Si lupta e frumoasa

Si a venit vacanta mult asteptata… dupa 2 iesiri in 4 saptamani ambele la munte, ne-am decis sa sarim de data asta aglutinarea specifica de pe Valea Prahovei si sa lenevim, sa ne adunam crerierii imprastiati. Am avut grija sa-i zdruncin de tot cu o garda inainte de Sfantul Andrei, una memorabila. Si ei pe mine cu o febra inainte si dupa garda, care continua si fix in aceste momente in care 2 dintre cei 3 baieti clocotesc, iar celalalt are muci garla. Sa fie garda continua zic, sa nu ratam vreun moment. Si in haosul creat, cautand ultimele ramasite de Flixotide …pe care se pare ca nu le mai am…am gasit o hartie. Sigur hartia e personala, uitata insa nemeritat. Nu ma intrebati exact cand am primit-o, dar probabil intr-una dintre acele zile negre negre negre. Multi oameni au tras la caruta mea interioara, multi au spus vorbe, unele reusite, altele aiurite. Si mai multi m-au judecat si nu mi-au inteles amaraciunea. Sa spun durerea? Oh da, cu mana pe inima, nimic nu doare mai tare decat durerea ta interioara. Si nici un razboi nu e mai castigat, decat acela cu tine insuti, cand stii, mai mult ca oricand, ca nu mai vrei sa il porti vreodata, daramite sa il castigi.

Sunt multi oameni care au stiut ce si cand sa spuna ceva, asa cum au tacut cand a trebuit. Se stiu ei, sunt providentiali. Candva am intrat in cabinetul de langa mine sa vorbesc cu cineva. Si acea cineva nu m-a uitat si m-a sunat, mi-a intins ambele maini si m-a tras in sus. Altcandva o blonda cu un ras molipsitor mi-a promis un vis. Si visul s-a implinit anul acesta. Nu intelege nici ea, cum nici eu nu am inteles mult timp, cat de mult conteaza sa faci bine cuiva cand are mai multa nevoie.

love

Aceasta este o alta scrisorare. Adevarata scrisoare catre Irina Costache medic pediatru. Si mama. Si iubita. Si merita sa o astern aici, ca sa nu o mai uit intr-o poseta printr-un dulap, langa cutia cu presupusul Flixotide.

ca pe vremuri…
Dar nu mai avem hartie, avem 1 si 0, ASCII, avem in principiu memorie de pastrat pentru toata viata.
Va trebui sa lupti pentru tine, sa fii asa cum esti tu, sa te redescoperi pe tine, doar asa te vei simti implinita.
Va trebui sa lupti pentru cei mai frumosi, cuminti si isteti copii pe care ii stiu eu.
Va trebui sa lupti sa adaugi in cutia cu amintiri noi lucruri.
Va trebui sa poti sa fi o mama echilibrata.
Va trebui sa te plimbi cu mine in parc atunci cand copiii vor fi plecati demult cu ale lor.
Va trebui sa ignori toata deziluzia profesionala si sa faci ce iti place, sa faci un studiu din ce ai tu, sa mergi la congrese, sa vorbesti cu oamenii care merita din profesia ta, sa te relaxezi asa cum vezi la cei straini mereu cu zambetul pe buze.
Tu ai o viata profesionala in fata, te poti perfectiona, poti aduce si mai multa bucurie unor parinti disperati. Cei puternici azi, nu vor fi si poimaine! Poate maine va fi nevoie si de tine, nu stii unde este sansa ta. Atat trebuie.
Esti deja o zeita pentru unii dintre pacientii tai, stii bine.
Hraneste-te din succesele copiilor tai, ai toate motivele sa fi mereu cu zambetul pe buze.
Esti atat de departe fata de acum 20 ani.
Si daca nu vei reusi (eu dupa cum stii iau mereu toate variantele)...si lupta e frumoasa.

Radu” 

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz