Tusea prelungita la copil

Patru din 14 copii examinati astazi s-au prezentat la cabinet pentru ca tusesc. Tusesc de cateva zile, zeci de zile, unii poate chiar saptamani. Totul a inceput odata cu perioada rece, cu toamna si colectivitatea si pare ca dureaza de atunci. Au primit tratamente multiple, de la siropuri la aerosoli. Subiectul tusei prelungite este unul complicat de rezumat in cateva randuri, pe intelesul tuturor si va incerca in primul rand sa faca diferenta intre tusea acuta si tusea cronica.

Tusea acuta de obicei este definita ca aceea care dureaza sub 4 saptamani, asadar o luna de tuse in contextul unei infectii  respiratorii se incadreaza in normal. Ghidurile internationale propun ca si tuse cronica tusea care dureaza fie peste 4, fie peste 8 saptamani in functie de tara.

Ce este de fapt tusea? Tusea este un act reflex, care se declanseaza prin stimularea receptorilor de iritatie care sunt distribuiti incepand din faringe si pana la nivelul bronhiolele terminale. In plus fata de actul reflex clasic exista numeroase arii tusigene (ale caror stimulare declanseaza tusea) situate extrapulmonar: pleura, diafragm, pericard si chiar conductul auditiv extern (un simplu corp strain in ureche poate declansa tusea, chiar si numai un dop de ceara). Centrul tusei se afla „sub control” (pe intelesul tuturor) astfel incat exista posibilitatea de initiere, dar si de supresie voluntara a tusei, precum si a tusei psihogene.

Cum e cu tusea dupa raceala? Studiile arata ca in general teama parintilor apare dintr-o discrepanta mare intre asteptari si realitate. O durata mai mare de 7-10 zile a tusei care insoteste sau urmeaza unei boli acute respiratorii nelinisteste parintii. Cercetarile au demonstrat ca in majoritatea cazurilor tusea „reziduala” poate persista pana la 21 zile dupa o raceala. De asemenea se considera ca aceasta angoasare a parintilor sta la baza prescrierii a numeroase antitusive sau chiar antibiotice, pentru ca medicii resimt la nivel emotional presiunea  in a rezolva problema medicala a copiilor. As adauga, din experienta personala, senzatia ca tusea este „dintotdeauna”, cand de fapt exista posibilitatea unor episoade disparate, cu exacerbare dupa o perioada foarte scurta de acalmie, de aici senzatia de continuitate.

Toate cele de mai sus au valabilitate atunci cand este vorba despre tusea izolata. Daca tusea este insotita de stare modificata, daca reapare febra sau frecventa acesteia creste, apare expectoratia purulenta este cu siguranta necesara reevaluarea de catre medicul pediatru. Voi enumera doar cateva dintre cauzele de tuse cronica la copil, reamintind ca in Romania se pune problema acestui diagnostic dupa o persistenta a tusei de peste o luna:

astmul bronsic ( diagnosticul mai vechi al astmului includea si celebra fraza: „tuse 3 luni la rand, 2 ani consecutivi”)

rinita alergica (senzatia de nas infundat, care poate fi sau nu insotita de stranut)

tabagismul pasiv! (sau expunerea la alte substante iritante) (expunerea copiilor la fumul de tigara nu  doar direct, ci si prin simplul fapt ca parintii sunt fumatori, mirosul ramanand impregnat in haine sau chiar in tegument)

sinuzita (in cazul copiilor de peste 6 ani la care apare si pneumoatizarea sinusurilor)

cauze infectioase pulmonare: tuberculoza pulmonara, pneumoniile cu Mycoplasma, Chlamidia, tusea convulsiva (de aici importanta vaccinarii, tusea convulsiva fiind o boala cu potential letal, mai ales in cazul sugarilor, dar si cu durata mare de spitalizare in cazul copiilor mai mari)

bronsiectaziile care pot ascunde in spate o fibroza chistica sau diverse imunodeficiente (primare: sindromul cililor imobili) sau dobandite (infectie HIV-SIDA)

aspiratia de corp strain intranazal (cauza mai frecventa decat s-ar putea crede de tuse cronica la copil)

tusea „habituala” sau psihogena (niciodata nocturna, exclusiv in timpul zilei)

refluxul gastro-esofagian (poate „pacali” multi clincieni atunci cand tusea urmeaza unei „raceli” si acest diagnostic poate trece neobservat)

sirop_

Concluzionand tusea prelungita/cronica ramane o provocare atat pentru medicul pediatru, cat si pentru parinti, un examen clinic riguros, alaturi de o anamneza realistica putand ajuta la stabilirea unui diagnostic etiologic corect, pentru ca numai stabilind cauza se poate trata cu succes efectul.

