De 9 ani parinti

Azi dimineata pe la 11.10 s-au implinit 9 ani de atunci. O zi friguroasa, in care am strabatut capitala de la vest la est in masina noastra, numai noi 2, cu toate emotiile din lume. Amintirea acelei zile se estompeaza pe zi ce trece si se umple cu lumina si energia lui. A fost o amintire minunata, a fost o sarcina oribila, am varsat din prima pana-n ultima zi, dar am uitat din prima secunda in care l-am cunoscut. Nu am avut rooming in, nici prea multe dintre facilitatile maternitatilor private de astazi, dar am avut incredere in medicul meu si putina naivitate in plus, care mi-au fost de mare ajutor.

Astazi este despre Andrei. Comora mea de 9 ani. Omuletul care m-a invatat ce inseamna sa fii mama. Ce inseamna sa fii om responsabil, ce inseamna sa suferi, sa te doara, sa iubesti neconditionat, sa te bucuri. Ce inseamna sa ai rabdare, sa fii tolerant si sa iubesti pentru totdeauna.

Andrei este copilul care zambeste putin. Am de multe ori impresia ca nu sunt suficient de buna pentru el sau dimpotriva ca sunt prea rea. Este copilul care nu cere, nu isi exprima vadit dorintele, care nu povesteste prea multe prea des, pe care il ghicesti greu si il pierzi repede. Pe alocuri imi aminteste de taica-su din povestile celor din jur, doar ca pe Radu eu l-am simtit si cunoscut atat de bine, de multe ori imi este greu sa-mi imaginez cum e el de fapt perceput. Andrei tace mult si gandeste. Nu e expansiv, nu canta la karaoke, nu danseaza si nici nu va fi prea curand sufletul petrecerilor. Are ochii mari si negri, te patrund daca se supara, iar cand sunt veseli imi umplu inima.

Andrei e copilul pe care l-am dus pana la un an, apoi am fugit. Ati vazut de curand filmul MINUNEA? Andrei e minunea mea, aceea un pic uitata intr-un colt, acasa, cu bunicul, uneori cu taica-su, rareori cu mine. Asa cum Julia Roberts privindu-si fiica deja la liceu isi amintea …ziua ei de 4 ani….Imi amintesc ziua lui de 1 an, cand l-am adus acasa din spital dupa cea mai urata rotaviroza din viata mea de medic pediatru. Apoi imi amintesc ziua lui de 1 an sarbatorita de fapt 1 luna mai tarziu, cand a avut un tort albastru cu ursulet. Cu o frisca chicioasa si total nonbio. Si dintr-o data imi amintesc ziua lui de 5 ani, cand am organizat prima lui petrecere cu mai multi copii, la un loc de joaca frumos si curat, cand el a fost mega fericit si incantat de medalia primita la sfarsit. Intre timp imi lipsesc 4 ani: 4 ani de garzi, pana la 6 pe luna, de alergat continuu intre 2-3 locuri de munca, vazut copii la domiciliu, examenul de specialitate, totul cu un singur scop. La un moment dat, cand a trebuit sa plec din spitalul in care am crescut si am sperat pana in ultima clipa….am inceput sa ma trezesc. Si a durat ceva sa inteleg ca nu a fost doar vina mea. Timpul acela l-am pierdut.

Cumva acei ani imi lipsesc si ne vor lipsi intotdeauna. Si cum in doar 8 luni de la trezirea la realitate avea sa vina in viata si lumea noastra al doilea copil….Andrei a trait strecurat printre griji si suparari, printre nemultumiri legate de neimplinirea mea profesionala si nefericiri legate de un al doilea copil putin imperfect, cu care am alergat la kinetoterapeut, neurolog, psiholog….

Incerc de atunci, de la ziua lui de 5 ani,  in fiecare zi sa il aduc aproape. Sa il fac sa zambeasca mai des si sa adune ceea ce mie mi-a lipsit cel mai mult: increderea. Sa stie si sa simta ca este cel mai bun, cel mai grozav. Ca ne poate bate cu zambetul pe buze la Dixit, ca nu conteaza daca nu va fi campion la tenis, ca nu conteaza nici o secunda vreun B si minus FB la vreo materie, ca vreau sa faca exact ce NU am facut eu: sa fie fericit. Sa caute calea, sa si-o gaseasca si sa si-o urmeze. Chiar daca utopica sau depasita moral, chiar daca imposibila financiar…Sa aiba putini prieteni, dar buni. Sa fie intelept si sa isi asculte inima. Sa ne spuna cand sufera si sa planga cand e de plans. Sa se bucure din toata inima si sa rada in hohote. Sa se duca la scoala de placere, fara stresul vreunei note. Sa citeasca ce ii place sa citeasca si apoi ce trebuie sa citeasca. Si sa nu uite ca indiferent ce, eu si tatal lui ramanem langa el. Vesnic. Neconditionat. Nedefinit. Si ca pe langa noi, are un frate de nadejde, pentru ca Andrei e soarele lui, caruia ii sopteste in fiecare dimineata “te ubesc, Adei” . Si noi te iubim. La multi ani sanatosi, baiatul nostru! La multi ani, Andrei!

PS: aici e Andrei azi, cu cartile citite din 1 decembrie incoace. Nu, nu si-a terminat nicio Gazeta Matematica. Nu, nu a facut nici macar un singur test pentru Comperul de vineri. Si probabil nici nu va face, pentru ca fiecare secunda si-o foloseste sa termine ultimele 2 carti pe care le citeste in paralel.


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

6 Comments on "De 9 ani parinti"

avatar
  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
unb
Guest
unb

Multi ani veseli si fericiti!

Iulia
Guest
Iulia

Foarte sensibil acest articol! Mi-au dat lacrimile…Felicitari ca aveti puterea de a recunoaste si accepta si neimplinirile pe care le-ati avut!
Cumva, articolul acesta mi-a confirmat ca in ciuda presiunii sociale, alegerea mea de a sta alaturi de fetita mea pana la inceperea grădiniței este una corecta.
Va doresc mult succes in cariera si multe împliniri alaturi de copiii dumneavoastra!

Doralina
Guest
Doralina

La multi ani fericiti si sanatosi!!!!