Si au trecut aproape 2 ani. And the time has come. Imi vin in cap amintiri care de care mai incalcite: miros de Ylang Ylang de la gelul de dus din prima garda din viata mea…acum aproape 10 ani. Da, 10 ani de la prima noapte alba dintr-un spital. Halatele mele copilaroase cu floricele sau Minnie Mouse, invariabil in culori de roz, mov, bleu, verde. Unde mi-o fi rucsacul meu, ala greu de-l caram prin metrou pana ajungeam la spital? Miros de pod de Gomoiu de unde vedeam rasaritul in noptile lungi de vara. Miros de dimineata de dupa cand simti atatea endorfine de-ti vine sa opresti timpul in loc. Gandul la orele de apus cand se revarsa puhoiul de parinti si copii la camerele de garda, mai ales in week-enduri, dupa strand/piscina/parc/gratare/munte/mare. Drumul spre mare trecea pe la Gomoiu si evident si drumul de intoarcere. Si vara era sezonul enterocolitelor, herpanginelor si al muscaturilor de insecta. Se varsa pe banda rulanta, alaturi de febre inalte si multe afte in gura sau eruptii cutanate. Cred ca ora de cadere morala e undeva pe la 17 pentru ca dupa 20 sa nu mai ai timp sa te uiti la ceas. Imi amintesc fericirea de la 2-3 noaptea cand parea ca se linisteste valul, alaturi de gandul ca mai e putin. Cred ca daca atunci scapi si prinzi o ora de somn….cazi de tot. Imi amintesc cum suna telefonul in camera din pod cand apucai sa urci. Era imposibil sa nu-l auzi. Te trezea si mort daca erai. Si asistenta din garda, omul cel mai improtant cand medicul nu-i acolo, cum stia sa transmita exact gravitatea sau nu. Si cum toate eram “domnisoara doctor” mucalit, din categoria “o febra, deja in scadere” cand aveai timp sa te uiti in oglinda cum arati sau din cealalta categorie”convulsii, continua inca” cand trebuia sa dai indicatii din telefon.
Ciudat, desi nu mai fac garzi in spitalul meu de atata vreme si am destule la activ si in privat, acelea imi revin in minte. Nu stiu de ce, dar desi acolo nu aveam nici hemograma+CRP la indemana, nici Astrup la inceput, nici cine stie ce sofisticarii de analize sau toate medicamentele din lume, mereu am avut sentimentul ca nu-mi lipseste nimic. Nici nu se compara mancarea de catering sofisticata cu pui la abur si legume sote (fitza fitza) cu puiul cu pene si varza a la Cluj (adica un fel de amestecatura de orez cu carne). Hai ca de pene ma puteam lipsi, dar sa stiti ca varza aia imi miroase si acum. Si cand au aparut si deserturi, sa te tii. Si daca de la catering am trantit o diaree grozava acum vreo 3 ani de am schimbat firma dupa, de la cazanul spitalului n-am patit-o niciodata.
Imi amintesc si acum naivitatea primelor garzi pe care abia le asteptam (da domne’, exista nebuni carora le place sa nu doarma acasa), cand abia invatam sa calculam antitermicele, cand asistenta din garda era acolo langa noi ca un supervizor de clasa sa nu derapam. In contrast total azi nu pot sa dorm, pentru ca maine sunt de garda. Presiunea e mult mai mare, responsabilitatea o simti in fiecare parafa, spitalul straluceste, nu-mi va lipsi nimic in garda, ba chiar nu voi (mai) fi singura, iar pe parcursul zilei vor fi alti 3 ! colegi. Si totusi nu mai simti nimic din bucuria aceea. Poate ca si timpul, poate ca si dorul de casa, de proprii copii, poate ca si prea multa spilcuiala strica. Da stiu, e moda spitalelor private, cu conditii de cazare bune, cu asistenta la un buton apasat, cu igiena si doctorul langa tine. Doar ca azi mai mult ca oricand si spre disperarea celor care nu ma inteleg, inima mea a ramas acolo departe, in podul acela dintr-o cladire din alta epoca, dar vibranta. Si vie. Poate pentru ca am inghetat o lume care in parte da, s-a destramat. Dar pe care o voi iubi intotdeauna. E lumea care m-a invatat pediatrie, care m-a luat de mana, mi-a dat un dus rece si m-a facut om. Pe care indiferent ce si cum o voi pretui mereu….
……….hai sa avem cu totii un week-end frumos, voi acasa, prin parcuri, la mare, la munte, cu copii sanatosi si eu o garda usoara. Fara copii daca se poate. Cu drag atat pentru azi, restul peste 24 ore de nesomn.
Irina Costache medic pediatru
Leave a Reply
1 Comment on "Din nou de garda…"
Frumos … Anii de inceput ai tuturor, au un iz special, induiosator si usor naiv …