Vacanta la Cluj

Stiu,  nu e medicina.  Nu poti scrie mereu medicina. Am aterizat azi dupa 11 fix zile fara medicina ( nu si in privat, ca deh atatea zile fara nici un copil bolnav imposibil). A fost grozav. Am inceput in noiembrie si ne-am intors in plina vara. Si oricat de misto ar fi pe oriunde am umblat, imi voi dezamagi din nou prietenii si le voi spune ca…oh the feeling of driving your own car cu muzica la maxim si fara ablare in germana aia rashcaita si mai ales calduraaaaaaaaaa, fara vant….fara ploaie. Jur oameni buni, imi place de mor sa fie cald.

Primul episod.

….Si dupa 11 ani m-am intors la Cluj. In noiembrie 2006 imi luam toata stiinta (a se citi memoria, din pacate) pe care o detineam si calatoream o eternitate cu trenul pentru examenul de intrare in rezidențiat. Vremea cainoasa de noiembrie am regasit-o si la sfarsitul acesta de aprilie, am ajuns noaptea pe un viscol cumplit si neasteptat, pentru ca a doua zi sa deszapezesc serios masina. Nici atunci nici acum nu am inteles nimic din orasul transilvănean. Ba atunci am apucat a vizita Grădina botanică,  acum tot ceea ce cu o saptamana inainte era inflorit si verde l-am gasit acoperit de zapada.

Nu am fost cu treaba la Cluj. Am fost cu drag, cu inima. Trebuia sa merg la Bucuresti, dar mai marii tarii nu au fost in stare sa fie pregatiti cu o sala de gimnastica asa cum era necesar in timp util. Nu stiu de ce pasiunea pentru gimnastica, de vreme ce eu am facut gimnastica foarte putin timp. Dar e o mare dragoste, un subterfugiu, e cel mai bun mod al meu de a uita de medicina si a refula. Si oh doamne cate emotii poti sa traiesti prin gimnastica.

Imi amintesc primele imagini de la un concurs. Era 1984 si la televizor „prindeam” bulgarii sa putem urmari si noi Olimpiada de la Los Angeles. Apoi am citit intr-o revista (probabil celebra si unica „Femeia”) despre Kati Szabo. Ma intrebam mirata cum de nu a castigat titlul la individual compus de vreme ce castigase 3 aparate din 4.  Iar din 1991 de la Campionatul mondial de la Indianapolis nu m-am mai îndepărtat de gimnastica.

La Cluj am trăit pe viu al doilea Campionat European, cu totul diferit fata de ultimul de la Sofia. Au fost tribunele arhipline, desi biletele nu au fost dintre cele mai ieftine. A fost un calm transilvănean enervant. Parcarea imposibila in apropierea salii, nici acum nu stiu daca cea subterană exista si nu au folosit-o sau pur si simplu cineva a construit o sala imensa unde sa nu poata nimeni parca. A palit totul atunci cand am intrat….O atmosfera grozava, vibranta, un public empatic, cunoscator, care stia cand sa taca si cand sa incurajeze.  Am strans din pumni si din dinti, am plans, am ras, am tipat, nu nu, AM URLAT, m-am imbracat cu steagul si am fost un umil suporter anonim fericit ca si-a atins idolii, unii doar cu privirea. A fost bine,  a fost minunat. Era extraordinar daca Larisa Iordache nu bascula coborarea de la barna si lua aurul,  dar feelingul a fost GROZAV. Nu va voi plictisi cu detalii tehnice, dar in ciuda celor 3 medalii, gimnastica sta rau si foarte rau. Cu un antrenor al fetelor tinere plin de el si de orgolii ( Nicolae Forminte), in conflict pe fata cu cele 2 gimnaste de top (as zice mai ales cu Catalina Ponor) si fara tact si tactica….mondialele de la Montreal raman un vis. Traim inca din legende. Si visam inca tot pentru legende.  Ca acestea:

 

Ma bucur ca am trait asa ceva. Este extraordinar ca am putut trai asa ceva acasa. A fost primul Campionat European de Gimnastica in Romania dupa doar 60 ani. Si la 17 ani dupa alt Campionat European de handbal gazduit la Bucuresti in 2010.

PS: episodul 2 despre Salina Turda si …daca nu va plictisesc

PS2: episodul 3 despre Legoland Gunzburg Deutschland. Sau sa fie invers?

 

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz