Un frate mai mic este intotdeauna un frate. Un frate mai mare, mai ales unul cu mult mai mare, poate fi de multe ori doar el. Si…da, mai are si el un frate, in functie de conjunctura :), cel favorabil fiind momentul in care isi mai aminteste de el. Un frate nu este intotdeauna un partener de joaca, asa cum isi imagineaza cei mari atunci cand cel mititel creste in burtica. Un frate a fost, in cazul nostru, un taifun plin de energie, dar care de multe ori ocupa spatiul si timpul celui mare. Am invatat asta in ultimii aproape 4 ani, de cand omuletul vesel a aparut peste noapte in viata noastra: iubirea pentru cei doi copii creste exponential, daca adoratia pe care o oferi primului pare de neatins vreodata, va asigur eu ca este. Imi place o vorba pe care eu insami am auzit-o si mi-o repet si o repet si altora : iubirea asta e ca o lumanare pe care o aprinzi, iar cand vrei sa mai aprinzi inca una flacara va fi la fel de mare si puternica. Dar ce te faci cu timpul? Pe care nu il puteti nici dilata, nici cumpara?
Vladut este fratele mai mic si asta se simte in fiecare zi. Mai ales in ziua in care Andrei pleaca in tabara si il lasa, destul de neconsolat, acasa …
…intai il pupa pe mana si il mangaie pe cap, in autocar. “Hai mami, sa plecam, pa Andrei. Te ubesc”
…apoi se intalneste cu alti baietei la locul de joaca. “Cum te cheama? Vlad. Costache. Si pe fratele meu Andrei. Costache”
…in parculetul de la bloc: ” Cati ani ai? Fac 4 ani. Si fratele meu face 10 ani”
…in magazinul din cartier sa cumpere doua prostioare, una pentru…vecinul, fiindca fratele lui e plecat.
…la baie : “mi-e dor de Andrei. Rau de tot”
Si noua.
Leave a Reply
Be the First to Comment!