Astazi a plouat mocaneste toata ziua in Bucuresti…si a plouat si in sufletul meu. Prietena mea buna care s-a incapatanat sa ma sune in ciuda faptului ca nu mai raspund nici telefoanelor, nici mesajelor care au un singur subiect…nasterea mi-a spus ca nu degeaba…Acum un an a inceput si s-a terminat totul. Acum fix un an de fapt a fost inceputul sfarsitului. Ma bucur ca nu am nascut azi ca sa nu trebuiasca sa-mi amintesc o data si inca o data.
Alta prietena careia tocmai i s-a nascut un nepotel minunat mi-a spus tot azi ca daca vreau sa continui sa traiesc in aceasta tara trebuie sa deschid ochii si sa fiu altfel. Altfel in sensul acela pragmatico-nesimtit pe care nu-l suport si care nu ma caracterizeaza. Altfel adica demanding, fara preocupare in a-mi ghida actiunile de binele pacientului, de respectarea regulilor. Regulilor bunului simt. Are dreptatea ei…
Ma bucur ca omul a inventat uitarea. As vrea cumva ca omul sa poate inventa si uitarea uitarii. Sa uit ca am uitat numele acelui individ care a fost doar un trigger. Sa uit teama care a urmat fara sa fiu vinovata, sa uit intrebarea ” dar ce e prima data?”, “se va mai intampla”…., “altadata sa fii…”. Nu, nu am omorat pe nimeni, dar dupa am fost omorata incet incet. Strivita in interior… Dupa sapte ani.
Ma bucur ca nu am nascut azi. Si deci NU am nascut. Evident se va intampla asta…si atunci tot ceea ce sper este un pic de liniste. Asa cum si-a dorit Radu pentru mine, sa renasc putin din propria nemultumire, sa nu ma mai intreb o data si inca o data…”dar daca a fost totusi vina mea?”….Sa pot sa-mi privesc in ochi copiii si sa le spun ca mami e in sfarsit iar fericita. Pentru ca la urma urmei ar trebui sa merit si asta…dupa un an de la noaptea de 6/7 octombrie…
Imi doresc ca acest copil sa fie sanatos. Atat. Si un pic de spatiu. Si liniste. Si sa uit. Si mai ales …sa iert!
Leave a Reply
3 Comments on "6/7 octombrie"
Buna dimineata d-na doctor. Eu sper sa nu va schimbabi atitudinea fata de pacientii dvs. Imi pare rau de greutatile prin care ati trecut, dar sa stiti, eu si fetita mea, va asteptam cu nerabdare la cabinet. 🙂 Am zis ca o vorba buna va va mai binedispune un pic.
Sanatate si numai bine va doresc.
Cu respect,
O mamica care apreciaza enorm munca dvs si, mai ales, felul in care tratati pacientii.
Dar ce s-a intamplat mai exact? Pot doar sa-mi dau seama ca e vorba de o poveste trista.
Domna doctor sper din suflet ca linistea sufleteasca sa vina cu cel mic pentru ca meritati din plin. Nu stiu ce s-a intamplat si, pentru noi, pacientii dumneavoastra, conteaza destul de putin, atata timp cat fiecare vizita in cabinetul dumneavoastra a fost o oaza de speranta ca totul va fi bine, ca cineva ne intelege zbuciumul de mama si nu ne cearta ci doar ne explica pe intelesul nostru ce trebuie facut. Multumim pentru fiecare vorba buna si va asteptam la cabinet cand veti fi pregatita. O toamna frumoasa! Ana-Maria Sambris (si Tudor:))