Viata ca un maraton

Despre maraton.

Viata noastra ca un maraton.  Nu stiu altii cum sunt si nici nu imi mai amintesc/vreau sa imi amintesc despre ai mei parinti cum erau cand eram noi mici, dar parca nu, nu era asa. Dimineata alerg sa prind coada de pe strada de langa garla. Acolo, pe unicul drum de iesire din lanul de porumb unde ne-am mutat, cu fiecare minut intarziat cu atat timpul pana la scoala creste exponential. Cu masina uneori cu zapada pe ea, in timp de montez centura cu stanga, dreapta pe schimbator, ochii in waze, ora si oglinda retrovizoare sa vad copilul cel mare. Al mare e al meu. Al mic al lui tac-su. Care la randu-i alearga spre gradinita. In timp ce in masina urla aproape fara exceptia gummy bear (a lui, pentru ca in a mea se mormaie, sforaie, maraie, stranuta etc)

Sa faci dreapta de pe straduta de langa garla e o adevarata aventura. E o curba in 90 grade in deal, pe un pod, pe care vin masini continuu si din stanga si din dreapta si din fata. O minune de dreapta. Apoi incepe lupta, ca la slalom urias, printre masini, gropi, balti, zapada, mamici, tatici si bunici care isi duc copiii catre scoala, gradinita, cresa, pe jos, cu masina, cu bicicleta. 7.45 si ceasul ticaie. O luam pe drumul cel lung, pentru ca pe cel scurt se sta cu siguranta.  Facem iar slalom si profitam de bonificatiile drumului cel lung, a se citi prioritatile. Cu chiu cu vai ajungem pe strada din apropierea scolii. Andrei pufaie deja, doamna nu agreeaza deloc intarzierile. Fac dreapta in timp ce aud din spate: baga-te, acuma, haide ca nu te lasa! Ajung in fata scolii, alaturi de toti din fata si din spate, opresc pe avarii, fara sa scot cheia din contact, cu motorul pufaind. Isi deschise portiera, aud “pa mama!” o ia intotdeauna prin fata, il vad strecuandu-se prin garduletul de pe marginea trotuarului si ufff, rasuflu. VICTORIE! inca o zi in care el a ajuns. Acum da-i si fugi mai departe.

Pe drumul spre cabinet iar slalom: pe bulevard se sta. Uneori o iau pe bretea, stiu e ilegal, dar suntem deja o comunitate intreaga. Si acolo se sta. Atunci e momentul sa ma trezesc, pana atunci functiona pilotul automat. Cum e de obicei si 57 deja mi-au intrat primele sms-uri. Imi caut infrigurata fondul de ten. Adio baza, crema, concelear, pudra. Adio buretel, mereu avem 2 degete. Apoi rimelul, intre alte 2 semafoare. Rujul e useless de multe ori, dar daca mai prind un semafor vine si el. Urmeaza lupta cu locul de parcare, mereu e o bucurie sa parchez. In final incepe maratonul. Pacient dupa pacient, intre doua consultatii daca imi arunc ochii in telefon e de rau, e plin de notificatii (cum ziceam pe toate caile si canalele de comunicare). El sta amaratul pe silence, doar sa ma pot concentra la pacientul din fatamea, fix asa cum trebuie. Presupunand ca nu am murit pana la 3, primind unul dupa unul pacientii, ca am lichidat sms-urile si pacientii de vazut doar 5 minunte…oh hell no, asa ceva NU EXISTA, printre cei programati….incepe lupta pentru acasa. Lupta pentru AVAP ( avap este o strutocamilocal care ne mananca noua viata 😀 si e un fel de mix intre desen, lucru manual si pictura) (cand nu cautam panglica cautam acuarele sau cartoane, cand nu sunt gauritoare sunt abtibilduri cu iepuri, cand nu e plastilina iclay sunt sigur forme de briose), cumparaturi sumare, lupta pentru a lua copilul nr 2 de la gradi, activitatile extra ale numarului 1, vreo prezentare sau o vizita la colegiul medicilor (a de citi excursie initiatica) sau sedinta de pediatrie sau vreun congres sau mai rau garda sau sedinta la gradi sau sedinta la scoala sau zi mama cu fiul sau sa pictam oua de Paste:)….

Au fost zile in care am uitat sa-mi iau copilul de la gradi. Nu stiam daca e randul meu sau cred ca nu mai stiam nici ce zi este sau cat este ceasul. Noroc cu prietenii si nu, nu glumesc deloc. Au fost zile, multe deja, in care numai Andrei stie ce teme a avut. Au fost zile in care doar Andrei stie ce si-a pus in ghiozdan. Ma bucur de fiecare bluza noua care NU SE CALCA. De fiecare zi in care merme merge la gradi cu aceiasi pantaloni ca si ieri. De fiecare zi in care Andrei nu-si uita punga de sport pe undeva.

………..viata ca un maraton. Stiu, veti spune ca tine de mine sa ma opresc. Eu inca nu am gasit reteta. Doar saptamana aceasta e randul lui bunicul al maraton, pentru ca sic, stiu, a venit IAR vacanta.


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

1 Comment on "Viata ca un maraton"

avatar
  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
Diana
Guest
Diana

Și mai rezisti? 😁