Autismul copilului meu

Am scris aici despre cum este sa fii mama unui copil…mai putin perfect. Nefiind altceva decat medic specialist pediatru, postarea aceasta nu isi propune sa fie o monografie corecta si exacta asupra autismului infantil, aceasta patologie fiind apanajul colegilor psihiatri si psihologi. Are scopul insa sa traga semnale de alarma, sa ridice intrebari si sa arunce mituri la gunoi. Sa responsabilizeze, sa ajute, sa previna.

Autismul nu este o boala asa cum este faringita. Este un ansamblu de boli asemenatoare, un spectru larg de afectiuni, care insa au toate cateva aspecte comune. Orice copil care este incadrat avand o tulburare din spectru autist are un anumit grad de dificultati de socializare, empatie, comunicare verbala si/non-verbala. Dar nivelul afectarii, ca si combinatia simptomelor variaza extraordinar de mult de la un individ la un alt individ. Sunt situatii de copii cu acelasi diagnostic, care se pot comporta extrem de diferit in situatii similare.

Oricare ar fi diagnosticul stabilit de medic, orice copil cu tulburare de spectru autist prezinta probleme care se regasesc, in diferite grade, in urmatoarele:

– dificultati in comunicarea non verbala sau verbala

– probleme in relationarea cu ceilalti si cu lumea din jur, in general

– putina flexibilitatea in gandire si in actiuni

Suna deja foarte complicat nu? Cei care ati ajuns sa cititi pana aici va intrebati poate ˝si totusi ce e autismul CONCRET?˝ In aceasta entitate medicala concretul lipseste de multe ori. Ca pediatru nu cunosc deloc la fel de bine ca si colegii mei psihiatri sau psihologi toate semnele si simptomele. Dar stiu ca sunt cateva asupra carora trebuie sa fim atenti cu toti, noi medicii copiilor si dumneavoastra parintii. Sunt pareri care spun ca diagosticul de tulburare de spectru autist sau tulburare pervaziva de dezvoltare (denumirea mai larga si completa) se stabileste dincolo de 3 ani. Asta nu inseamna ca semne si simptome nu exista, ca ele nu trebuiesc evaluate si incadrate intr-un sindrom sau si mai bine si de dorit incepute terapii specifice.

Ce face sau nu face un copil cu TSA (tulburare de spectru autist)? Am intalnit multi parinti care doresc teste in care sa bifeze ce face sau nu face inca al lor copil. Se poate si asa. Sunt cateva aspecte care pot atrage atentia inca din perioada de copil mic/sugar, cum ar fi absenta zambetului social la 3 luni, rasului in hohote pana la 7 luni sau facutul cu mana ˝pa pa˝pana la un an. Sugarul care sta si se joaca linistit in coltul lui si niciodata sau aproape niciodata nu observa cand parintii parasesc incaperea sau care nu arata cu degetul spre obiecte dincolo de 14 luni trebuie sa ridice semne de intrebare.

Copiii cu TSA pare ca nu aud. Nu de putine ori se intampla sa fie testati audiologic, unii sedati pentru ca aceste teste se fac mai tarziu, iar rezultatul surprinde. Ei fizic nu sunt surzi. Emotional insa sunt absenti, unii nu au contact vizual, altii chiar daca au privesc prin tine. Nu sunt capabili de joc simbolic, niciodata un tren pe sine nu va scoate sunete din gura lor, va fi un trenulet care se misca repetitiv in fata ochilor. Niciodata o lingura nu va fi avion, cucu bau nu este un joc preferat. Nu arata cu degetul spre obiecte si lucruri noi, cercul nu se aseaza pe bat, ci este mai degraba doar un obiect de rasucit perpetuu.

Semnele de mai sus sunt spicuiri. Ce e mai important este ceea ca mama sau tatal simt. De cele mai multe ori pacientii simt, dar refuza sa creada. Vad, dar asteapta infirmari. Se supara la sugestii. Se intorc catre alte zari mai linistitoare. TSA cuprinde in doar 20% din cazuri copii care au autism adevarat, cel descris de Kanner, restul sunt incadrate in diverse clase, binecunoscute colegilor mei psihiatri si psihologi pediatri, de la autismul atipic (Tulburare pervaziva de dezvoltare nespecifica), la sindromul Asperger.

Important este ca parinte sa incerci sa observi si sa compari, si daca ai orice fel de dubiu sa il impartasesti cu medicul copilului tau pentru a primi cea mai buna indrumare. Daca nu ai certitudini, mai cauta. Daca toata familia spune ca si tatal/mama au vorbit tarziu, nu te multumi cu atat. Daca exista o urma de indoiala in suflet, cauta ajutor. Desi autismul ramane pentru multi o patologie extrem de complexa si variata, greu de incadrat si diagnosticat negru pe alb, toti psihiatrii si psihologii au ajuns la aceeasi concluzie: nu asteptati diagnosticul! Nu e la fel de important cum este interventia precoce. Cand? In tarile dezvoltate maxim 18 luni! Pentru copiii care nu zambesc cu inteles, care nu plang cand pleaca mama din camera, care nu alearga in bratele tatalui cand vine de la serviciu, pentru copilul meu, al tau, ai nostri, interventia precoce, terapia inceputa CAT MAI DEVREME fac DIFERENTA!

ps: cu dedicatie unor oameni speciali, pe care nu ii mentionez, dar care sunt multi, care inteleg ca nu autismul le fura copilul, ci ei fura copilul lor autismului! Multumesc pentru incredere si suport!

Toate articolele din acest blog sunt scrise de Irina Costache, medic pediatru.