UN AN

Lipsa de timp si apropierea examenului de specialitate ma fac sa nu mai am cum sa scriu atat de mult pe  cat mi-as dori…imi e dor putin de perioada efervescenta in care aveam atata energie sa impartasesc din ce cunosc voua. Tara asta pe care inca spun ca o iubesc pentru ca e a mea si ma reperezinta, a reusit sa ma dezamageasca din nou in ultima perioada….oamenii care nu lasa meschinariile deoparte si care uita sa fie oameni. Am realizat in ultima luna cam cat de importanta e urarea de a fi sanatos si cam cat de mult implica anxietatea ca ceva nu e in regula cu cei iubiti…De maine sper sa vina soarele definitiv in luna decembrie si sa respir din nou…

Oare intotdeauna un sut in fund este un pas inainte? Am fost anuntata ca o parte  importanta financiar dar nu numai,  din responsabilitatile mele va fi restransa pentru ca sunt inca rezi(s)dent. Am asistat cu o oarecare frustrare la momentul in care colegii de generatie au devenit medici specialisti, eu amanand acest moment pentru ca un an i l-am dedicat lui Andrei. Oare am piedut eu niste trenuri sau trenul meu nici nu a venit inca in statie? Oare viata noastra este asa cum am crezut pana alaltaieri la degetul nostru mic sau orice as face este anterior programat sa curga printre noi, lasandu-mi aparenta ca eu decid? Poate mutatul in casuta cea noua a fost o plapuma prea lunga pentru noi si ne-am fortat destinul…imi doresc sa invat sa nu mai planific, sa iau totul asa cum vine, lin sau dur si sa stiu sa savurez, insa eu nu sunt croita asa. Chiar daca aparenta o poti mentine muta, interiorul clocoteste.

Ar fi trebuit sa plec urechea la ce imi poveste medicul neonatolog cu care am invatat in stagiu: uneori exista minuni divine pe care tu, cel care muncesti si doar iti faci treaba, nici nu le mai astepti. Ramane ca timpul sa decida…

Mi se pare putin fad tot ce am scris pentru ca nu exprima cam cata dezamagire am in interior.Si cam cate intrebari fara raspuns…mi le adresez. Pentru ca am investit emotional in munca mea, pentru ca am crezut in ea, pentru ca am sperat ca va exista continuitate, pentru asta am acum sentimentul de..degeaba. Pentru ca am decis sa continui mereu si mereu, chiar daca eram obosita, chiar daca nu mi-a mai ramas timp sa citesc o carte sau sa vad un film, macar unul redus, era imposibil marti si miercuri fiece sapatamana eram acolo pe baricade, dupa garda, inainte de garda, bolnava sau sanatoasa…Am sentimentul ca am sacrificat tot pentru ca acest plan sa continue, ma gandesc la al doilea copil, la timpul cu Andrei, la cum am mancat in acest timp, la cat mi-a ramas sa savurez ca traiesc avand cam 30 ore libere in care nu dormeam pe sapatamana.Cred sincer in aceste momente ca ori am ales o meserie care nu mi se potriveste ca fire ori e un loc pe pamant unde eu nu ma potrivesc peisajului.

Nu pot fi meschina, mincinoasa, fada, nu pot minti nici macar daca este o minciuna prin omisiune, sunt prea deschisa, mult prea deschisa si asta nu e o virtute azi. E un mare defect. Pe care il resimt din ce in ce mai acut si din ce in ce mai zilnic. In exterior m-am mai schimbat. In interior sufar. Si asta ma face sa cred ca mi se potrivea mai bine sa fiu ceea ce mi-am dorit mereu ca adolescenta : psiholog. Dar cand spun asta si asociez cu Romania vine al doilea gand care prinde din ce in ce mai mult contur: nu aici! Si daca totul imi spune ca nu aici, eu de ce ma incapatanez sa cred altfel?

