Cu sau fara “ecrane” in viata copiilor nostri?

Saptamana trecuta am realizat nu doar ca noi adultii imbatranim (unde  o fi surpriza?), dar si ca ei copiii ne cresc. Si lumea aceasta in care ai mei cresc este la 1 milion de ani lumina de cea in care eu am crescut si cred ca la 15 milioane de cea in care si-a trait copilaria tatal meu, bunicul lor care este in continuare persoana pe care ai mei baieti o gasesc mereu acasa atunci cand vin de la scoala sau de la gradi.

Este plin internetul de sfaturi de parenting si de mame focusate pe copiii mici. Inceputul pare sa te prinda mereu cu o atitudine pozitiva, cel mai bun patut, cel mai bun carut, cel mai ergonomic sistem de purtare, cea mai grozava cresa/ gradinita, cu meniuri diverse si sanatoase, cu povesti si gradini, cu scos in curte si activitati sportive. Nu doar in materie de bloguri de parenting, dar si in realitatea din teren, cea de la cabinet, focusul se relaxeaza si copilul mare incepe incet si sigur sa fie un pic necunoscut pentru noi toti: fie pentru ca apare un frate mai mic, fie pentru ca ok, e mare, se descurca, fie pentru ca are un program asa de incarcat si bine infipt in cuiele orelor fixe ca depaseste uneori un adult ca si ore petrecute in afara casei. Parintii devin un fel de pendule intre scoala, casa, engleza, sportul copilului, jobul personal, copilul numarul doi eventual, temele, uneori materialele didactice anuntate tarziu fie de copil care nah uita, fie de invatatoare (oh doamne, cat am alergat dupa diverse plastiline, cartoane colorate, sclipiciuri, cutii metalice, scotch colorat, capsatoare (sau cum s-or numi) in forma de frunze, mere, pere, ursi etc).

In tot acest haos general  ziua lui de 9 ani a fost un pic de revelatie pentru mine. Copiii mari se plictisesc repede. Copiii mari nu prea mai vor jocuri, decat poate pe console. Copiii mai mari au aproape TOTI console, PS4, PS5 sau PS100 (nu ma pricep, nu ma intrebati mai multe). Discutia principala a copiilor de 9 ani ramane despre jocuri: ai jocul x? la ce nivel ai ajuns? Nu ai? Nu ai consola? Aaaa ai dar una de generatie mai veche? Si cum adica e noua? Si daca e noua nu merge jocul x? Nuuu? Dar y? Nuuu?? Atunci ce te joci? Te joci tenis. Ok. Plictisitor. Dar calculator ai? Ce jocuri ti-ai instalat? Eu am ajuns la nivelul 3212 la jocul cu nume necunoscut mie. Dar pe telefon ai? NU ai nici pe telefon? Da, stiu, nu mai avem grupul de whatsapp pana facem 10 ani, dar nu mai e mult.

Recunosc ca a fost un dus rece. Si o trezire la realitate. Societatea Americana de Pediatrie a nuantat de curand ghidurile  privind utilizarea ecranelor de catre copii. Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: de vreme ce peste 30% dintre copiii din SUA folosesc ecranele inca din perioada scutecelor a fost nevoie de urmatoarele recomandari:

  • “tratati” media din jur ca si cand ar fi parte obisnuita din viata voastra (cum sunt jucariile, cartile etc). Setati insa limite, asa cum se intampla cu oricare ale aspecte din viata obisnuita a copiilor, incercati si reusiti sa le cunoasteti prietenii atat online cat si offline, faceti in asa fel incat sa aveti habar de aplicatiile si platformele online pe care ei le utilizeaza, nu, nu doar pentru control, ci pentru ca parintii raman un model si parteneri si asta asigura o relatie cat mai buna, cat mai mult timp.
  • fiti modele! Uitati smartphonul cat mai mult timp odata ajunsi acasa, fiti exemple pozitive. Nu putem cere copilului sa se uite pe carti, in timp ce noi butonam facebookul/instagramul fie de pe desktop, fie de pe mobile.
  • vorbitul fata in fata nu trebuie uitat. Atunci cand nu facem asta sau o facem cu nasul in mobil, copiii pierd multe dintre informatiile pe care o mimica  elocventa o poate oferi. Si noi, ca si parinti, pierdem nuante ale povestilor lor daca nu ne uitam in ochii lor, daca nu ii simtim si nu observam grimasele sau dimpotriva…zambetele.
  • jucati-va si voi cu ei, nu-i lasati singuri, in acest fel ii putem ghida, invata ce inseamna sa pierzi, sa castigi, putem cumva controla mai bine ceea ce se intampla acolo in mediul virtual si devenim partenerii si prietenii lor. (mno…eu am facut febra musculara de la tenis :D, el nu)
  • stabiliti  limite de timp in ceea ce priveste utilizarea media. Creati zone free-tech in casa: telefoanele se incarca peste noapte in bucatarie sau in alta camera decat a copiilor, nu se mananca niciodata cu tableta sau telefonul. Faceti rost de macar o ora (e mult nu?) de timp impreuna pentru vorbit sau jucat (altceva decat electronic)

