Fii bun, 2017!

Trecu si 2016.  Se duse.  A fost bun cu mine, desi parca mai mult ca niciodata ne-am luptat cu probleme de sanatate multe si marunte sau mai putin marunte, dar sigur multe. Am descoperit o specie noua medicala, urologul, care pare a fi eminamente de sex masculin si desoebit de greu de descifrat, dar slava cerului s-au inventat colegi normali la cap, carora le trimit un gand bun, bun de tot.

S-a gandit el 2016 sa nu ne ocoleasca si la sfarsit de an sa ne trimita o tona de muci si febra, evident in ping pong de la ala mai mare catre ala mai mic si pricajit, caci din avantajale de avea doi copii, mutatul bolii de la unul la altul vine la pachet. Nup, nu suntem nici la munte, nici la mare, nici in Bulgaria sau Austria la ski, nici macar la Therme nu am ajuns (multumim D., ramane pentru la anu’, nu si la multi ani).

Nu stiu ce-mi va aduce 2017, dar pana acum stiu ca am un baiat mare care-mi citeste blogul si se lamenteaza literalmente in acest moment ” hai mai, de ce nu ai spus ca vrei sa mergi in Austria???”:))), mai am un sot care se grabeste sa ne prinda anul nou din Sydney, Australia cu casa complet aspirata si ne vajaie urechile de zor, mai am unul mic, care -si sterge mucii de tricoul meu….bucuria de a fi mama!

A fost un an misto. A fost inca un an in care a trebuit sa evoluez.  Sigur nu pot multumi pe toata lumea. Sunt clipe, ca cele de alaltaieri cand am zis cu voce tare ca ma las. Ma las de medicina, ma las de blog, ma las de raspuns la intrebari, capcana mai ales. Inteleg greu ca natura umana nu-i facuta sa fie buna prin definitie, ci dimpotriva. Ca ne place sa combatem, sa gasim nod in papura, sa ne aratam superioritatea, sa gasim in altii cauza nefericirii noastre. Sa credem ca omul din fata noastra vrea sa ne insele. Sau ca noi sigur stim mai multe. Si am venit doar sa il verificam.

Medicina nu e matematica. Nici fizica. Nu e stiinta exacta. Nu are certitudini. Nu are garantii. Cine le ofera e naiv sau sarlatan. Prefer sa raman inexacta si sa evoluez. Imi accept limitele.  Le cunosc.

PS: a scris Ioana ceva extrem de misto azi. Si are curajul de a o recunoaste. Unele lucruri din pacate nu se vindeca niciodata, chiar daca stii de unde vin, chiar daca stii unde duc daca le lasi. Uneori am impresia ca naivitatea sau…nestiinta, necunoasterea sunt armuri extrem de pretioase. Iti dau o aura de atotputernic. Poate de aceea cel mai frumos an al meu ramane anul in care l-am purtat pe Andrei. Stiam medicina cam cat 1% din cate stiu acum. Nu aveam credit la casa. Nici la masina. Nu stiam ca va trebui sa ma intorc la job vreodata. Sau nu realizam. Nu stiam ca urmeaza boli, nopti albe, muci, neliniste, stres, stres, stres.  O data in plus credeam ca lumea din jur ma iubeste si se bucura pentru mine/noi. Gresit. Infinit gresit. Bucuria ta e doar a ta. Ca si durerea.

A fost un an bun. Am vazut luminita de la capatul unui vis mai vechi. Si anul asta mi s-a dat o sansa. Si nu, nu am de gand sa las pe nimeni si minimalizeze munca din spatele ei. Asa ca din ianuarie ma intorc si la scoala. Si la job. Si acasa. Si la scoala cu Andrei. Si in garzi. Si tot ce sper e sa pot.

A fost un an lung. Blogul meu are haine noi si v-a adus mai aproape. Daca va imaginati ca e numai meritul meu, va inselati. Ceilalti care stau langa mine, m-au tinut de mana, m-au incurajat sau certat sunt si ei parinti “spirituali”. In primul rand pentru ca au crezut in mine. The S. family ma inclin!

O sa ma opresc aici, pentru ca noi in 4 vom sarbatori anul nou in…11 minute si 14 secunde. Cate mai sunt pana vine 2017 in Sydney,  impreuna cu oameni dragi noua care au cautat fericirea si pare ca au gasit-o. Cine stie…O sa-mi iau baietii in brate, asa uda pe par si necoafata si o sa le spun o data in plus ca ii iubesc. Si o sa ciocnim sampanie pentru copii. Si o sa fim impreuna. Doar asta conteaza oameni buni, sa fiti sanatosi si langa  cei dragi. Si sa simtiti asta. Nu doar sa fiti. La multi ani 2017! Fii bun cu noi!