Ieri blogul meu a crescut mare! Acum un an eram optimista, am pornit la drum fiind sigura ca blogul va fi super populat intr un an, ca voi scrie exclusiv medicina. Scopul blogului nu a fost sa vorbesc despre mine si nici sa-mi aduc pacienti prin el, asa cum am mai auzit pe la colturi. Nu e chiar asa cum mi-am imaginat…de fapt din septembrie de cand Radu nu mai lucreaza unde lucra nici laptop nu mai am acasa, asa ca e un pic cam greu sa scriu. Probabil ca acum, in noile conditii financiare va fi imposibil sa am un calculator al meu prea curand. Insa cred ca voi mai scrie……

….un decembrie cam altfel decat l-am sperat.Un decembrie fad si trist, cu probleme de sanatate si dezamagiri, un decembrie neasteptat de amarat. A inceput cu o zi nationala in care sotul meu a trebuit sa mearga la serviciu,  frustrant pentru mine care l-am incurajat sa schimbe locul de munca spre mediul privat. Am primit un  “cadou” : lipsa de timp cu noi. Dar ziua aceea a fost frumoasa, am vrut sa scriu de o vreme despre ea, in vremea in care nu simteam atata tristete. A fost o zi in care, pana la ora pranzului in care tata a ajuns la birou, noi 3 am fost parca intr-un balon separati de restul lumii..am fost in parc, am fost apoi sa savuram masa de pranz intr-un loc unde nu era nimeni la acea ora , eram doar noi cu radioul lui Mos Craciun in fundal..am simtit atunci ca vine o vreme buna….din pacate m-am inselat.

Imi doresc sa am numai vesti bune maine si de maine incolo, imi doresc sa fiu altfel, sa simt altfel, sa nu mai am sufletul pe masa sau, daca asa nu merge, sa plec! Sa ajung intr-un loc unde daca pui suflet chiar conteaza!

Leave a Reply

12 Comments on "UN AN"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
Anonim
Guest
Anonim
Buna Irina! Sa stii ca sunt alaturi de tine, pentru ca suntem colege de suferinta. Eu sunt rezi pe ATI. Dar din 2009 sunt in concediu de crestere a copilului nr. 1 si de anul asta al copilului nr. 2 :)). Iti inteleg frustrarile si tristetea, si eu ma gandesc (incerc sa nu o fac prea des) la momentul intoarcerii le spital, apoi la sf rezidentiatului. La ce va fii dupa. Si am asa sentimentul ca parca atunci va fii "sfarsitul". E drept, noi nu avem un credit major, mai stam inca cu parintii mei,si suntem amandoi bugetari. Si la… Read more »
Cristina
Guest

La multi ani de blog! Si multa sanatate si un strop de optimism, sa vezi lucrurile mai rs, daca nu in decembrie, macar de la anul!:)

Oana
Guest
Oana
Te pup Irina si iti doresc cu drag Un An Nou cu sanatate si bucurii! M-am tot gandit la tine si am cautat din noul blogul tau, nu am mai avut timp de mult sa citesc. Ce intamplare sa deschid blogul tau la numai cateva ore dupa ce ai postat acest decembrie sumbru… Asa e viatza asta, cu suisuri si coborasuri, plina de provocari carora trebuie sa le facem fata. Cum spuneai si tu bucuria vine din lucrurile marunte, de fiecare zi, si fericirea din ceea ce creem noi. Am calatorit destul de mult si am cunoscut multi oameni, imi… Read more »
Crisspy
Guest
La Multi Ani blogului tau! Sa nu crezi vreodata ca ti-ai ales meseria nepotrivita. Rar mi-a fost dat sa vad un om atat de dedicat meseriei sale sau mai bine spus oamenilor (si in cazul tau copiilor) pe care incearca si reuseste totodata sa-i vindece. Si nu numai fizic, daruirea ta totala da incredere parintilor care, si vorbesc aici despre mine, se abandoneaza total in mainile tale avand credinta ca minunea lor se afla pe maini bune. Nu te feri sa scrii despre tine, apreciez enorm oamenii care arata ca sunt oameni, cu defectele si calitatile lor, si care nu… Read more »
Monis
Guest

