Proctocolita sau alergia la proteina laptelui de vaca non-mediata Ig E

Proctocolita in traducere strict medicala inseama “ita” inflamatie a intestinului gros. Aceasta entitate medicala a primit de-a lungul vremii numeroase denumiri, de la “intoleranta alimentara” la ” hipersensibilitate la proteine alimentare”, fiind pe intelesul tuturor de fapt o reactie alergica. Este vorba insa, atentie, de o inflamatie a intestinului gros distal (terminal) ca urmare a unei reactii la anumiti triggeri (agenti cauzatori) care NU este mediata prin imunoglobuline E (Ig E)!  Este o situatie care NU se intalneste doar la sugarii alaptati (desi asa a fost descrisa initial si in majoritatea cazurilor este vorba despre copii alaptati exclusiv) ci si la cei care primesc formula de lapte praf, triggerii cei mai importanti fiind proteina de laptele de vaca  si soia.

Sugarul cu prococolita are aparenta de COPIL SANATOS.  Cel mai frecvent simptom care aduce parintii la medic este sangerarea rectala cu sange proaspat (practic mama observa sange in scaun, in scutec atunci cand schimba copilul, sange de culoare rosu intens). Nu este vorba de o cantitate mare, nu este un eveniment care odata aparut sa se repete la fiecare masa, nu afecteaza starea de sanatate a copilului, acesta continua sa creasca progresiv si sa aiba o stare generala buna. Pot aparea si alte simptome, care sunt de obicei neglijate, considerate de majoritatea ca fiind colici: dureri abdominale, planset care greu se linisteste, varsaturi, aparenta de copil “necajit, nemultumit”. Trebuie spus insa ca acestea sunt rare si nu ating niciodata intensitatea care se descrie in alergiile alimentare mediate prin imunoglobuline E (Ig E). Pot exista situatii in care aceste simptome aduc parintii la pediatru, in absenta scaunelor cu sange vizibil, psoaspat,  iar medicul sugereaza testarea hemoragiilor oculte in scaun, stabilind astfel cel mai probabil diagnosticul.

In general NU sunt necesare investigatii suplimentare  desi este un diagnostic de excludere, ceea ce duce mai greu la o acceptare din partea parintilor. Sunt necesare teste de scaun (coprocultura, coprocitograma) pentru a exclude alte cauze ale sangerarilor rectale, infectiile bacteriene sau bolile inflamatorii intestinale (extrem de rare totusi la sugar).In multe situatii se testeaza imunoglobulinele E specifice  fie individual, fie prin intermediul panelurilor alimentare care vor fi NORMALE, niciodata crescute in proctocolita. Poate fi solicitat si un consult chirurgical pentru a exclude fisurile anale, iar colonoscopia care NU se efectueaza de rutina poate arata inflamatia de la nivelul colonului distal, frecvent cu infiltrat eozinofilic.

lapte

Ce este de facut odata diagnosticata? Teoretic ceva foarte simplu, practic pentru mama care alapteaza, aflata intr- o situatie emotionala deosebita paote parea frustrant si dificil. Este recomandata EVICTIA,  adica eliminarea din alimentatie complet a proteinei laptelui de vaca, inclusiv a urmelor din diverse alimente cum sunt painea, dulciurile din comert, mezelurile (care oricum e bine sa lipseasca din alimentatie etc). Dupa eliminarea alergenului sangerarile vizibile dispar in 48-72 ore, iar intreaga simptomatologie in cateva luni. Copilul alimentat la san va fi diversificat pastrand aceiasi recomandare de evitare initiala a proteinei laptelui de vaca, iar cel alimentat cu formula de lapte praf va primi formule speciale, mai degraba extensiv hidrolizate (cum sunt Alfare sau Aptamil pepti),  rareori fiind necesare cele total hidrolizate (Alfamino sau Neocate). Laptele de soia NU este o optiune, soia fiind considerat alergen cauzator al proctocolitei la sugar, chiar daca initial nu se constanta efecte adverse in timp se pot dezvolta alergii incrucisate. Sunt situatii in care aceasta patologie se autolimiteaza (trece de la sine), dar si copii care necesita regim perioade lungi de timp.

Sa nu uitam faptul ca este o situatie medicala cu prognostic foarte bun, cu rezolutie completa a simptomatologiei, in care starea generala si de nutritie a copilului sunt foarte bune, apetitul conservat si impresia generala, cu exceptia scaunelor cu sange, este a unui copil SANATOS!

 


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

1 Comment on "Proctocolita sau alergia la proteina laptelui de vaca non-mediata Ig E"

avatar
  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
Andreea P
Guest
Andreea P
Buna ziua.Am o fetita de 7l2s,de cand am inceput diversificarea si i-am dat sa manance iaurt de vaca(mai mult a gustat) am obs intr-unul din scutecele ei striuri de sange proaspat.E alaptata exclusiv pana la 6 l 1 s ,eu am consumat lactate pe perioaada alaptarii,dar nu a prezentat sange,doar putine dureri de burtica cand era mai mica.Am fost la doi pediatri,unul mi-a recomandat testare pt hemoragii oculte(a iesit negativ) -acesta mi-a zis initial ca e de la portocale…si al doilea mi-a recomandat sa facem Calprotectina(e in lucru) si ne-a spus ca e o reactie la, lactate.Daca nu are hemoragii… Read more »