Miroase a Craciun peste tot in jur. Agitatia specifica a incept, buluc de oameni la cumparaturi, rafturile de jucarii se golesc, seturile cu Lego la reducere dispar ca painea calda, au aparut iar sosetele rosii cu fulgi de zapada, ciocolata cu miros si gust de scortisoara, vinul fiert, globuletele si beteala. Lipseste zapada, dar frigul a reaparut si in Bucuresti incepe sa semene a iarna. O iarna care vine dupa o toamna incalcita, care, asa cum imi spun toti ai mei dragi, trebuia sa existe ca sa ma bucur si mai mult de ce am bun, de ce avem cu totii bun la noi acasa si in suflete, dincolo de bani si munca, dincolo de marlanii si grosolanii. Miroase a dragoste si pe la noi p’acasa, fie ca unul face teme, scrie pe caietul cu maimuta sau celalalt Demolici nu sta nici macar o secunda fara sa scotoceasca, sa vorbeasca, sa se agate de ce picior prinde, sa manance, sa manance…sa manance.
E primul an in care organizam calendarul Advent cu…activitati. Recunosc ca printre garzi, examene, citit, nopti albe, iar garzi, cabinet, raspuns la telefoane, mailuri….nici nu stiam despre ce este vorba. Andrei si-a dorit unul plin de evenimente si in fiecare zi, de 13 incoace, am reusit sa ducem pana la capat macar o activitate care realmente l-a incantat.
Anul trecut nu am vazut luminitele. Anul acesta a fost o incantare, am reusit sa prindem un moment in care se ingana ziua cu noaptea si am descoperit ca in Piata Universitatii nu se (mai) vand doar chinezarii, sunt oameni care creeaza, care aduc bucati din sufletele lor si le expun in frig, la tarabele din centru. Vin deschisi, zilnic, dupa ce poate mai bine de cateva luni si le-au petrecut pregatindu-se pentru evenimentul anului. Sunt tineri si mai putin tineri, vin de departe sau de aproape. Unii picteaza, altii modeleaza, croseteaza.
Am redescoperit globurile copilariei mele, acele globuri de sticla, transparente, elegante, aduse tocmai din Transilvania de o familie de romani simpli care nu renunta la traditie. O familie care vrea sa nu conteze ca s-a inchis fabrica de la Medias, care vrea sa ne arate ca merita sa credem ca putem face frumos. Am baut vin fiert si ceai, ne-am pozat cu spiridusii mosului si cu bradul, unii mai mici si nelinsititi au dormit in carucior, suficient cat noi ceilalti sa savuram.
Anul acesta nu avem nici poze de fotograf, nici serbare. Mai avem doi ani cum spune Radu si o luam de la capat cu Vladut. Il asteptam insa pe mosul acasa si sunt sigura ca va veni. Andrei are deja niste dubii ale lui, comenteaza despre cum de fapt sunt oameni imbracati in mos, dar el isi doreste sa vina si sa ii aduca un cadou cat de mic, Lego daca s-ar putea l-ar face extrem de fericit. E prima data cand a scris singur o scrisoare, fara nici un ajutor. Acum doua luni nu citea si nu scria, acum o face deja cursiv si e fericit sa descopere totul in jur. A confectionat felicitari pentru bunici si, desi una locuieste in Bucuresti, le-am pus impreuna la posta. Poate parea o activitate banala, dar el a fost extrem de incantat sa lipeasca timbre si sa scrie adrese, dar mai ales sa le “arunce” in cutia de scrisori. A fost si mai fericit cand l-au sunat bunicile sa-i multumeasa pentru surpriza, s-a ascuns in dormitor sa poata vorbi singur si ii sclipeau ochii.
E frumos si greu cu doi copii. Niciodata nu castiga unul fara sa piarda celalat. Nu exista deocamdata activitati care sa li se potriveasca amandurora in acelasi timp. Dar au inceput sa se iubeasca si sa se accepte. Cel mic il urmareste si il cauta in permanenta, il imita si il doreste ca partener. Andrei are momente in care tot ce vrea e sa fie fara cel mic, dar ii e dor. Spune cu voce tare daca intarziem undeva si suntem fara Vladut cat de dor ii este de el si se intreaba ce face. Se bucura cand vine la usa si il imbratiseaza. Vrea mereu sa il conduca la usa cand pleaca la scoala si ma anunta daca dormea cand se intoarce. Am sentimentul ca deja se au unul pe altul.
Fericirea e ceva fragil, e clar asta. Ea vine daca ai sanatate si liniste. Daca ai prieteni si miroase a dragoste acasa. Daca faci bine si primesti bine. Daca dai bine si ti se da bine. Daca ajuti si esti ajutat. Dupa o toamna inveninata imi e clar ca doar oamenii alesi pot fi fericiti. Fericirea nu se aseaza pe nefericirea altora, fericirea sta in tine si in cum privesti greul sa para usor, uratul sa para frumos. ACASA e doar acolo unde e inima ta.
PS: maine despre o boala ceva, gata, inapoi la oile noastre nu vreau sa va plictisesc.
Toate articolele din acest blog sunt scrise de Irina Costache, medic pediatru.
Leave a Reply
6 Comments on "Miroase a Craciun"
ce frumos!!!!!!!!
multumesc!!!!!!!!!!!!
Felicitari, citesc cu drag,acest blog, am ajuns sa cred ca nimic nu e intamplator.
anul acesta sunt diferite sarbatorile, sunt cu un membru in plus, sunt si mai fericite, pt ca a aparut maria in viata noastra, asta este fericire si nu se compara cu nimic.
Multumesc 🙂
Sa va traiasca Maria si sa fie sanatoasa!
Multumesc si eu!