Prematurii: esente TARI in sticle MICI

Acesta este un post curcubeu. Dar stati sa il cititi pana la capat. Stati pe loc.

Inainte vreme, acuma vreo 10 ani (OMG acum #zeceani) ne cunosteam virtual un grup de burtici pe un forum de mamici. Am nascut toate in decembrie-februarie 2009 si acela a fost primul meu “grup de facebook” si, cu iertare pentru toate cele care au urmat, cel mai cel. Prima si prima data ca… nu aveam nume, ci doar niste denumiri inventate. Noh al meu era ingrozitor de ne/intuitiv :))) A doua oara ca eram cam toate intr-o aceeasi galeata si ne sustineam si povesteam cate in lune si in stele, io de exemplu am povestit prima nastere, cea pe care fix cuvant cu cuvant o gasiti transcrisa intr-unul dintre primele posturi ale blogului.  A treia oara ca o mare parte dintre noi am ramas prietene in viata reala pe vecie. Nasa lui Vladut este una dintre acele mamici si cu asta am spus totul.

Pe Patricia am cunoscut-o in vara lui 2010. Avea un munte de energie. Nu orice munte, un………..Everest. Avea aceeasi tenacitate si dorinta de a face, si a face bine, dar ceva in plus, ce eu am pierdut mai demult si lupt sa-l regasesc…optimism. Patricia mereu a avut o vorba buna pentru mine: cand Andrei nu manca si Vlad al ei baga 3 castroane la debutul diversificarii suna si ma imbarbata, cand m-am lovit de ziduri, ea mereu gasea o vorba buna, cand ne-a apucat toxiinfectia alimentara pe la Baile Felix, ea ne astepta la Sibiu cu o supa calda si un ceai de menta. Si o vorba buna.

Patricia continua sa isi adune energia in fiecare zi si o face cu folos. Fara sa fi avut vreodata un copil prematur, si-a dedicat o mare parte din timp si energie strangerii de fonduri pentru a achizitiona inca 4 incubatoare atat de necesare Maternitatii din Sibiu. Pentru ca simte si crede, pentru ca a inteles ca fara aceasta prima “casa” prematurii nu pot pasi mai departe in viata. Nici nu vreau sa imi amintesc sarcina cu Vlad, temerile adunate, contractiile debutate de la 27 saptamani,  aparute asa de…nicaieri. gandurile negre care imi treceau prin cap la ideea unei nasteri premature, cate si mai cate planuri si frici. Este un miracol faptul ca astazi neonatologii reusesc sa tina in viata, cu cat de putine sechele se poate, copii nascuti la 24-25 saptamani de gestatie. Copii? Imaginati-va o inima care palpeaza in 800 (optsute!!!) de grame. Mai putin decat 1 amarat de kilogram. 

Ce mi-a scris aceasta inima care bate pentru bine:

“La Sibiu in 26 mai este  Maratonul International Sibiu. Vrem sa mai cumparam inca 4 incubatoare.Mai sunt 14 de schimbat, vechi din 1900 toamna si care mai dau rateuri.Daca intra oricine pe acest link in partea de sus ai un buton prin care oricine se poate inscrie sa alerge pentru aceasta cauza: 5 km, 21 km, 42 km sau stafeta, inclusiv cursele copiilor.

Aceasta  este pagina mea de fundraiser unde pot sa ma sustina cu orice suma chiar si 10 lei sau firmele pot face donatii direct asociatiei.

Despre doamna doctor Livia Ognean (nr: sefa sectiei de nou nascuti din spital), ce sa spun, as vorbi ore intregi, este un om extraordinar, care isi da viata pentru acei micuti, ar muta muntii daca s ar putea sa mai salveze un copil, mai ca doarme pe sectie, prematurii sunt viata ei. Nu zice nu niciodata daca ii soliciti ajutorul!

Nu crede ca nu te vei descurca, daca eu am putut care sunt varza la capitolul sport, si tu poti! Facem un mers alert….ne mai odihnim. Sunt mamici care merg cu bebelusii in brate ca intr o plimbare. Evenimentul este minunat, efectul este maxim, iti da o super state de bine!”

Anul asta s-a nimerit sa nu am cum sa ajung. Dar voi participa cumva. Chiar daca pe ultima suta de metri. Si va rog si pe voi, cei din Sibiu sau de pretutindeni sa participati. Sa alergati sau sa donati. Sa credeti in cauza lor si sa ii sustineti. Cum ziceam cu totii, prematurii sunt esente TARI in sticle MICI. Si au nevoie de noi toti.

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of