Viata la țară sau cat de simplu e sa avem copii fericiti

Viata la țară. Copil fiind in fiecare vacanta eram deportata fie la o țară, fie la o alta țară. La Piatra-Olt ajungeam cam in 3ore jumătate cu trenul, iar la Tibucani era o reală aventura, vreo 6 ore  tot cu trenul pana in Piatra-Neamt de data asta, somn la unul dintre cei 6 frati ai lui tata si autobuz inca vreo ora. Țara pentru mine a ramas un loc departe si fara televizor:). Bine si fara frigider la inceput. Cu untul pastrat in borcan cu apa deaspupra, cu bomboane de la magazinul de “devale”, cu miros de lut pe care-l “lichea” bunica pe jos, cu miros de var bleu dat vara pe casa, vara de vara fara exceptie.

Recunosc ca la moldoveni m-am simtit tot timpul mai libera si ne/batuta la cap. Acolo am făcut si cele mai mari traznai. Cu fugit la pârâu si scaldat in bolboaca cu baietii satului fara sa stie nimeni până m-a dibuit si ulterior alergat bunica-mea cu securea pe deal…Tot acolo au făcut misto de bucuresteanca cu fițe fetele si am mancat un kil de boz pe post de mure…moama cat am vomitat dupa…Si tot la țara de la moldoveni am fugit cu prietena mea, fără sa spun nimanui, la furat de pere juma de sat pana m-a gasit bunica-miu înnebunit. Atunci am crezut ca mi-o iau de-adevaratelea. La furat de trifoi din porumbul oamenilor am fost in gașcă,  deci nu se pune :D, atunci am alergat de mi-am rupt sufletul cu sacul in spinare si cu potera dupa noi. Pfu dar am scăpat. A doua zi furam răsărita (asta e floarea soarelui pe moldoveneste).

Eram baietoasa si ma enerva maxim bunica-mea care-mi critica fushhtele fara droturi si tricourile chinezesti fara volane. Ii plăcea sa-mi calce pentru duminica toate cele maxim doua rochite cu pliseuri ca sa para mai bogate si ma intolea cu te miri ce bluzulita mai plină de flori. Imi dadea uneori din iile ei si le asorta cu fusta (doar a ei) preferata: cea neagra de pionier. Pfu si duminica dimineață ma ducea 2km pe jos (care-mi pareau 10) la biserica din vale sa ma plictisesc îngrozitor, iar dupa ne petrecem toata ziua cat de lunga la poarta, pe bancuta. Nu doar noi, tot satul. Iar seara apăreau si baietii (in sfârșit 🙂 ) pe Geboi (asta era dealul din fața casei) si…jucau fotbal. Mda, la discoteca am fugit mai tarziu asa, bătrână de-a dreptul,  pe la 15 ani, strecurandu-ma (cum naiba???) printre gratiile de la geamul din camera de la vale (aia curata deh pentru bucuresteanca).

De ce am scris? Pentru ca am simțit ca trebuie. Săptămâna aceasta am audiat o prezentare a doamnei psiholog Monica Bolocan despre anorexia la copiii mici (0-6ani). A fost o jumătate de ora de ascultat aproape fara respirat. De aceea am rugat-o sa ne transmita câteva dintre ideile grozave prezentate (sper sa reușesc sa vi le arat cat de curând intr-un articol interviu). Ce mi-a atras atenția:”copiii, mai ales cei din București cu care lucrez au uitat sa se bucure de libertatea de a merge la țară”. Au uitat sa fie liberi. Au activitati bine gândite  unii dintre ei, cu antrenori sau diverse ateliere, cu ore de inot, tenis, gimnastica, pian, engleza. Ati zice ca e mult mai bine decat tableta, computer sau telefon mobil, console de orice fel ar fi. Dar ce uitam cu totii e senzația de libertate a mentalului pe care doar scobind in țărână o aduni. Statul toata ziua pe ulița satului, micro-muncile din grădină sau batutul mingii pe tapsan.

Azi am fost la țara lui Radu. Cu inima strânsă pentru ca acolo nu mai e nimeni. Pe bunica am pierdut-o asta-vara. E mult moloz si casa sta sa se dărâme. Era trist si aproape dezolant. .. initial. Apoi au năvălit ei doi. Au umplut curtea si i-au dat viata. Am tăiat din buruieni, am maturat puțin,  am adunat crengi si am alergat dupa Vladut. Până a apus soarele. A urcat si a coborât prispa de 2432 de ori, a căzut de vreo doua ori, a fost negru la propriu pana-n vârful urechilor. Andrei a descoperit toate furnicile, melcii si ramele, butucii de vie si paianjenii. Si io am uitat. De toți si toate. De semi-garda de mâine, de boli si bolnavi, de gânduri negre sau gri. Cum sa va zic? Noua ne va fi greu sa le oferim “o tara” cu adevarat baietilor, dar ne vom stradui. Cei care o aveti pretuiti-o. Depaseste orice activitate organizata.Orice parc de fite. Orice muzeu. Orice spectacol de teatru. Orice film 3 sau ne3D. Orice club. Orice “activitate”. Orice atelier. Orice pensiune child sau ne/child friendly.

DSC06540 DSC06537 DSC06507 DSC06501 DSC06499DSC06721

….Azi la intoarcere era liniste in masina. Cazusera toti la datorie. Ca in “Recreatia mare” a lui Santimbreanu…aproape ca se auzea firul de iarba lasat in urma in curtea parasita (pentru moment) …crescand.

 

 

 


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

2 Comments on "Viata la țară sau cat de simplu e sa avem copii fericiti"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
Ionela
Guest
Ionela

Like, like postarea despre la țară 🙂 Sa va trăiască băieții și sa se bucure cât mai mult de libertatea de la țară, de cea adevărată 🙂

wpDiscuz