Herpangina este o infectie virala extrem de contagioasa, foarte frecventa in randul copiilor cu varste intre 3-10 ani, dar mai ales in cazul copiilor de gradinita, prescolari. Nu exista nici o legatura intre denumirea bolii si virusurile herpetice, de tip 1 sau 2. Este o infectie virala, cauzata frecvent de enterovirusuri sau Coxsackie virus tip A sau tip B, ceea ce inseamna ca modalitatea de transmitere poate fi atat calea digestiva, fecal-orala, cat si cea respiratorie.
Mai concret pentru copiii din colectivitati este vorba de jucarii linse de mai multi copii sau linse de unul si atins de altul si apoi mana celui de-al doilea copil dusa in gura. De aceea spalatul pe maini, cat mai des, inainte si dupa fiecare masa, lipsa suzetei in gradinite/crese (mai ales) limiteaza intr-o oarecare masura raspindirea virusurilor fecal-orale. Virusurile implicate in etiologia/ cauza bolii se pot transmite si pe cale respiratorie, prin tuse, stranut, fiind extrem de contagioase. Este adevarat ca atata timp cat o incapere ramane mai mult timp nearisita, cu atat riscul de infectare a unui copil receptiv la boala creste.
Clinic boala debuteaza cu febra inalta, 39-40 grade. Este asemanatoare clinic bolii mana-gura-picior despre care am mai scris, dar in herpangina lipseste cu desavarsire eruptia cutanata de la nivelul membrelor, plantelor sau palmelor. La nivelul faringelui (in fundul gatului), dar si pe pilierii amigdalieni apar leziunile TIPICE care sunt macule (bube rosii) cu o baza eritematoasa (rosie de asemenea). Papulele evolueaza initial in vezicule (leziuni cu lichid) si apoi foarte frecvent ulcereaza si formeaza leziunea caracteristica, cu halou eritematos in jur. Aceste leziuni sunt extrem de dureroase, ceea ce duce la anorexie, uneori extrema. Sunt copii care zile intregi nu pot inghiti, uneori nici saliva, iar riscul de internare vine prin deshidratarea secundara bolii, nu neaparat din cauza bolii in sine. In mod frecvent pot primi doar lichide sau solide sub forma de piureuri, de aceea laptele poate fi hrana de baza cateva zile la rand.
Insist asupra leziunilor/ aftelor care pot fi intalnite oriunde in cavitatea bucala, pe omulet/ uvula, pilierii anteriori, palatul moale, limba si chiar amigdalele. Foarte frecvent aceste leziuni pot fi, mai ales la debut, confundate cu leziunile din amigdalita pultacee. Diagnosticul diferential este clinic, aftele sunt rareori doar pe amigdale, ca in amigdalita, sunt de dimensiuni mai mici si uneori poate lipsi febra, ceea ce in cazul infectiei cu streptococ nu lipseste niciodata. In plus evident exudatul faringian (despre care am mai scris) poate evidentia bacteria in cazul amigdalitei sau testul rapid la streptococ pozitiv poate orienta catre tratamentul antibiotic imediat.
Tratamenul este suportiv, boala fiind in marea majoritate a cazurilor autolimitanta (trece de la sine). Este foarte importanta hidratarea copilului, tratarea durerii atat local, cat si pe cale generala. Medicamentele administrate local (topicele) sunt importante si ajuta, le voi mentiona pe cele mai folosite fara a le considera reclama, pentru ca durerea in aceste situatii este extrem de intensa si aceste informatii ar putea ajuta: Tantum verde, spray antiviral, Plantagingival. Pentru combaterea si a durerii, dar si a febrei raman clasicele Ibuprofenul (Nurofen) si Paracetamolul, mai frecvent administrate la debutul afectiunii.
Secundar in aceasta boala pot aparea si dureri abdominale, diaree, dureri importante de cap, greata, varsaturi, fiind notate in literatura si cazuri din fericire extrem de rare de complicatii cum sunt convulsiile, starea confuzionala, afectarea sistemului nervos central din encefalomielita. De aceea parintii trebuie sa fie extrem de atenti si la orice semn de alarma sa se adreseze medicului.
In infectiile virale nu exista un medicament etiologic (care sa se adreseze direct cauzei), asa cum in infectiile bacteriene exista antibioticele. Off label in Romania se mai foloseste aciclovir, cu rezultate bune, dar acesta numai la indicatia medicului si de obicei in cazurile mai serioase.
PS: doresc sa multumesc parintilor pacientilor mei, care si-au dat acordul pentru folosirea imaginilor, inspre ajutorul si altora ca dumnealor. Multumesc, ma inclin.
PS: doresc sa multumesc parintilor pacientilor mei, care si-au dat acordul pentru folosirea imaginilor, inspre ajutorul si altora ca dumnealor. Multumesc, ma inclin.
Toate articolele din acest blog sunt scrise de Irina Costache, medic pediatru.
Leave a Reply
6 Comments on "Herpangina la copil"
Cred ca e o eroare în propoziția cu camerele neaerisite și riscul
Logica mea spune ca e invers
Da, multumesc, asa era. Am modificat!
Cezar 5 ani, a avut acum recent asa ceva,a debutat cu febra 38,5 stare de moleseala,fara pofta de mancare. Am fost cu el la medicul lui pediatru curant si ni s-a prescris o solutie pe baza de vitamina E,glicerina si 1 pastila aciclovir!Exudatul a curat, ni s-a spus ca este o forma de stomatita virala….. a trecut dupa vreo 10 zile de bandijonaj bucal de 3 ori/zi.
In cate zile poate intra in colectivitate un copil diagnosticat cu herpangina?
Al meu a facut harpangina cu eruptii pe piele, niste bubite, amestecate (varicela si rubeola) cand e foarte cald ies mai multe , cand e racoare dispar..