Dor

Astazi sunt mai mult mamica si-mi este dor! Da’ dor rau, de zilele acelea speciale pe care le traiam in linistea mea inainte de toata alergatura acestui an care a urmat. Stiu, am visat la locul nostru si il avem. Sa vorbesc despre ce? Despre frustrare? Nu a fost niciodata cu adevarat acest sentiment pana acum, da’ acum cand a nins atat de frumos si pasnic si sunt nevoita sa stau intr-o cladire din centrul capitalei asteptand sa vina cineva la urgente sau sa sune telefonul! De fapt astept sa NU vina nimeni si sa nu sune nimeni, ci doar ziua de maine!

Cica e un blog profesional si ar fi trebuit sa ma adun din sleirea toatala pe care o resimt dupa 3 garzi in fix 6 zile sa scriu despre bronsiolita acuta, asa cum imi propun de vreo 3 zile. Insa eu nu pot transmite ceva sec si atat, pentru ca simt cum fiecare fibra a mea vrea acasa. Acasa la noi, acolo unde e creditul ala nenorocit pentru 30 ani,. acolo unde pt fiecare lucrusor pe care il avem acum am muncit cu totii in felul nostru. Acum 3 luni dupa 3 case in 3 ani nu simteam nimic ca fiind …acasa. Acasa ramasese dormitorul din apartamentul parintilor mei,. dormitorul acela chicios roz cu sclipici cu multe poze cu gimnaste lipite pe dulap si cu diplomele mele pe pereti. Acum acasa este unde sunt cei doi baieti din viata mea pe care ii iubesc mai mult decat pot spune si e locul unde vreau sa ajung cat mai repede.

Imi amintesc de acum 2 ani .A fost dimineata in care a aparut soarele pentru prima data dupa acel de neuitat 16 ianuarie. A fost dimineata in care Andrei mi-a zambit pt prima data, evident o grimasa fara adresabilitate exacta pentru un nou nascut de 7 zile , dar care m-a umplut pe dinauntru asa cum numai ceva nou si unic o face. Si acum ma intreb cam cum am ajuns eu sa simt atatea lucruri si sa traiesc atatea minuni. Imi amintesc cam cat de greu am pornit-o noi doi la drum acum vreo 15 ani si cam ce incredere mi-a dat omul acesta deosebit pe care il am langa mine. Le sunt datoare alor mei fara doar si poate , dar el este acela care m-a facut sa cred in mine si in noi, care mi-a daruit o relatie minunata, o nunta , o casa si un copil.

Ce scriam eu acum doi ani :” am inceput si noi cu maraiala, de la ora 10 mancat la san, maraiala si frecusde picioruse. A adormit pe la ora 12 juma dupa ce i-am cantat ceva inventat cu Grumetei :D. Azi avem o saptamana si abia 3000 grame desi ne-am nascut cu 3100. Imi adoarme la san, trage ineficient, il trag de toate cele ca sa il trezesc si ciuciu.Grea treaba asta de mamica…si tati tot alearga dupaa acte , concedii si noi  tot singuri suntem. Oricum m-am spalat ca alta ocazie nu mai aveam…imi mai ard si sanii, unul ma ustura chiar mai rau…ehehe ce bine e in teorie..Practica e altceva!

Dar se compara cu ce aveam si vedeam sub ochii mei??

Acum un an fix eram deja …calita. Ma gandeam sa ma intorc la spital, dar nu aveam nici idee cam ce taifun ma asteapta! Imi savuram inca linistita zilele mele cu Andrei. Unice, irepetabile. Grele. Mai ales noptile.Dar cu totul altfel decat azi….

Prietena si confidenta mea de acum doi incoace scria :” Pe scurt, nu cred ca a fi mama poate fi asemuit cu altceva, nu poate fi cuantificat, este iubire curata, bucatica de Dumnezeu.”

Da azi sunt frustrata si invidioasa ca nu sunt acasa si ca anul acesta NU exista poza de pe 23 ianuarie cu mine si Andrei. Exista cateva cuvinte pe care le-am auzit la telefon, exista destui pacienti multumiti, exista un sms promitator de la o prietena care se lupta cu boala baietelului ei de 7 zile si caruia sper sa-i ofer o zi de nastere cu sanatate…dar mie imi e dor de Andrei. Si uneori da, ma intreb daca merita.

Edit: ninge ca-n povesti si eu sunt in sfarsit acasa…miroase a portocale si a copil trezit din somn! pfuuu minunat ­čÖé

Toate articolele din acest blog sunt scrise de Irina Costache, medic pediatru.


  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

1 Comment on "Dor"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
Anonim
Guest
Anonim

minunat intr-adevar!pupici,alina l.

wpDiscuz