A trecut timpul, copilul meu

Miros de frig la mine in casa si in..suflet de ceva vreme. Mirosul asta de rece care nu te lasa sa te bucuri, te apasa inside si cand durerea scoate capul simti nevoia s-o trosnesti. Ploua mocaneste si se aude. Dar……..

……..au trecut aproape 365 de zile de miros cu parfum de inocenta. Au urmat altor aproape 6 ani de descoperiri si bucurie. Am invatat sa traim amandoi prin ei si pentru ei, cu ei. Viata dinainte de ei zicem ca nici nu mai conteaza. Ba conteaza. Sunt caramizile acelea puse acolo la baza relatiei, lipite intre ele de greutati si frustrari, lipite cu bani lipsa si nopti nedormite si cele peste 500 de scrisori scrise unul altuia. Sunt cuvinte scrise pe hartie care nu zac, ci dorm in cutia noastra de amintiri pe care el o pastreaza cu sfintenie. Si in suflet. Cutia noastra rosie cu buline albe in care sunt adunate bilete de tren si de amor, inscrisuri si sperante, poze din Costinesti si Herculane, apoi din plecarile lui fara mine, din primul lui blog interactiv tinut in 2003 din Seoul cand messengerul abia inventa roata. Am adunat acolo ceea ce avem in suflet in fiecare dimineata si nimeni nu ne poate lua.

Zilele acestea mi s-a tot spus ca sunt bogata. Sunt cea mai bogata, stiu. Iubirea asta dintre noi patru iti da aripi si datoria sa zbori si sa traiesti frumos. Pentru ca indiferent cat imi iubesc meseria si o iubesc al dracului de mult, mereu vreau sa fug acasa. Acasa sunt ei, baietii. Pentru ca oricat de mult si-a dorit Radu anul trecut copilul sa nu-mi rapeasca ziua, eu i-am daruit-o. Si am daruit-o din tot sufletul.

De anul acesta toamna nu mai incepe cu mine. 29 septembrie a murit anul trecut si a continuat in 2 saptamani. Toamna incepe cu Vlad, anul cu Andrei. Sunt reperele noastre de aici incolo.

A trecut aproape un an de miros de bebelus. Cuvant atat de nemedical, dar atat de drag mie. Mi-am tinut copilul in brate cat timp am putut si inca pot. Ma incalzesc de el noaptea si el se cuibareste langa mine si vrea sa suga toata dragostea daca s-ar putea. Se trezeste de milioane de ori sa se asigure ca nu am plecat si ca poate sa mai traga putina iubire. Nu, nu am plecat. Si de data asta, cat pot, nu am sa plec. Uram garzile cand Andrei era mic si racit. Uram noptile in care nu puteam sa-l imbratisez. Uram zilele in care altcineva ii aspira mucii si nu eram eu sa-l consolez.

Vlad miroase a copil fericit. Dovada sta zambetul lui, bucuria cu care arunca mingea de la unul la altul cand stam intinsi toti 4 pe covor. Linistea pe care o simpte cand pune capul pe umarul meu. Cand Radu vine acasa si aud fara sa vad “hai la tata” si lipaiala specifica pe parchet. Cand Andrei se joaca cu el rade in hohote. Este fericirea cea mai de pret cu fratele mai mare. Cand Andrei fuge si se ascunde in dormitor pentru ca vrea sa scrie ceva, sa coloreze sau sa se joace cu “lucruri mici” sufera teribil. Aud si eu usa aceea inchisa ca o trantire interioara. Si Vladut care plange si noi care il consolam.

Exista o legatura intre baieti pe care eu fara sora sau frate, nu am simtit-o niciodata, dar pe care mi-am dorit sa o vad intotdeauna. S-a construit incet si greu anul acesta, cu gelozie si teama. Dar e sadita deja si are radacini, Si dragostea noastra pentru ei pare ca a fost singurul resort. Si nu a fost deloc usor si noptile albe nenumarate. Am albit anul acesta pentru ca nimeni nu mai stia cat e de greu sa o iei de la capat odata ce ai un copil mare si independent. Bebelusul nu vine cu instructiuni de folosire, ce crezi ca stii ca pediatru si ca mama dispar si apar altele, pentru ca minunea cea noua este o fiinta total diferita. Si necesita adaptari noi, bucurii si tristeti noi. Si necazuri, boli, medici, terapii, drumuri. Atunci am murit noi si am inviat odata cu primavara. Mai puternici.

