De ce despre depresia postpartum (sau depresia dupa nastere)? Pentru ca EXISTA, pentru ca existenta ei desi e cumva arhi-cunoscuta este greu acceptata, pentru ca depresia post partum nu este o “tristete trecatoare”, pentru ca este o entitate care necesita tratament, consiliere, sustinere, interventie rapida si pe termen lung. Pentru ca o vad saptamanal in cabinet si incerc sa o aduc in discutie “din vorbe” cums-ar zice, pentru ca simt negare, fuga, reject. Pentru ca orice duce la psihiatru inca suna al naibii de rau in Romania.
Mamele cu depresie postpartum rareori recunosc afectiunea pentru ca semnele clasice: oboseala, dificultati de somn, libido scazut, se suprapun peste dificultatile zise normale ale perioadei de dupa aparitia unui copil. In plus femeile evita sa se planga de problemele lor pentru ca in general cei din jur/societatea se asteapta ca o mama care tocmai a nascut sa fie inundata de fericire si atat. Intr-un studiu care cuprindea 78 paciente cu depresie postpartum 32% dintre ele erau sigure ca sufera de depresie, si cu toate acestea 80% nu s-ar fi adresat niciodata unui psihiatru.
Ca si definitie in timp se face o distinctie clara intre depresie si “baby blues” care cuprinde o perioada limitata in timp (primele 14-21 zile dupa nastere) in care mama plange si rade, fiind practic coplesita de toate schimbarile care au loc in viata ei. Am experimentat doua nasteri, in doua momente complet diferite ale existentei mele, la distanta de aproape 6 ani si am jelit de fiecare data. Ba parca a doua oara mai abitir. Si imi amintesc cum plageam dupa nasterea lui Vlad in bucatarie cu mainile pumni si ma intreba Radu daca plang de tristete sau de fericire, ca nu intelegea. Este o perioada grea, dar in cele mai multe cazuri trece in primele zile, maxim 2-3 saptamani. Este extrem de importanta sustinerea familiei, si cu atat mai mult ma simt o data in plus norocoasa ca am avut-o. Nimic nu conteaza in acele zile, nici ca esti la al zecelea copil, nici ca esti medic, daramite pediatru (am auzit-o si pe asta), ca si cand noi medicii care “stim” trebuie sa uitam sa simtim. Depresia postpartum este atunci cand aceasta perioada se prelungeste sau cand apare la un moment in dat in primele 12 luni de dupa nastere.
Care sunt factorii de risc care pot conduce la depresia postpartum, astfel incat avand cunostinte despre ei, putem evita cateva dintre situatiile predispozante:
- istoric antenatal de depresie (factor de risc major)
- istoric de abuz sexual sau fizic
- varsta tanara!
- statutul de emigrant
- stres major in familie in cele 12 luni ante nastere: conflicte maritale, certuri cu parintii, decese in familie
- lipsa suportului social sau financiar
- mamele singure, fara partener
- partener violent
- lipsa jobului pentru oricare dintre cei doi soti/parteneri
- o sarcina dificila, cu multiple probleme (greturi, contractii etc)
- prea multe controale prenatale
- diabet gestational
- malformatii congenitale ale copilului
- lipsa/imposibilitatea alaptarii
- copil care plange mult, neconsolabil, cu colici abdominale
- istoric familial de rude cu afectiuni psihiatrice
- relatie proasta intre mama si mama acesteia
- pierderi anterioare de sarcina
Ar fi incorect sa excludem tatii, pentru ca depresia postapartum afecteaza si barbatii si de cele mai multe ori din pacate este mai greu de diagnosticat/acceptat si tratat, pentru ca rolul lui acela de “stalp al familiei” este astfel pus in pericol. Depresia la barbati este la fel de serioasa ca si a femeilor, desi nu mereu este primul dignostic la care ne gandim.