….trag aer in piept.  De fapt unde e problema? Recomandarile spun foarte clar : fara ecrane sub 2 ani,  1 ora maxim pe zi  intre 2 si 6 ani, iar dupa varsta scoalara la latitudinea familiei, DAR respectand obligatoriu orele de somn. Ce e surprinzator? Studiile spun ca de fapt timpul petrecut in fata talevizorului a scazut dramatic in ultima vreme (aspect pozitiv nu?), crescand insa timpul petrecut cu tableta, telefonul , calculatorul sau consola. In prezent 75% dintre adolescentii planetei ( adica ai nostri copii de peste 12-13 ani…) folosesc cel putin o retea de social media, iar 70% folosesc mai multe ( facebook, instagram, twitter sau snapchat). Jocurile video sunt extrem de populare, 4 din 5 ( omg!) familii au in casa o consola. Ce poate fi surprinzator este faptul ca recomandarile sunt vizibil nuantate: nu se mai spune NU total ecranelor, se pare ca acestea sunt parte intrinseca din viata noastra si ca impotrivirea totala il scoate de fapt pe copil in afara majoritatatii. Va fi insa, dupa opinia mea, extrem de greu sa nu apara derapajele.

In 2017 adictia de ecrane a fost introdusa in manualul de diagnostic al maladiilor psihiatrice, pentru ca a devenit deja  o problema globala. In tarile asiatice foarte multi adolescenti au nevoie de tratament (psihoterapic sau chiar medicamentos) pentru a putea intelege ca lumea reala este mult mai antrenanta decat cea virtuala. Aceasta dependenta de tehnologie devine inca un drog al noii generatii si tine si de noi, parintii de copii deja mai mari, sa il putem evita. Din pacate a fi complet impotriva NU mai este o solutie, de aceea implicarea noastra activa, stabilirea limitelor, respectarea! lor, raman solutiile pentru viitor. Poate ca ar trebui sa ne gandim de trei ori (doua pare putin!) inainte de a cumpara cel mai nou smartphone din univers copilului de 13 ani, poate ca trebuie sa ne mai gandim o data inainte de a cumpara ultimul racnet de consola.

Societatea Americana de Pediatrie a propus un tool cu ajutorul caruia sa putem crea un program zilnic copilului, care sa includa media- dar cu masura, miscarea fizica (o ora zilnic!) si sa respecte orele de somnul. Il gasiti la acesta adresa si il puteti eventual printa dupa personalizare.

Departe de a fi gasit calea, prinsa intre doi copii atat de diferiti, intre cel mare care isi pune singur cam prea multe limite, iesind un pic (mai mult chiar) din tiparul colegilor de clasa si cel mic, care ar da orice pentru doua minute pe youtube…e greu. Am citit mult, de o saptamana incoace si mai mult. Schimbarile, ca de obicei, trebuie sa inceapa cu noi adultii. Linia e fina si adolescenta nu e departe, ramane doar sa gasim noi calea cea buna, pentru ca, da, din pacate, nu exista reteta perfecta.


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

2 Comments on "Cu sau fara “ecrane” in viata copiilor nostri?"

avatar
  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
Diana
Guest
Depinde f mult si de copil, al meu se opreste singur, insa daca i-as limita sau restrictiona accesul, ar deveni brusc totul mult mai atractiv. Are insa un prieten caruia parintii ii restrictioneaza accesul pt ca nu se poate opri singur… Bine, la 7 ani e greu sa iti stabilesti limite, dar remarcam diferenta Al meu nu a stat /avut acces la tableta, TV cat era f mic, de la 4 ani cand a intrat la scoala, da. Si ii trebuie, o foloseste, isi face lectiile pe tableta, la pian exerseaza cu un app drept ghidaj, la scoala ei folosesc… Read more »
Diana
Guest
Voiam sa mai zic ceva si am dat send inainte 🙂 ei traiesc in cu totul alta lume decat a noastra, tehnologia face parte din viata, unele atitudini extremiste pe care le mai vad in jur mi se par exact ca reactia bunicii mele care imi spunea sa nu mai citesc atat ca o sa chiorasc 😁 avea dreptate, dar uite ca in vremea mea port ochelari, lentile de contact, daca intelegi unde bat ☺ tu esti medic, dar eu de ex nu pot sa explic meseria mea parintilor mei pt ca efectiv le lipsesc mecanismele de intelegere (scriu ceva… Read more »