Povestea boabei de strugure

…mi-am zis demult ca nu voi povesti niciodata despre boaba de strugure! E un subiect pe care daca il deschid inca ma intreb daca eu l-am trait sau nu. Ieri insa a fost o zi altfel. O zi care parca a inceput cu vreo alte doua zile inainte, cand am cunocut-o telefonic pe mama lui Alex. Si mama lui Alex este altfel…pentru ca Alex este, din pacate, altfel…..

In octombrie 2010, atunci cand, culmea coincidentei, ma aflam la un curs de salvat vieti, primesc un telefon de la tatal meu. Niciodata, dar niciodata nu respingeti apelulul celui care sta cu copilul vostru!! Al doilea apel a fost distrugator: ˝s-a inecat cu o boaba de strugure, a tusit, a plans, nu mai respira, cred ca e mort, sta cu gura deschisa ca un pui si ochii inchisi, FA CEVA!˝

Am sunat din reflex la o companie privata, pentru ca asta faceam eu, raspundeam unui telefon care avea contract cu acea companie. Nu si eu personal! Doamna aceea, nu stiu nici azi cum o cheama, m-a recunsocut, doar sunam sa rog sa trimita ambulanta altor copii, abonatii centrului unde lucram si lucrez si astazi . Mi-a fost alaturi… a sunat la 112, a trimis si ambulanta de stat, am fugit pe usa, am urcat in prima masina, apoi intr-un taxi, am sunat iar acasa, iar nu respira, am vorbit cu Radu, am plans, am urlat, am innebunit in acel taxi! Salvarea nu ajungea, cei de la privat ma avertizasera cat de departe erau, m-au sunat vecini, tata urla in balcon….am albit la propriu in acea zi de 26 octombrie 2010!

Am avut noroc…cand am urcat scarile si am izbit usa de perete Andrei era bine! Nu stiu cum, prin ce miracol, stiu ca nu salvarea, nu medicii, nu eu, poate tata cu ce a stiut/ intuit sa faca…dar nici el nu stie….cum, Andrei a fost bine!

A urmat o noapte alba la spital, o anestezie generala, o bronhoscopie a doua zi. Cea mai cumplita zi din viata mea se incheiase.

Pentru mama lui Alex ziua inca nu venise…Pe 3 noiembrie 2010 Alex s-a inecat cu voma, a facut stop cardio-respirator si creierul lui a suferit. Dramatic. De el am auzit prima data in ziua in care s-a intamplat. Tot ce auzeam era de rau…ceva cu o bona, cu masa de fructe…franturi pe care creierul meu le respingea. Era muuult prea devreme. Ulterior…nimic.

In urma cu cateva saptamani, in timp ce incercam sa citesc pentru acelasi nesuferit si in final, inutil examen, pe fundal imi atrage atentia un reportaj. Si eu si Radu nu putem schimba canalul si il urmarim in tacere, totala, cu pumnii stransi. Un copil, inecat cu voma…transplant de celule stem in America…

….Luni m-a sunat mama lui Alex. Alex este copilul din reportaj, este copilul cu bona si masa de fructe, este copilul din 3 noiembrie 2010. Alex este nefericitul care nu si-a revenit cand mama lui a ajuns sa-l vada. Alex este un copil iubit, un copil luptator, cu parinti de o tenacitate rara…

Ieri l-am cunoscut pe Alex, ca medic, dar si ca mama. Am plecat cu inima stransa, cu sufletul incarcat, gandindu-ma doar cat de norocoasa am fost……la cat de norocoase suntem toate mamele cu copii sanatosi.(……..)

Parintii lui Alex nu sunt la fel de norocosi ca noi, ceilalti…..