Nu este tocmai un blog de calatorii, dar este viata cu copii! Si cand unul dintre ei are 5 luni si putin devine chiar interesanta!
Zborul: am ales din principiu un zbor de linie, teama mea de avione fiind amplificata de catastrofa de a doua zi din Alpii Francezi. Am crezut ca am citit tot ce se putea despre cum zbori cu un sugar, dar realitatea s-a dovedit a fi mult mai concreta. In aeroport am ajuns regulamentar cu 2 ore anterior decolarii si am inceput formalitatile de imbarcare. Imi amintesc si acum privirea doamnei din spatele nostru care purta stileto si un troleras, alaturi de o geanta pentru laptop si ATAT! Simteam cum mi-as dori sa intru in pielea ei si numai pentru cateva secunde, probabil doar pentru a visa un somn bun in avion. Bun cum nu a mai fost de o vreme….In schimb noi asudam cu 3 valize dintre care 2 de cala, un carucior, o geanta de bebelus, una de laptop, un sugar si unul de 6 ani cu rucsacul plin de piese de …lego! Am lasat valizele de cala, singurul avantaj al check-inului online a fost un extra de 2 kg.
Pana la urcarea in avion a fost cu plansete de Andrei. Ca dureaza prea mult, ca se stinge lumina la toaleta, ca a transpirat, ca unde e avionul, ca unde zboara, ca e devreme, ca ii e somn, nu, nu ii era foame, dar asta e Andrei. Vlad maraia din cand in cand asudat in salopeta pe care ne tot intrebam cum sau cand sa o scoatem. Intram in avion, lasam frumos caruciorul la scara avionului, zambitori ca doar stiam ca se poate, agitati, eu intr-o panica teribila, Andrei distrus ca nu incape printre scaune cu rucsacul in spate.
Vine domnisoara si ma intreaba daca stiu sa leg sugarul. Nu evident. Foarte draguta leaga o centura pentru el de centura mea. Ma apuca si mai tare panica. Apoi imi aduce o e vesta de salvare. Este pentru Vlad. Panica e din ce in ce mai mare. In stanga Andrei se fataie in dreptul geamului continuu nemultumit de orice, mai ales ca nu poate sa se joace in timpul decolarii pe masuta din fata. In brate Vlad baleste, muceste ( era racit), tuseste, stranuta, ma linge, ma trage de par. In stanga co-procreatorul plozilor foarte, dar FOOOARTE calm si linsitit.
Decolam. Vlad incepe sa urle. Il pun la san, Andrei inghite continuu in sec in timp ce ma intreaba daca mai trebuie. Mi se inrosesc urechile de emotii. Radu picoteste! Ma simt inghesuita, la propriu si figurat si ma intreb cum voi rezista 3 ore! Culmea…lucrurile s-au linistit, am mancat toti 3, pe rand ce-i drept, cu Vlad din brate in brate, numai la Andrei nu a fost, a adormit pe mana mea intepenita vreo ora, Radu a dormit si mai linisit, Andrei s-a jucat cu voce tare cam tot drumul cu figurinele de la Lego…doar eu ma intrebam cand se va termina zborul. A fost un zbor mut, nimeni nu vorbea, televizoarele au fost stinse, ma orientam dupa soare :).
Am aterizat putin zdruncinati de plafonul de nori suedez. Andrei s-a plans de durere de urechi si a mancat painea ramasa de la micul dejun. Si aici incepe o alta poveste….De fel a inceput romaneste. Am decis sa iesim ultimii din avion, numai ca cei de vis-a-vis de noi si ei la fel. Ne-am incurcat evident unii pe altii, ei au fost asteptati la iesire de un carucior pentru persoane cu dizabilitati. Noi nu. Nu nici de caruciorul lui Vlad. Am inceput sa intrebam. Stewarzii pareau ca nu ne mai cunosc. Am fost intrebata daca l-am lasat la usa. Da, chiar dumneai il preluase. Unde era? Aveam nevoie vitala de el altfel unul dintre noi era vesnic blocat cu copilul in brate. In timpul asta se golise avionul, venisera de la curatenie, o liniste incepea sa se aseze doar noi clocoteam si Andrei. Care se plictisise.
Calmul suedez. Intr-un final primim un raspuns ca nu este in avion, cel mai probabil va veni cu bagajele. Sau nu. Avem cuponul verde? Noi : nu! Ni s-a spus sa-l agatam de carucior. Trist, ni se comunica, va fi dificil de demonstrat ca e al nostru cand il vom declara la bagaje pierdute….
Am plecat din avion si am strabatut vreo.. 10 km in mintea mea cu copiii atarnati si bagajele de rigoare spre iesire. Nici o scara care sa te plimbe pe plat, nici un om de fapt. Am avut vreo 10 minute senzatia ca am ajuns intr-un loc pustiu. Stockholm! Telefonul meu nu reusea sa se logeze in retea, eram transpirata, obosita, Andrei plangea dupa carucior….VIS! …Luminita de la capatul tunelului s-a aratat odata cu banda de bagaje unde se roteau singure 2 valize si un carucior. Welcome to Sweden!
Odata iesiti din aeroport a inceput o aventura minunata. Miros de brazi, linsite, aer tare, liniste, vant si pace, liniste! 3 ore pe autostrada dar LINISTE! (va urma AICI )
Leave a Reply
1 Comment on "Suedia in 4 (prima parte)"
Acum ca stresul momentului a trecut, totul pare absolut DELCIOS! Sunteti o familie foarte frumoasa. Din tot sufletul sper ca esti aceeasi IRINA vesela pe care am cunoscut-o in urma cu 4 ani si jumate.