Ziua de 25 de ore

O zi de luni. O zi de luni incepe la mine TEORETIC si doar teoretic la amiaza. Cam pe la un 13 cand ma asteapta primul pacient. Asa e in teorie. Ziua de luni incepe de fapt cu prima trezire imediat dupa 12 noaptea a lui Vlad. Ok, stiu, e mare, de ce oare se trezeste cand toate cartile valoroase de parenting ne povestesc despre somnuri legate si mese scoase singure. Nu mai povestim despre alaptare la unansicincilunispretreiani asa ca deja incep sa invidiez biberoanele si somnurile. Si continua din 2 in 2h in noptile foarte frumoase. Si apoi incepe dimineata. Ne lovim unii de ceilalti si nu ne vedem inca bine. Unii zboara la scoala, altii se trezesc poate/sper in drum spre serviciu. Io profit de cele 10 minute perioada 33 in care Vlad vrea sa doarma/faca ceva/orice fara mine si apuc sa ma spal pe cap. Miracol. Nuoooo, nu are sens sa-mi cumpar nici luna asta ondulator de par sau placa. Ar ramane nefolosite ca si peria aia rotativa in care mi-as prinde ultimii neuroni. Si incepe sa sune! Al naibii. Fie ca e mort sau viu suna. Bateria lui desi tocmai a trecut prin service refuza de vreo luna amorul cu vreunul dintre cele x cabluri de incarcare. Si suna a sms, a poze pe watsup (da stiu, mare greseala, i-am spus eu acum o vreme prietenei mele psihiatre ca e o sursa nesfarsita de poze cu…caca sau bube, dar ea probabil invidioasa ntzzz mi l-a instalat, bad bad girl!), uneori suna de-a binelea. Si suna domne! Ok, incep sa strang jucarii, sa pun masa, sa ma uit la ceas, oh doamne cand o ajunge bunicu’ odata, ca mor aicea. Si iar suna. Evident de la al doilea sunat, maxim al doilea, s-a trezit si copilul. Si incepe goana: eu incerc sa pun masa. El sa captureze mobilul. Plansete interminabile. In sfarsit mananca. Un pic de pauza. Savurez ca al doilea meu copil mananca. Si al naibii inevitabil suna.

Intra bunicul! Salvarea mea. Ntzzzzz. Bunicul este cel mai mare masterchef in viata. Toate site-urile de gatit sunt pasiunea lui. Citeste si aplica. Azi are ganduri mai pasnice, vrea doar sa ma trimita pe mine la cumparaturi before job. Eu vreau doar sa apuc sa strang rufele inainte sa se decoloreze de tot. Daca as putea intinde si urmatoarele ar fi maxim. In general intind lunea rufe cu o mana pentru ca, sigur, suna. Si in haosul asta, al “batran” s-a intors de la scoala. Oh doamne, asa repede??? Aplicatia de fb are 123232 de notificari si vreo 3 mesaje: ori e febra, ori doare burta in continuare, ori sunt muci, ori e vreun DAO marit (apropo urasc analiza asta, ok, o urasc! Nu-i vad sensul decat financiar). Ii trimit afara sperand ca apuc sa-mi trag sufletul. Gresit. Se termina masina de rufe, fug sa o intind si pe a doua. Incep sa ma imbrac, cel mai misto lucru e sa imbraci haine care nu se calca. Azi am dogorit la propriu, asa ca m-am trezit ca trebuie sa-mi calc halatul cu maneci scurte. Ia masa, tine copilul, scoate aparatoarea de priza, tine copilul, calca, tine copilul ca trage de fir, scoate fierul, tine copilul, baga aparatoarea, scoate fierul pe balcon….tine copilul ca iese-n balcon. Pfuuu si plec odihnita. Nu inainte sa mi se aminteasca de pantalonii nu stiu cui care trebuie lasati la croitor. La reparat. Asa efort de memorie ca cel de azi dimineata cand mi-am amitit unde era ultima croitorie unde nu au strambat din nas cand le-am dus ceva la reparat nu am avut demult. Pesemne neuronii or fi obositi? Ntzzzz.

Parchez masina stramb. Unde-i noutatea? Mda, e foarte stramb. E in diagonala chiar. Botul nu lasa pe nimeni pe trotuar, fundul e in strada. Asa si? Aici e croitoria! Sau…a fost. Spatiul e de inchirat. Ma intorc sub privirile celor care nu incap pe trotuar pr langa masina si pornesc. Azi nu e nici un politist in intersectia mea. Ciudat. Stiati ca lunea la orele 13 trecute fix de 6 luni incoa trece presedintele? Urmarea? Ajung la cabinet in 3 minute daca trec inaintea lui (politisti peste tot tot totttt) sau in 25 daca nah, dupa. Ma opresc azi inainte, la ultima si cea mai veche croitorie cunoscuta. Acolo mai am 3 minute si intra primul pacient. Ce-i pasa lui nenea? El imi povesteste ca nu mai are deloc clienti si ca dupa 40 ani de naveta din Colentina inchide. E foarte suparat. Eu si mai si. Si se si ratoieste la mine: ce doamna nu-mi ajung 50 de ani de munca?Veniti ….joi dupa pantaloni. Azi sunt ocupat.”

Ajung la cabinet la si 4. Deja pacientul intreba la receptie. Imi musc buzele. Sunt franta. Suna iar. Mare greseala am dat drumul si la date. Acum nu-s doar sms-urile. ….aici timpul se opreste si se dilata. Intra unul, iese, intra altul, urgenta, inca unul programat are si sora bolnava, inca un pacient vine dupa ultimul pacient. 20.37 inchid calculatorul. Da ghiciti nu? Suna iar. Ok, ma urc in masina si vorbesc. Don’t ask. Don’t. Just don’t.

Am vrut sa va scriu despre proctocolita. Stiti voi, copilul alaptat cu scaune cu sange? Am avut astazi doua cazuri. Dar va scriu maine. Sau poimaine. Acum la 24.42 (din ziua mea de 25 de ore) cand in sfarsit dorm toti, nu vrea nimeni nici telefonul, nici sa suga, nici sa vorbeasca sau sa manance cu mine, nici nu mai suna, doar cate-un mail doua ratacite restante….e atata libertate la mine in bucatarie ca zau ca si doar pentru asta si nu m-as mai culca.

La multi ani noua doamnelor, maine e o noua zi! Si zau ca deja cred ca daca ar fi altfel m-as plictisi!