Cum dormim noi

Vinerea a devenit de 6 luni de cand m-am intors din concediul de maternitate ziua mea preferata. Offf… din aprilie revin si in week-enduri pe alocuri la spitalul de pediatrie, dar asta e o alta poveste, relativ trista…Deocamdata de vineri si pana luni sunt doar mama. Si incerc sa savurez din tot sufletul statul cu baietii. Si dormitul cu ei, atunci cand tot ei o permit.

Imi amintesc si acum ideile de dinainte de a se naste Vlad cand mi-am promis ca “de data asta” va dormi la el in patut si eu imi vad de viata mea. Cum Vlad s-a trezit de 5342 de ori pe noapte, Andrei a vrut sa doarma separat. Si cum separarea asta a aparut brusc in viata unui copil pana atunci unic si nu tocmai mic (aproape 6 ani de Andrei) l-a furat si pe pe taica-su sa se odihneasca impreuna. Si asa m-am trezit eu, pentru a doua oara mamica …mai singura ca prima data. Cand era Andrei mic dormeam in aceeasi camera cu el, dar initial cel putin el in propriul patut. Recunosc, fara sa fiu un model, nu vreau sa fiu si nici nu cred ca o experienta seamana cu alta, ca nu am rezistat. Andrei a plans foarte mult toata prima parte a copilariei, mai ales noaptea si se alina doar la san. Pe la 4 luni eram atat de obosita ca nu vedeam pe unde calc. Asa ne-am procopsit cu mogaldeata intre noi. Pe la un an am lipit patul lui de al nostru si asa am trait fericiti si dormit multumiti pana la …5 ani si 9 luni. Cand a aparut Vlad.

Eu de Vlad nu m-am putut desprinde. EU, nu el, de data aceasta. Eu ma trezisem singura cu el in camera si recunosc, probabil cu putina vina ascunsa ca nici macar nu am cantarit situatia. L-am luat langa mine din iubire, din dorinta de a-l simti si a ma imbratisa cu el. L-am pus in saculetul de dormit albastru si preferam sa atipesc langa el intr-o dunga doar ca sa-i aud respiratie langa a mea si sa-i simt caldura corpului lipit de al meu. Am adorat sa dormim impreuna, asa sugea noaptea imediat, inainte sa se trezeasca pe deplin si reuseam sa lipesc ore mult mai bune de somn decat la Andrei. Asa am trecut primele 17 luni din viata lui. Si inca nu stiu cum va fi mai incolo.

Primele cazaturi le-a luat cu mine. Mda, stiu, iar nu sunt un exemplu. De multe ori pare ca stiu mai bine sa-i invat pe altii decat sa aplic pe mine. Timpul efectiv al meu devine atat de scurt incat uneori invidiez parintii care imi pleaca din cabinet, carora tot timpul din lume le apartine lor si copilului. Mie imi suna telefonul sau zbarnaie sms sau se imbolnaveste copilul celor mai buni prieteni sau ai finilor sau ai nasilor sau ai….Ce metode de somn, ce carti de parenting, ce mutare a copilului din patul parintilor?

Asa ca am decis la un moment dat macar sa ne simtim safe. Initial am lipit patul mare de perete si de cealalta latura am lipit patutul. Dar patutul a fost necesar altei familii la un moment dat si o poza providentiala a unei prietene (unde altundeva decat pe Fb?) mi-a atras atentia asupra protectiilor de pat. Nu, nu e vorba de protectia aceea din material textil, ci de o bariera care sa ajute copilul sa nu mai cada din pat. Ca in aceasta imagine de exemplu!  S-a montat foarte repede, se pliaza usor si este suficient de lunga cat sa protejeze si suficient de scurta cat sa nu incomodeze.  A fost recunosc mai usor decat m-am asteptat, pentru ca bariera de securitate de la Summer are cele doua tuburi de conectare lungi si cu pini care se pozitioneaza in sus, facand-o foarte stabila. Am inteles ca aceste protectii au fost “inventate” pentru patuturi junior, am vazut diverse improvizatii nu foarte solide la cunoscuti si am fost foarte fericita ca acest model s-a dovedit a fi ideal pentru situatia noastra.

Daca credeti ca este util doar pentru copilul mic, in cazul nostru nu e chiar asa.  Nu pot uita nici acum ultima cazatura la hotelul din Albena cand nu stiam exact ce s-a cutremurat sub noi cu atata putere. Noroc ca totusi a cazut pe covor, dar am avut pacienti ale caror copii au zburat in vacante din paturi suprapuse pe gresie si e clar ca moale n-a fost. Protectia laterala de care va spuneam este portabila si va ajuta chiar si in concedii.

Inchei nu inainte de a ma si va intreba oare cand si cum voi reusi sa ii mut pe cei doi baieti in aceeasi camera, macar in timpul noptii? Cred sincer ca prima eroare a noastra a fost…timpul prea lung intre cei doi copii, cu programe si dorinte atat de diferite. Inca se adapteaza unul cu celalat, iar daca Vlad asa s-a nascut inconjurat de multa lume, pentru Andrei ramane inca cel mai greu. Dar pe cat e de greu, pe atat ramane de frumos. Stiu sigur ca-mi va fi dor…