Andrei si Vlad spun lucruri traznite (si fac). Si pacientii mei :), cei mai maricei, din inocenta varstei si naivitatea unui copil liber si entuziast spun..tot felul de lucruri minunate.Cumva ar trebui sa-i auziti, ca sa simtiti ce dulci sunt asa mucaliti si sinceri! Poate de acceea imi si ador meseria. Multa lume considera ca e mai dificila, pentru ca pacientii nu vorbesc, dar de cele mai multe ori ei comunica atat de onest si atat de multe si doar din priviri. De multe ori primesc mesaje sau apeluri sa tratez un copil pe care il cunosc, asa de la distanta. Niciodata, dar niciodata examenul clinic nu este inlocuit de nimic.
Nu stiu daca Vladut este asa lipicios pentru ca eu am stat mai mult cu el sau pentru ca aveam deja experienta unui copil sau pentru ca da, nu am mai facut atatea garzi in prima lui copilarie sau pentru ca l-am alapatat mai mult. Cred ca asa e el, niciodata nu a fost singur, notiunea de frate a aparut in viata lui de la bun inceput. El nu-si spunea numele, dar il striga frenetic pe Andrei. Cred ca pentru el notiunea de noi 4 este atat de sigur inmagazinata in personalitatea lui ca nu concepe sa existam fragmentati. Recunosc, imi este teama de perioada cu tabara a lui Andrei, cand sigur il va cauta frenetic. Asa ca cu gandul la ei va las cateva dintre zicerile lor:
- Andrei, dupa ce un nene a lovit masina in care se afla si el: mama, dar oamenii la #cincizecideani mai au voie sa conduca?
- Nadia, pacienta inimii mele: nu credeam ca si doctorii manâncă ÎNGHEŢATĂ (dhhh prea multă uneori)
- Te iubesc cu ţiţi tău. Mult de tot, dar cu ţiţi! (ăsta e copilul alăptat 2 ani si 7 luni)
- Te-am pupat, suntem prieteni noi 4, mereu.
- Mi-a fost dor de tine. Cand Vlad? (ca nu lipsisem aşa de mult ca altadată) De la 7….mi a fost foarte dor de la 7.
- Nu vreau la dotor! Nu vreau la dotor! De ce Vlad? O sa-mi faca injecţie! Andrei catre Vlad: de fapt tu eşti la doctor toooată ziua!
- Sunt fericit cu tine, mama! Vreau sa fiu si eu dotor, mami! Cand o sa fii mare, mermelici! Nu, nu când o sa fiu mare! De la ora treeeeeeeeeei! Io o sa fiu dotor de la ora 3!
- Mi-am lipsita, iubita mea! Hai sa ne iubim!
- Mami, nu vreau sa fiu dotor! Doar fetiţele sunt dotori! Bine, Vlad, de fapt nici eu nu vreau sa fii doctor! Dar ce vrei atunci sa te faci tu? Fotbalist! Ca tati! (insert emoticon cu limba scoasa, tac-su e inginer de sistem)
- Vreau si io o pisica, sa ne luam o pisica, la noi acasa….Bine Vlad, dar nu avem acum de unde lua pisica (in speranta ca temporizand, uita). Ba daaa…(planset luuuung), de la magazin!!!
- Vladut la doctor, intins pe spate, la ecografie. Eu, incercand sa pornesc un dialog si sa distrag atentia: spune-i doamnei doctor cum te cheama! Haide, te rog! Vlad, cu voce smiorcaita, uitandu-se spre doamna doctor: cum te cheama pe tine?
- Ne aşezăm toţi la masa agitati, infometaţi, hait in sfârsit mâncăm! Vlad se ridică in capu’ mesei pe scaun si strigă: stop! Poftă buna! Spuneţi toţi în cor! (grădiniţa dixit)
- Eu mă roţaiesc la taica-su pentru ca nu stiu ce nu a făcut (mneah, I know, nu faceţi ca mine!) Vlad reacţioneaza in secunda doi: stop! voi doi sunteţi prieteni! Pupa mama pe tata! Şi acum şi tata pe mama!
- Şi ultima, din dimineaţa aceasta: eu catre omuleţul vesel: Vlad, manânca măi odată! (molfăia de o jumatate de oră o bucaţică de pâine cu unt şi miere). Vlad (mucalit cu faţuca lui şturlubatică): bine…bine, scumpo!
Leave a Reply
Be the First to Comment!