Cum stim ca este vorba despre depresie post partum:
Manifestarile clinice includ SCHIMBARI in functiile somatice si anume: somn, energie, apetit, greutate, libido. Toate acestea trebuie evaluate in conditiile in care dupa nastere sunt asteptate unele schimbari, de aceea este greu sa te gandesti cat de serioasa este situatia, pentru ca, din nou este vorba de nuante. Una este sa nu dormi pentru ca nu te lasa copilul, si alta pentru ca simti mereu nevoia sa ai grija de el. Una este sa fii obosit si lipsit de energie pentru ca sunt multe de facut, deprivarea de somn duce la asta si alta este sa nu te poti ridica cu orele din pat. Una este sa nu apuci sa mananci desi iti este foame si alta sa nu poti manca pentru ca nu mai simti gustul mancarii, nu iti trebuie, te fortezi sa inghiti sau sa mesteci orice.
Atacurile de anxitate/panica, mai ales cere referitoare la copil, iritabilitatea, mama vesnic nemultumita, furioasa trebuie sa fie semne de alarma pentru cei din jur. Multe mame se simt coplesite, incapabile sa aiba singure grija de copil, se simt ca si cand i-au dezamagit pe cei din jur si copilul. Altele dimpotriva sunt hiperprotectoare, numai ele au dreptate, toti din jur actioneaza gresit in ceea ce priveste nou nascutul, este singura capabila sa aiba grija de el, se plange de lipsa ajutorului, dar de fapt nu il accepta.
Doar 3% dintre mame au ganduri suicidare intr-un studiu care a cuprins peste 10.000 de mame, dar aceste ganduri nu sunt “povestite” anturajului decat dupa ce sunt intrebate direct. Aceste trairi care sunt descrise ca fiind inacceptabile si intruzive nu prezic, de cele mai multe ori, sinuciderea DAR ocazional indica faptul ca pacienta devine/este psihotica si sunt urmate frecvent de iluzii si halucinatii, iar interventia psihiatrului devine OBLIGATORIE.
Care sunt consecintele in familie ale depresiei postpartum netratate:
- legatura mama copil are de suferit, in plus s-a dovedit ca pe termen lung si comportamentul emotional al viitorului adult va fi afectat. Copiii care provin din mame cu depresie postpartum au la varsta de 3 ani probleme emotionale sau de comportament de doua ori mai frecvent decat cei cu mame fara depresie. Urmarind aceiasi copii la 7 ani acestia pot dezvolta tulburari de opozitie/comportament deviant mult mai frecvent, iar riscul depresiei in adolescenta este mult mai mare
- statutul marital: relatia de cuplu are de cele mai multe ori de suferit dupa un episod de depresie postnatala, de multe ori tatal se simte “tradat in asteptari” si se indeparteaza din cuplu. Mult mai frecvent se intampla acest lucru daca tatal experiementeaza depresia, contrar asteptarilor femeile mai usor decat barbatii rup legatura emotionala in cazul unei depresii a partenerului.
- suiciderea : din fericire riscul in cazul femeilor cu depresie postpartum nu este mai frecventa decat in populatia generala, dar atentie, asta nu inseamna ca nu exista. Uciderea copilului este extrem de rara, dar se intampla la femeile cu psihoze sau care au antecedente de boli psihiatrice severe.
Ce e de facut deci? Sa nu neglijati! Sa nu credeti ca e normal, sa spuneti, sa cereti ajutorul! Sa nu asteptati sa treaca! Sa spuneti sotilor! Tatii sa observe micile/marile schimbari, sa nu le ingnore! Din postura de pediatru am observat de nenumarate ori manifestari tipice, nu mai departe de ieri am indrumat o mama. Este greu de acceptat, romanii arata in continuare cu degetul orice mers la psihiatru, orice mers la psiholog. Lipsa decontarilor pentru psihoterapie este o realitate crunta, foarte multe mame nu au bani pentru a face terapie. Chiar si cu recomandare, multe familii refuza medicatia antidepresiva si riscul evolutiei bolii catre agravare este imens! Depresia nu doare, decat in interior. Dar este ca un vierme care roade roade incet, dar sigur. Si cand iese la suprafata….ar putea fi prea tarziu. Mergeti la psihiatru!
Leave a Reply
2 Comments on "Cum recunoastem depresia postpartum"