safety/sau nu….ridica bariere si standarde.

Mesajul meu catre noi toti (incluzandu-ma aici si pe mine, mama baietilor mei) este acesta: uitati-va in oglinda si nu uitati de unde ati plecat.  Nu uitati cine sunteti, ca va iubiti copiii, EXACT asa cum sunt si ei va iubesc EXACT asa cum sunteti. Ascultati-i. Dati-le dreptul sa refuze, sa va refuze. Sa se opuna, sa greseasca. Dati-va voie sa gresiti. Si invatati din asta. Scrieti-ne si noua pe site-ul intihna.ro/povestioare propria dumneavoastra experienta de viata. Cineva sigur va avea ceva de invatat din asta.

Ma inclin. Sa am o garda usoara. Sa aveti copii sanatosi!