Nu vreau sa moara frunzele

“Nu vreau sa moara frunzele.” Asa am devenit eu candva olimpica la limba romana la faza natioanala in clasa a VI-a…..in alta viata.

Nu vreau sa moara niciodata frunzele. Asa cum nu vreau sa plece vara si se scuture totul in jur. Ca o naruire a noastra interioara. A fost prea putina vara, vara asta. A fost atata toamna si atata ruginiu, a fost cu doliu si cu amaraciune. Cand vine toamna imi amintesc mereu de tataie al meu. Poate pentru ca da, a murit toamna si m-a lasat inaintea nuntii mele nefericita de absenta lui. Pentru ca el era cel care venea incarcat la Bucuresti cu nuci proaspete si must abia facut, chiar inainte de scoala sau facultate. Cam de ziua mea asa. Toamna asta mereu m-a amagit. Incepe prietenoasa si lina, cu soarele de august, ma duce cu vorba pana dincolo de 29 septembrie cand brusc incepe sa toarne. In ultimii 4 ani mai scoate capul de ziua lui Vlad, ca apoi sa-si puna mantia ei neagra si sa ia toate frunzele. Si sa ne bage la cutie inca 6-7 luni, pana la primii ghiocei. Tristi ghioceii ultimilor ani, rasar inainte de vreme de multe ori si mai dureaza vreo doua luni pana ce vine primavara cea adevarata, ca-n martie se mai gandeste nitel sa dea o ninsoare.

Cei doi platani din fata dormitorului nostru (al tuturor, ca e unul singur) s-au facut adolescenti: trec de linia balconului din primavara. Acum frunzele lor din varf deja s-au ingalbenit si ma ameninta in timp ce-i privesc pierduta ca vor zbura curand. Mi-e teama ca nu voi fi cu ochii pe ei atunci, sigur voi alerga dintr-o garda la cabinet sau voi face teme cu Andrei sau …sau.. Soarele nu mai ajunge sus, e mai bland si vanticelul de toamna se simte. Mirosul de vacanta s-a dus deja, vine iarasi prima zi de scoala, de gradinita. Vor fi din nou curtile scolii pline de sperante si de copii veseli, iar voi audia directoarea scolii care se incapataneaza sa vorbeasca, desi nu se aude nimic din ce spune…bine ca dureaza putin. Imi amintesc exact ca ieri prima zi din clasa zero si mi se pare incredibil ca luni mergem deja in al patrulea an de scoala…Nu v-am povestit niciodata nimic de la scoala lui Andrei. Dar credeti-ma… ai o liniste interioara extraordinara atunci cand stii ca omul cu care sta copilul tau jumatate de zi, aproape zi de zi, este un OM. De la o scoala de cartier. Cautati oameni, inainte de sigle…Uitati-va la radacini inainte de frunze. ..

Nu vreau sa moara frunzele. Nici anul asta. Nici niciodata.