O imbratisare calda iti trimit si-ti doresc multa putere! Si o noua meserie (de ce nu??) si eventual o noua tara (de ce nu?).
Sarbatori frumoase sa aveti!
Cu drag

Anonim
Guest
Anonim

La multi ani! blogului tau si tie iti urez sa tii fruntea sus, caci astfel de momente vor mai veni(stiu din experienta);important este sa stii cum sa treci peste ele si ca familia te sustine intotdeauna si este alaturi de tine.Sarbatori fericite!simona

Anonim
Guest
Anonim

Sa fii puternica Irina! Sa nu-ti fie teama de nimeni si nimic! Vei vedea ca eforturile si sacrificiile tale vor fi rasplatite. Dar cea mai mare bucurie e sanatatea de care si tu vorbeai. Sa nu regreti ca ai stat acasa cu puiul tau pentru ca ai castigat sufleteste ceea ce multi altii nu au desi isi doresc. Iti doresc un La multi ani! pentru blogul tau si nu in ultimul rand Sarbatori fercite! Curaj! Si SA NU RENUNTI NICIODATA LA CEEA CE AI INCEPUT!! Dina

Oana
Guest
Oana
Buna din nou, ma tot sacaie o afirmatie: scopul blogului nu a fost sa imi aduc pacienti…, Irina, poate asta ar fi trebuit sa fie unul din scopuri :)si ar fi interesant sa dezvolti totul ca pacientii si prietenii sa isi poata spune parerea si sa ai un feedback de la ei. Iti multumesc pt sfaturile pe care mi le-ai oferit cand era fetita mea de numai cateva luni, m-au ajutat foarte mult si tot ce citesc aici medical stiu ca este documentat si imi este de foarte mare ajutor. Daca te gandesti sa pleci: niciunde nu este usor, multa… Read more »
Anonim
Guest
Anonim
Capul sus! Indiferent ce-ti aduce ziua de maine, trebuie sa fii o luptatoare, pentru Andrei! Viata e compusa din bune si rele, multa munca, lupta, sacrificii, important e sa nu simti ca regreti nimic din ce ai facut pana acum si nu poti regreta daca ai facut totul cu daruire.Oriunde te vei duce si orice meserie iti vei alege tot vor exista neoameni, tot vor exista sacrificii si dezamagiri – important e sa nu faci compromisuri, ci sa-ti asculti inima.Sunt mandra ca esti pediatru, nu multi oameni pun atat de mult suflet ca tine in asta meserie.Imi doresc ca ziua… Read more »
crazymom
Guest

Din pacate, traim in era vitezei, iar daca nu esti atenta cand vine sansa, trece pe langa tine. Nu regreta faptul ca te ocupi de copil in detrimentul carierei. O sa vina timpul si pentru ea, dar puiutul tau o sa iti fie recunoscator toata viata. Din pacate am ajuns la concluzia ca a avea un copil, e considerat un handicap. Cand te angajezi, cand iesi in societate, grupul de prieteni… Eu am ales copilul, el e primul. Restul, nu mai conteaza. Se vor rezolva pe rand

DC
Guest

Va urez un 2012 asa cum vi-l doriti si, in afara de sanatate si copil, restu-s trecatoare sau vor veni cu timpul…cum spunea cineva mai sus, nu regretati nici o secunda timpul petrecut cu copilul ! Rezidentiatul se da oricand, timpul cu Andrei nu se mai recupereaza.
Numai bine !

Anonim
Guest
Anonim
Irina, fruntea sus si mergi cu incredere mai departe pentru ca ai toate motivele din lume: Andrei, sotul tau, munca in care pui suflet zi de zi, blogul tau. Eu am renuntat la tara mea, la cariera, la prieteni si am plecat la 1800 km departare unde am luat-o de la zero impreuna cu sotul meu. Avem o fetita de 8 luni si acum timpul carierei s-a dus, ea e pe primul loc. Vom vedea ce ne mai rezerva anii care vor veni. Iti inteleg frustrarile, tristetea. Sunt normale, le-am avut si eu si continua sa apara uneori. Sa fiti… Read more »
wpDiscuz