Si totusi se gaseste loc si pentru noi cei visatori sub soare…Nu ma invat niciodata minte ca viata asta e plina de surprize si de neprevazut. Si nu toate sunt pozitive asa cum nu toate sunt negative. Oare pe lumea asta totusi apa se separa de ulei intotdeauna? Retrospectiv privind, e o carare anevoioasa si luuunga, a naibii de lunga si atat de sinusoidala care pare uneori o eternitate. Ce e atat de adevarat in tot acest drum e zicala aceea veche: ce nu te omoara, te intareste!
Asadar sunt inca rezident si slava cerului, pentru ca mai am atatea de invatat. Sunt inca rezident si acest lucru nu a mai fost un impediment sa pot sa-mi continui munca intr-un loc de care deja ma atasasem, intr-un cadru frumos, placut si …legal. Au fost atatea voci online si offline de sustinere si apreciere care m-au magulit, m-au emotionat, pe care nu le-am crezut neaparat, dar care DA, au contat! Fiecare vorbulita buna a ajuns acolo unde isi dorea sa ajunga, chiar daca la un moment dat parea ca exista un zid care nu se mai deschidea. Si da, am trecut peste pentru ca exista acel cineva, care de 15 ani stie sa fie motorul a tot ceea ce misca inside. Si pentru ca exista o parte buna in fiecare parte rea, pentru ca tot ce avem cu totii mai bun ne asteapta acasa.
Am simtit nevoia sa va scriu toate aceastea, inainte sa o luam de coada de la capat cu bolile noastre si sa astept sugestii. Am simtit ca cei in jur de 150 de cititori unici care citesc zilnic blogul–si da sunt fericita, chiar daca pentru unii poate parea putin,–merita asta! Pare greu sa razbati intr-o lume in care pentru inceput esti a nimanui, doar prin forte proprii si totusi da, privind in urma, greu, se poate. O lume meschina…continui sa cred acest lucru, o lume avida sa sunteze calea dreapta pentru calea usoara, calea corecta pentru cea incorecta si imorala. Dar cat de imoral poate fi atata vreme cat imoralitatea devine majoritara??! Ramanem noi niste inadaptati ai societatii sa cautam sa razbim, cu mult mai mult efort si mult mai multa zbatere…mai ales interioara.
Postul acesta a inceput a fi scris acum vreo zece zile…In zece zile cu totii am urcat si am coborat sufleteste de atatea ori…parea ca nu mai poate fi publicat, pentru ca deja multumirea unui lucru pozitiv a si fost amarata de mai multe negative…si totusi poate ma invat minte si vi-l arat, ca sa pricep o data pentru totdeauna ca nimic nu ramane pe lumea asta fara rasplata, fie ea pozitiva sau nu.
Rasplata mea a venit acum 3 ani…azi 3 ani si aproape 1 luna, cand m-am imbogatit fara limite. De atunci da, chiar de atunci a inceput nelinistea mea. Si niciodata nu voi mai avea aceiasi seninatate aproape …prosteasca, pe care o simteam. Sigur ca amintirile anterioare contin muuult mai mult timp liber, dar sunt fade, goale..Si stiti ce e surprinzator: DISPAR! Pe zi ce trece dispar, apar si raman doar cele de dincoace de 16 ianuarie 2009..
Si pentru ca nu am sarbatorit cum se cuvine un an de “mamica pediatru”, o sa va spun ca am gasit locul acela minunat unde ” daca pui suflet conteaza” : ACASA! La multi blogului meu! La multi ani Andrei! Multumesc pentru tot si toate Radu 🙂
Toate articolele din acest blog sunt scrise de Irina Costache, medic pediatru.
Leave a Reply
7 Comments on "SI TOTUSI…."
Felicitari! La multi ani si la mai mare! Eram convinsa ca lucrurile se vor aseza si se vor rezolva cumva.
Multam…stii tu ca inceputul ti se datoreaza 🙂
Tot inainte s-o tii, Irina, cu incredere in fortele tale! Sufletul tau frumos (chiar daca nu intotdeauna senin) si baietii tai te vor ajuta sa treci peste greutatile inerente ivite in calea ta, sunt convinsa!
La Multi ani lui Andrei, La multi ani blogului, iar dvs multa sanatate si multa putere ( pe care sunt sigura ca o aveti) sa ajungeti oriunde va propuneti.
LA MULTI ANI!
Felicitari! LA MULTI(foarte MULTI) ANI !
La multi ani si multa sanatate, sa fiti sanatosi sa va bucurati de ceea ce conteaza cu adevarat in viata: Andrei in cazul vostru.