Nu poti asterne in cuvinte nimic atat de spectaculos din primul an de viata al copilului tau, precum este copilul tau in fapt. Concretul e dincolo de cate cuvinte stie, de cum arata deja cu degetul, de cum plange necosolat cand plecam la serviciu, de cum se da jos din pat si ne cauta prin toata casa, de deja primii pasi independent facuti ieri.

timpul

A trecut timpul,┬ácopilul meu, si da, in cateva zile, ore, minute nu vei mai avea zero ani, asa cum zicea Andrei. Te iubim toti trei, noi care te asteptam anul trecut pe vremea asta. Si care nu stiam cum vei arata si cum vei intra in sufletele noastre. Si tu te-ai strecurat incet si sigur si nu ne-ai mai lasat sa fim doar noi trei. Si ai umplut un loc nestiut anterior cat de gol era de fapt….

Toate articolele din acest blog sunt scrise de Irina Costache, medic pediatru.


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

15 Comments on "A trecut timpul, copilul meu"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
Simona Ciumag
Guest
Simona Ciumag

M-ati facut sa plang! Viata in 4 este minunata, nici noi nu stiam ca exista un gol in familie pe care Alexia l-a umplut. Aveti o familie minunata su un suflet asemenea. Sper ca viitorii ani sa nu mai fie umbriti de boli si probleme. La multi ani Vladut!

Moira
Guest
Moira

Cu totii suntem construiti in jurul unui gol, se pare. Il constientizam, din fericire, doar dupa ce a fost umplut. Sunt multe lucruri pe care nu le putem explica/intelege, insa, nu-i asa, poate nu sunt facute sa fie percepute cu minte, ci cu sufletul. Sa fiti fericiti!

Paula Rusu
Guest

Sunteti minunati Irina!!!

Irina Costache
Guest

Multumesc. Acum vine 8 martie si se fac 6! ani de cand va cunosc pe toti..4!Pupici fetelor:)

Irina Costache
Guest

suntem si noi p'aici in normalitatea noastra:) Multumim!

Irina Costache
Guest

Multumim. Sa ma gandesc si la fetita, in acest context ?:))))

Moira
Guest
Moira

http://www.popsugar.com/moms/Family-6-Boys-Welcomes-Little-Girl-38721403
These 6 Brothers Meeting Their New Baby Sister Is So Sweet You'll Cry

Glumesc, desigur! ­čśë

Moira
Guest
Moira

Compara ce gandesti cu ce-ti spune sufletul. Care conteaza mai mult? ­čÖé

mihaela
Guest

Frumos graiesti, mamico! Ma trec fiori citind randurile tale…si printre randuri … si sunt convinsa ca nu doar pe mine ma trec ! Citesc cu muuult drag tot ce scrii si uneori ma mai intorc o data…pentru ca-mi place!
La multi ani fericiti, voua!

Irina Costache
Guest

O boy! O boy boy! Boys!

Irina Costache
Guest

Multumesc mult! Conteaza:) Pesemne ca da, totul in viata se intampla cu un scop!

Andreea
Guest
Andreea
Frumos scris! Adevarul e ca atunci cand iti asterni gandurile pe o hartie, fie ea virtuala sau nu, abia atunci realizezi cat de frumoase sunt sentimentele. Iubirea adevarata si sincera nu o simti decat atunci cand esti mama. Sunteti o familie superba…o mama care abia isi mai poate aduna gandurile printre telefoanele pacientilor, prieteni, copilul matur care nu vrea sa pupe printesa la serbare si micul mermelici care roade o soseta; un tata calm care atunci cand apare in peisaj ii ofera mamei acel echilibru de care avea nevoie.Sunteti o familie implinita si fericita…si desi aveti doi copii care se… Read more »
Irina Costache
Guest
Ce frumos ai scris Andreea! Loc va fi doar daca va fi si fizic :))), in sufletul meu mereu va fi loc pentru o fetita. In ritmul asta de dragoste la fiecare 5 ani ar trebui sa o luam de la capat cu un bebelus. Sa il mirosim si sa il savuram. Doar ca Radu crede cu tarie ca matematic sansele dupa doi baieti sa apara o fetita raman….50%! Si da, Vladut e zambarici non-stop si asta e ceea ce ne-a ajutat mereu sa mergem inainte! Va imbratisez si pe voi si va doresc sa apara un baietel cand va… Read more »
Oana
Guest
Oana

Cat de frumos… o familie implinita! Nu va cunosc dar ma bucura mereu povestile despre familie, dragoste, fericire. O viata plina de povesti frumoase in continuare altauri de baieti!

Irina Costache
Guest

Va multumesc. Fericirea este relativa la ceea ce ne dorim si care ne sunt asteptarile. Daca de fond ne bucuram de sanatate si copiii de langa noi asta e…am gasit fericirea! Stabileste targeturi mici ca sa te bucuri de fiecare lucru mic izbandit!

wpDiscuz