Recunosc ca un articol citit ieri m-a inspirat, dar mi s-a parut ca vorbesc eu despre mine cu mine.…
In sarcina tot ce ne dorim e un copil sanatos. Daca ar fi si fetita/baiat ar fi si mai bine. Daca ar fi blond si ar semana cu tac-su perfect. Daca se face ginecolog cum vrea bunica e ideal. Dar daca ceva merge rau? Daca al tau copil perfect e usor imperfect? Daca are un fir de par altfel? sau un piciorus stramb? sau doua? sau o manuta care nu functioneaza corect? sau nu tine capul? sau e moale? sau e prea tare? sau o forma particulara a craniului? sau….
Unde se duce atunci mama care as fi putut fi? Unde dispare? Cosmarul initial implica spaima. Spaima, medici, RMN-uri, examene neurologice, recuperare, oameni, drumuri…agitatie. Pierderea e infinita. Dubla. Oamenii din jur te privesc cu mila, compatimire si multi iti spun ” te cred”…”te cred ca te sperii dar …”, ” te cred ca iti e teama dar..”, ” te cred ca iti pare rau dar…” Dar, ” sa fii tare, sa nu renunti, sa nu mai plangi ca nu are rost, sa nu suferi…”. Te cred nu este egal cu te inteleg. Am spus de nenumarate ori ” te cred”. Il cred, dar NU IL SIMT. Nu simti nici 1% din durerea in-fi-ni-ta a unei mame care nu are un copil PERFECT.
Mama care ai fi putut fi. Mama unui copil imperfect sufera o dubla pierdere. O data pierde copilul. Copilul pentru care a visat carucior, patut, gradinita, scoala, liceu, facultate, meserie, nunta, nepoti, iar gradinita…si cat o mai prinde dupa. Copilul pe care il asteapta sa-i spuna mama! Pe care il asteapta sa se joace lego sau cu casutele de papusi. Copilul pe care il asteapta sa ii arate lumea, animalele, plantele, marea, muntele!
Mama unui copil imperfect pierde insa de doua ori. A doua oara pe ea. Nu poate fi mama aceea O-BIS-NU-I-TA! care plimba un carucior prin parc sau care trancaneste cu alte mamici despre mamicisme: like nesomn, colici, mancarica, diversificare, sucuri de fructe, jucarii….Mama aceea se trezeste si are drumuri peste drumuri, ganduri peste ganduri, intalniri peste intalniri. Mama aceea NU iese in parc si butoneaza telefonul sau citeste o carte sau rade la copil. Ea studiaza miscarile, ea invata sa faca si acasa ce face la terapie, devine insotitor, kinetoterapeut, terapeut ABA sau ocupational. Mama aceea merge zilnic la kineto, imbraca/dezbraca bebelusul, il ia il leaga/dezleaga, ii asculta respiratia la semafor, il scoate din casa fie 35 grade, fie minus 20. Mama devine usor robotica si totusi continua…
Si daca divinitatea impreuna cu niste oameni deosebiti te ajuta sa vezi luminita? Si daca tu poti sa redevii mama unui copil obisnuit, perfect? Daca vezi luminta de la capatul tunelului? Daca ea apare si incet incet…FOARTE INCET creste? Daca iti e frica sa nu se stinga….dar daca nu, nu, nu se va stinge pentru ca simti, vezi ca e bine, e bine, e foarte bine si da …manuta se misca din ce in ce mai bine si…nu, piciorusele sunt bine, si nuuu, neurologic nu e rau…Sufletul ramane un roller coaster. Sufletul are inca momente de gauri negre, nebuloase, temeri, frici inimaginabile de ceea ce ar fi putut fi. Pentru ca NUMAI MAMA ACEEA simte de fapt ceea ce simte, ceilalti sunt SPECTATORI, mai empatici sau nu, mai simpatici sau nu, dar spectatori.
Si daca e bine strigi, urli, te bucuri in gura mare. SHARE! daca asta simti! Si de aceea nu e despre “pe banii mei, pe barba mea”! Moga a fost un mare laudaros in melodia asta, un arogant aproape, ceva gen “uitati-va la mine, am muncit de am dat in branci singur si am reusit! Si mi-au iesit toate din prima cum mi-am propus! Si share asta in gura mare!” E despre 🙂 Smiley si ” ziua in care ..vreau sa fiu doar un oarecare/ sa vad doar fete zambitoare in jurul meu/ e ziua in care/ nu scot masina din parcare/ astazi sunt doar un oarecare/ si IL IUBESC pe fiecare in felul meu” si
…DA domne, SHARE-UIESC asta! In gura mare! Pentru ca da, am fost norocoasa, de DOUA ORI!
ps: please share daca va place https://pediatricblog.info
ps1: da, el e Vladut ! copilul perfect, desi mama-sa continua sa scoata zilnic masina din parcare!
Leave a Reply
15 Comments on "Mama care as fi putut fi"
Sa va traiasca Vladut si Andrei si sa fiti fericiti. Cand am citit articolul am plans pt ca am realizat ce mamica fericita sunt si ce greu ar fi putut fi…
Multumim!
Pana nu am avut copilul, nu am stiut ce inseamna fericirea cea mai completa si frica cea mai adanca ….
Dupa ce ai un copil, nu mai ai liniste! Niciodata!
Eu stiu foarte bine ce simte o mamica in clipele acelea… Inca de la nastere. E foarte adevarat ce ati spus in articol 🙁 DAR cu rabdare si ajutor viata merge mai departe 🙂 Este dificil pentru o mama sa nu poata “tina pasul” cu celelalte mamici insa eu ma bucur ca este langa mine si ca usor, usor se transforma intr-un copil normal 🙂
Sa va traiasca!
uof, e greu. Am 2 mamici in jur cu copii cu probleme. Una e mamica de copil sindrom down. Cealalta stie ca au probleme, nu au diagnostic nici macar obtinut la cel mai mare spital care l-am vazut eu – asa ca ei fac terapie orbeste…..
Tot ce pot e sa le imbratisez.
Pe mine candva m-a imbratisat cineva. Eram intr-un grup de mamici obisnuite si eu am aparut cam dupa 2 saptamani de investigatii si drumuri. Si se uitam cam ca la “ciuma”. Atunci a aparut Romina si m-a imbratisat. Nu o voi uita niciodata!
E ORFAN DE TATA??
Nu, din fericire, nu este cazul
Stiu atat de bine ce spui… am nascut la 28s, au trecut 6 luni si inca stau cu inima cat un purice la fiecare control la care mergem, si, slava Domnului, luminita exista si devine tot mai puternica. Te imbratisez!
Foarte mic 28 saptamani! Sa va traiasca minunea si sa fie sanatoasa!
Nu numai ca inteleg perfect ce ati simtit, dar am si trait momentele de care ati scris, iar dumneavoastra ati fost ingerul nostru pazitor!Va imbratisam cu toata dragostea si abia asteptam sa va revedem!Cu drag Emma si mama ei:)
Mă regăsesc intru totul!? Tu ai fost lângă mine la inceputuri și ştii. E greu să ai un copil atipic, dar te obişnuieşti cu timpul și devii puternic cum nu ți ai imaginat vreodată că vei fi.
Foarte adevărat ce ați spus în articol. A doua fetiță s-a născut cu varus equin bilateral și chiar dacă știam ca problema se rezolva în timp am suferit la fiecare schimb de gips iarog acum când mergem la control mereu mă gândesc dacă nu am ținut papucii Ponseti cât trebuie dacă am lăsat prea multare piciorușele libere?!