Multumesc pentru idee si suport unei mamici deosebite care scrie despre minunata ei calatorie prin viata alaturi de copiii sai dragi aici

Leave a Reply

21 Comments on "Tusea prelungita la copil"

Notify of
avatar
Sort by:   newest | oldest | most voted
o femeie
Guest

doamna doctor, din motive alergice am tusit aproape un an. Perioade scurte de oprit tusea, si reinceput din senin. Se agrava la orizontala, cand era prea uscat si cald in camera, cand pornea aerul conditionat la firma etc. si se calma cand aeriseam si scadeam camera de dormit sub 20 gr.
Statisticile zic ca 1 din 5 persoane e cu alergii…. dar cum izolez daca ma mosteneste copilul sau nu?

Irina Costache
Guest

Cum va dati seama daca este? Exista teste, fie din sange, fie prick testul care se poate face oricarui copil cu varsta de peste 3 ani. Preventia este destul de greu de realizat, ramane ca in timp sa observati daca apar semne si sa le mentionati imediat medicului pediatru. (asta daca am inteles corect intrebarea). Sanatate va doresc!

Andreea Radac
Guest

Buna dimineata doamna doctor! Baietelul meu cel mic este racit, cel mai probabil l-a urmat pe fratiorul mai mare care a tusit aproape o luna,acum este bine…am fost la medic ieri cu cel mic de numai 6 luni, l-a consultat si nu are nimic la plamani dar a zis ca e rosu in gat, tuseste productiv, are nasucul infundat si temperatura a avut-o intr-o zi 38.2. Ne-a dat antibiotic amoxacilina de 125, sirop Rhinathiol, Panadol si apa de mare pt.nasuc. Credeti ca este nevoie sa-i dau antibioticul? Pot sa incerc sa-i dau tantum verde spray? Multumesc

Irina Costache
Guest

Buna dimineata. Amoxicilina ati primit probabil si cum va asteptati imi este practic imposibil sa spun daca este sau nu nevoie sa primeasca antibioticul, fara sa examinez copilul. Probabil insa ca daca ar fi trebuit sa administrez antibiotic la aceasta varsta, pentru o patologie respiratorie, as fi ales un altul. Rhinatiol cred ca nu se (mai) da sub 2 ani, dar exista numeroase prescriptii off-label. Tantum verde da, pentru copii 0,15%, acesta nu face rau. Poate mai mergeti la o alta evaluare. De aerosoli nu a fost cazul?

Andreea Radac
Guest

Nu stiu daca ati primit raspunsul,mai scriu o data. De aerosol nu ne-a zis nimic,i-am facut eu cu ser fiziologic. Abia luni putem ajunge la pediatru, pana atunci imi recomandati sa ii dau un alt sirop? Multumesc

Irina Costache
Guest

L-am primit, dar am fost innebunita cu tragedia din club, unde am o colega arsa peste 70% din suprafata corpului. Nu e etic sa tratam via internet nici un copil, daca simtiti ca puiul dumneavoastra nu este bine va sfatuiesc sa mergeti la orice camera de garda sa fie reexaminat. Va doresc sanatate multa!

Anonim
Guest
Anonim
Piticul nostru pe la 6 luni a inceput sa tuseasca noaptea. Ziua era ok, noaptea incepuse in sfarsit sa doarma legat dar…tusea…din ora in ora.Tuse uscata, fara muci, fara febra, copil fericit, manca bine, nici un alt simptom decat nervii ferfenita ai parintilor nedormiti. Am fost la doctor in fiecare saptamana, disperati. Doctorul l-a verificat, cautat prin gat, urechi, etc si a dat din umeri. A tinut distractia cam o luna. In aceeasi perioada incepuse sa si saliveze abundent si dupa ce a terminat cu tusea au aparut magic primii 2 dintisori. Teoria mea (fara nici urma de studii medicale)… Read more »
Irina Costache
Guest

In general secretia salivara creste incepand de la varsta de 2-3 luni si copiii se pot ineca de la saliva (nu stiu ce sa faca cu ea), dar mai ales ziua. Ce am invatat eu la scoala, si din practica medicala este ca tusea nocturna nu se incadreaza in normal, fiziologic, deci as fi zis cu greu ca poate fi de la saliva. Dar de vreme ce a trecut fix cum a aparut, de la sine, cu siguranta a avut o cauza benigna si teoria dumneavoastra nu poate fi exclusa.

rainbowinthedark
Guest

Brava Irina!! Perfect spus!

R

Irina Costache
Guest

Multumesc! Hei, R, te-am re(cunoscut)! Miss u draga mea!

Anonim
Guest
Anonim
Buna ziua. Am si eu o problema. La sf lunii septembrie copilul de 2 ani si 10 luni a racit (nas infunat,rinoree,tuse umeda) si o reactie alergica cutanata(el avand un igE putin marit). Intr-o saptamana s-a ameliorat insa nu a scapat de tuse care a devenit seaca si iritativa. Am mers la medic tratament: xyzal,singulair,stodal ketof 10 zile. Tusea nu a trecut,noaptea tuse uscata,dimineata oarecum umeda si la efort. Am primit pe langa trat respectiv si prednison 5 zile. S-a mai ameliorat tusea dar tot exista si pe langa asta si transpiratii in timpul somnului mai ales.Am incercat sa facem… Read more »
Irina Costache
Guest

E foarte greu sa raspund la un caz care pare prelungit, incalcit si pe care nu l-am examinat clinic. Uneori este nevoie de antibiotic chiar daca nu face febra. Diagnosticul de astm nu se stabileste inainte de 6 ani, dar wheezin recurent poate avea. Trebuie avut incredere intr-un MEDIC si efectuat tratamentul recomandat, chiar daca aveti dubii. E foarte greu sa dai un sfat via internet. Va doresc intelepciune si rabdare, sunt boli acute care TREC pana la urma. Sanatate!

Anonim
Guest
Anonim

Multumesc frumos oricum. Sanatate si dvs !!

Anonim
Guest
Anonim

ultima data cand a racit copilul de 1.3 ani am folosit siropul de patlagina, siropul Prospan pe baza de iedera recomandat de medic si siropul de ridiche cu miere.dupa cat timp se poate vaccina copilul dupa ce a fost racit? multumesc crina

paula
Guest
paula

Buna,baietelul meu tuseste de aprox 3saptamani ,am fost la pediatru-a zis ca pulmonar nu se aude nimic si ne-a trimis la ORL,la orl ne-a zis ca nu are polipi si ne-a dat tratament cu ser(desi nu-i curge nasul)+5ml romergan seara si 5ml aerius dimineata.el tuseste si ziua de cateva ori dar cel mai mult tuseste noapte pe la 2 si dimineata pe la 6,este o tuse urata seaca-latratoare si cred ca are si niste secretii (pt ca din gurita ii curge noaptea dupa ce tuseste.Unde pot sa merg?E ok tratamentul?cu multumiri paula ene

Delia Hodis
Guest
Buna ziua, Baiatul meu in varsta de 4 ani si 7 luni a racit in octombrie – nas infundat, dureri de frunte, tuse seaca cu episoade de voma dupa tuse. Am tratat cu sinupret si sirop de tuse prospan.Dar a ramas o tuse umeda rara si care aparea la schimbarile de temperatura – afara, inauntru. In scurt timp raceala a recidivat – probabil a mai colectat vreun virus de la gradinita. De aceasta data tusea seaca era chinuitoare aproape fara pauza – de aceea am mers la urgenta – rezultatele la sange au fost bune si a zis ca are… Read more »
Delia
Guest
Delia

HRB este mecanismul care defineste astmul 🙂

Frosika
Guest
Frosika

Fetita mea tusea crunt de tot de vreo 10 zile, eram disperata si nu mai stiam ce sa ii mai dau, am incercat pastilutele Isla Mint si i-a trecut foarte repede. Eu zic ca s-ar putea sa fie din cauza ca e pe baza de plante naturale si are ulei de menta.

Ioana
Guest
Ioana

M-a confruntat de mai multe ori cu tuse prelungita, dar singurul remediu care a mers in cazul fetitei mele sunt inhalatiile cu picaturi Prospan cite 3-4 sedinte pe zi. Se pot face si mai multe, dar e cam problematic sa o tin cu masca la nas.

LuanaIba
Guest
LuanaIba

Si noua ne ajuta picaturile Prospan chiar de la primele sedinte de inhalatie. De aceea sunt nelipiste din casa noastra.

Svetlana_ionescu
Guest
Svetlana_ionescu

Si la mine functioneaza formula picaturi Prospan si nebuliser deoarece sunt un mare fan al aerosolului. Ma bucur frt mult ca s-a inventat aceasta chestie si nu tre sa mai bagam in copii nostri fel de fel de chimicale.

wpDiscuz